Scumpirea pâinii riscă să ducă la proteste sociale uriaşe în Egipt

Scumpirea pâinii riscă să ducă la proteste sociale uriaşe în Egipt

FOTO EPA-EFE

Cu riscul izbucnirii unor proteste sociale uriaşe, preşedintele egiptean a decis să crească preţul pâinii subvenţionate. Măsura este prezentată ca fiind necesară pentru redresarea economică a ţării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Egiptenii iubesc atât de mult pâinea încât îi spun „aish” („viaţă”). Însă ţara lor nu este un mare producător de grâu şi nici nu dispune de o economie solidă. Egiptul nu produce decât 40 la sută din consumul său anual de grâu şi este nevoit să importe 12 milioane de tone la un preţ de 2,55 miliarde de euro pentru a acoperi restul de 60%. Aşadar, această ţară din nordul Africii este cel mai mare importator de grâu. Cu toate acestea, un program de subvenţionare a preţului pâinii a fost mult timp în vigoare. Acum acest program intră în istorie. O măsură care ar putea produce revolte în Egipt, unde o persoană din trei trăieşte cu mai puţin de 1,7 euro pe zi, sub pragul sărăciei.

„A venit timpul său creştem preţul pâinii”, a declarat preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi într-o alocuţiune susţinută marţi şi transmisă în direct de posturile de televiziune.

În Egipt, o pâine subvenţionată costă acum cinci piaştri (0,27 euro). El-Sisi nu menţionat la cât a fost fixat noul preţ. Detaliile despre noul cost le-a dat, în schimb, joi, Federaţia Camerelor de Comerţ ale Egiptului. Este vorba de o creştere la 20 de piaştri, în jur de 1,08 euro pentru o pâine.

Măsura are loc în cadrul unui program de tăieri bugetare convenite în schimbul unui împrumut de la Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Peste 70 de milioane de egipteni, dintr-o populaţie de 100 de milioane, depind de programul de subvenţii alimentare, care, pe lângă pâine, mai include orezul, zahărul şi pastele făinoase.

Subvenţiile destinate pâinii se ridică la 50,5 miliarde de lire egiptene (adică peste 2,2 miliarde de euro) în bugetul pe 2021/2022.

În trecut, guvernul egiptean a preferat mai degrabă să reducă din greutatea pâinii subvenţionate decât să crească preţul. Singurul preşedinte care a îndrăznit să scumpească pâinea a fost Anwar al-Sadat, în 1977. Decizia a stârnit revolte în ţară, iar armata a fost nevoită să intervină pentru a restaura calmul. De atunci, subiectul a rămas tabu pentru putere. Până la anunţul lui el-Sisi. „Suntem un popor serios, onorabil şi responsabil în ceea ce priveşte mijloacele de subzistenţă ale oamenilor. Prin urmare, nimeni nu ar trebui să-mi spună să nu mă ating de preţul pâinii”, a avertizat preşedintele egiptean.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările