Reuniune de urgenţă a miniştrilor Sănătăţii din cadrul G7 la Londra, pe tema variantei omicron a SARS-CoV-2

Reuniune de urgenţă a miniştrilor Sănătăţii din cadrul G7 la Londra, pe tema variantei omicron a SARS-CoV-2

FOTO: Shutterstock

Miniştrii Sănătăţii din cadrul G7 se reunesc de urgenţă luni, la Londra, în contextul unor îngrijorări provocate de noua variantă omicron a noului coronavirus, care continuă să se răspândească în lume, în pofida închiderii unor frontiere, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miniştrii Sănătăţii din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite se întâlnesc pentru a discuta despre evoluţia situaţiei omicron”, într-o ”reuniune de urgenţă”, a anunţat duminică seara într-un comunicat Ministerul britanic al Sănătăţii.

Londra deţine preşedinţia rotativă a Grupului Celor Şapte (G7) cele mai industrializate ţări din lume.

Această reuniune are loc în contextul în care noua tulpină a SARS-CoV-2 a fost depistată în mai multe ţări din lume, inclusiv în Europa - între altele în Olanda, unde au fost depistate 13 cazuri, în Italia şi în Germania.

În Regarul Unit, trei cazuri au fost confirmate de către Agenţia britanică a Securităţii Sanitare (UKHSA), inclusiv o persoană care s-a dus la Londra dar care a părăsit între timp regatul, un caz la Nottingham, în centrul Angliei, şi unul la Chelmsford, în estul Londrei.

În contextul în care pandemia covid-19 a luat deja peste cinci milioane de vieţi în lume din 2019, apariţia variantei omicron a fost declarată vineri drept ”îngrijorătoare” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Descoperită în Africa de Sud, varianta omicron a determinat numeroase ţări să-şi închidă frontiera unor ţări din Africa australă - Africii de Sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Lesotho, Eswatini, Mozambiculuim dar şi Zambei, Malawi sau Angolei, în unele cazuri. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările