Brusca degradare a raporturilor dintre Ryiad şi Teheran aruncă în aer firavul proces politico-diplomatic iniţiat la finele anului trecut. Adoptarea la 18 decembrie a rezoluţiei 2254 a ONU, cu privire la iniţierea unui proces politic pentru soluţionarea crizei siriene, a fost posibilă numai după ce miniştrii de externe saudit şi iranian au acceptat să se aşeze la masa discuţiilor, în noiembrie, la Viena. La 25 ianuarie, la Geneva, e programată, sub egida Naţiunilor Unite, demararea negocierilor dintre regimul Assad şi opozanţii săi aşa-zişi moderaţi. O posibilă conferinţă de pace, ale cărei şanse sunt pe cale să fie anulate de două importante execuţii, deloc întâmplătoare în actualul context.

Spirala represaliilor

La 25 decembrie, Zahran Alloush, liderul grupării Jaysh al-Islam, principala grupare rebelă de la porţile Damascului, susţinută masiv de saudiţi, a fost ucis într-un raid aerian sirian. Alloush, omul Ryiad-ului pe frontul sirian, urma să facă parte din echipa de negociatori de la Geneva.

La rândul său, Arabia Saudită l-a executat, la 2 ianuarie, pe înaltul cleric şiit Nimr Baqr Al-Nimr, contestatar al regimului saudit, condamnat la moarte încă din octombrie 2014. Această decapitare a inflamat lumea şiită, în special Iranul, unde au avut loc manifestaţii violente în faţa ambasadei şi unui consulat saudite.

În replică, Ryiad-ul a rupt, duminică, relaţiile diplomatice cu Teheranul. Mai mult, saudiţii au anunţat represalii faţă de Iran: suspendarea tuturor relaţiilor comerciale şi a legăturilor aeriene cu rivalul istoric şi interzicerea oricărei deplasări a cetăţenilor saudiţi în Iran. Ieri, Bahreinul şi Sudanul au rupt, la rândul lor, relaţiile diplomatice cu Iranul, Emiratele Arabe Unite şi-a restrâns reprezentarea diplomatică, iar Kuweitul şi-a rechemat ambasadorul de la Teheran. 

Disputa a căpătat, într-un ritm accelerat, o gravă turnură regională, ceea ce complică şansele unei necesare dezescaladări.

Nu e lipsit de relevanţă faptul că, odată cu Al-Nimr, au mai fost executate 46 de persoane, majoritatea terorişti sunniţi. Human Rights Watch acuză execuţia ca fiind cea mai amplă, într-o singură zi, din regatul saudit, din ultimii 35 de ani. O execuţie de masă, explicabilă prin consecvenţa pe două planuri a regimului regelui Salman.

Ofensiva saudită

În decembrie 2015, monarhia saudită a creat o largă coaliţie islamică anti-teroristă. Teroriştii executaţi sâmbătă fuseseră implicaţi, în ultimul deceniu, în atacuri desfăşurate de Al-Qaida. Un semn că recenta coaliţie nu e doar o iniţiativă formală. Mai ales după ultima înregistrare audio a căpeteniei ISIS, autoproclamatul calif Abu Bakr al-Bagdadi, care, la 26 decembrie, i-a îndemnat pe saudiţi la revoltă împotriva monarhiei. De altfel, unul din obiectivele majore ale Statului Islamic îl reprezintă extinderea controlului asupra locurilor sfinte ale islamului de la Mecca şi Medina, aflate pe teritoriul regatului saudit.

În acest context, decapitarea lui Al-Nimr e văzută şi ca o încercare de a atenua nemulţumirea puternicei laturi radical-conservatoare din societatea saudită faţă de lupta anti-jihadistă anunţată de regimul de la Ryiad.

Dar execuţia clericului şiit este, în primul rând, un semnal că noul rege Salman e decis să-şi continue politica agresivă faţă de rivalul istoric persan.

Această tendinţă a dominat primul an de la încoronarea sa şi a devenit evidentă odată cu implicarea oficială, din martie 2015, a Arabiei Saudite în războiul civil yemenit.

Un rol important în această direcţie de forţă îl au cei doi principali miniştri, rivali, pe care îşi bazează puterea bătrânul suveran saudit (80 de ani): fiul său şi al doilea prinţ în linia succesiunii la tron, Mohamed Ben Salman (36 de ani), ministru al Apărării, respectiv nepotul regelui şi urmaşul său la tron, Mohamed Ben Nayef (56 de ani), ministru de Interne. Având în vedere competiţia dintre cei doi prinţi, sunt de urmărit consecinţele acestei crize asupra luptei pentru putere din interiorul dinastiei saudite. După cum, există riscul, de partea iraniană, ca şansele moderaţilor să fie afectate în alegerile legislative programate luna viitoare.

În ceea ce-l priveşte pe şeicul Al-Nimr, e adevărat că îşi exprimase cu cruzime bucuria la moartea, în 2012, a prinţului Nayef, tatăl actualului moştenitor al coroanei. Şi că îndemnase, în timpul protestelor pe care le-a condus în timpul Primăverii arabe, la secesiunea estului şiit al Arabiei Saudite şi fuziunea acestuia cu Bahreinul (majoritar şiit, dar condus de dinastia sunnită Al Khalifa).

Click pe imagine pentru a o mări

Dezangajarea” americană

Triumviratul ce domneşte la Ryiad ştia bine că executarea clericului va inflama spiritele în întregul Orient. Nu e deloc exclus ca tocmai acesta să fi fost obiectivul urmărit, în condiţiile în care dinastia saudită se teme, după acordul considerat istoric, din 14 iulie 2015, privind stoparea programului nuclear iranian, că ”dezangajarea” SUA lasă cale liberă marşului ayatollahilor către hegemonia regională.

Pe de altă parte, elanul belicos al Arabiei Saudite poate fi temperat doar de Statele Unite, într-un moment în care butoiul cu pulbere al Orientului Mijlociu aminteşte tot mai mult de Balcanii anului 1914. În primul rând, pentru că Flota a V-a americană, care controlează Golful Persic, rămâne principala forţă de descurajare în zonă. Apoi, nu e de neglijat, în acest context tensionat, relevanţa celor mai recente vânzări americane de nave de război şi armament către Arabia Saudită, în octombrie şi noiembrie 2015, însumând 12,3 miliarde de dolari.

Cert, deocamdată, e că Statul Islamic va încerca să profite de conflictul în care riscă să se scufunde întreaga regiune.

Deosebirea de obiective între occidentali şi principalii actori zonali conferă o mare marjă de manevră teroriştilor islamişti.

Devine, din păcate, evident că adversităţile locale prevalează asupra necesităţii coalizării în vederea contracarării terorismului. Drept urmare, ISIS îşi continuă, în aceste prime zile ale anului, ofensiva spre câmpurile petrolifere libiene.