Israelienii aşteaptă cu sufletul la gură votul privind guvernul din Parlament. Sunt nerăbdători să scape de premierul Benjamin Netanyahu

Israelienii aşteaptă cu sufletul la gură votul privind guvernul din Parlament. Sunt nerăbdători să scape de premierul Benjamin Netanyahu

Knesset, parlamentul israelian

Israelul se pregăteşte duminică să deschidă o nouă pagină din istoria sa, cu un vot aşteptat al Parlamentului pentru a aproba o ''coaliţie a schimbării'', înainte de încheierea mandatului premierului Benjamin Netanyahu, cel mai îndelungat din istoria ţării, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Knesset-ul (Parlamentul) se reuneşte în sesiune specială de la ora locală 16:00, ora locală (13:00 GMT) pentru a le permite centristului şi liderului opoziţiei Yair Lapid precum şi liderului dreptei radicale Naftali Bennett să-şi prezinte echipa, care va face obiectul unui vot în cursul serii.
 
Această coaliţie eterogenă - reunind două partide de stânga, două de centru, trei de dreapta şi o formaţiune arabă - a întrunit majoritatea necesară de 61 de deputaţi din cei 120 din Parlament.
 
Şi, cu excepţia unei schimbări de ultim moment, coaliţia ar urma să obţină aprobarea oficialilor aleşi, ceea ce va încheia mandatul lui Benjamin Netanyahu, care a fost şeful guvernului timp de 12 ani fără întrerupere.
 
Confruntat timp de un an cu un proces de corupţie, Benjamin Netanyahu, în vârstă de 71 de ani, a fost ţinta unei noi manifestaţii de protest sâmbătă seara. 
În faţa reşedinţei sale oficiale din Ierusalim, manifestanţii nu au aşteptat votul pentru a sărbători „căderea” „Regelui Bibi”, porecla lui lui Netanyahu.

"Netanyahu a căutat doar să ne împartă, o parte a societăţii împotriva celeilalte, dar mâine vom fi uniţi, dreapta, stânga, evrei, arabi", a declarat Ofir Robinsky, un protestatar.

Cântând „Bibi ciao” după melodia revoluţionară italiană Bella Ciao, în jur de 2.000 de israelieni au manifestat sâmbătă seara la Ierusalim pentru a sărbători „victoria”, în ajunul sfârşitului aşteptat al domniei primului ministru Benjamin Netanyahu.
Noua coaliţie va fi condusă de Naftali Bennett, liderul partidului de dreapta Yamina, în primii doi ani, apoi de Yaïr Lapid pentru o perioadă echivalentă.

După votul planificat al Knesset, luni urmează să aibă loc o predare formală a puterii la biroul primului ministru.

În ultimele zile, parlamentarii Yamina au fost ţinta unei campanii intense pentru a-i descuraja să voteze noul guvern.

Oricum ar fi, Likud al lui Netanyahu a promis un „transfer paşnic de putere” după mai bine de doi ani de criză politică marcată de patru scrutinuri care au dus fie la eşecul formării unui guvern, fie a uniunii guvernamentale care a durat doar câteva luni.
 
Coaliţia alcătuită din opt partide ce urmează să formeze un nou guvern în Israel a semnat acordurile de coaliţie, au anunţat partenerii vineri.
 
Viitorul guvern este o coaliţie fragilă din opt partide din întregul spectru politic, inclusiv un partid arab. Prim-ministrul desemnat este Naftali Bennett din partidul pro-colonişti Yamina.
 
"Semnarea acestor acorduri încheie doi ani şi jumătate de criză politică", a declarat Bennett. "Guvernul va acţiona ca o uniune pentru tot publicul israelian - religios, laic, ultraortodox, arab - fără excepţie", a adăugat el.
 
Acordurile de coaliţie includ, printre altele, chestiuni precum transportul public de Şabat, sprijinul financiar pentru partea arabă a populaţiei şi construcţiile ilegale în Cisiordania.
 
De asemenea, partenerii vor să impună o limită de opt ani pentru prim-miniştri, conform acordului.
 
Noul guvern se aşteaptă să-l înlăture de la putere pe premierul cu cel mai lung mandat, Benjamin Netanyahu, ai cărui susţinători exercită presiuni pentru a împiedica schimbarea.
 
Semnarea acordului intervine pe fondul îngrijorărilor legate de o nouă escaladare a violenţei ce ar putea fi dezlănţuită de un "marş al drapelelor" planificat de naţionaliştii israelieni. Marşul urmează să aibă loc marţi la Ierusalim, cu traseul trecând prin cartierul musulman. Poliţia a confirmat vineri că traseul a fost convenit.
 
Marşul fusese planificat pentru joi, dar a fost amânat din motive de securitate, pe fondul creşterii tensiunilor înaintea depunerii jurământului de către noul guvern după finalizarea negocierilor de coaliţie.
 
Adjunctul guvernatorului Autorităţii Palestiniene la Ierusalim, Abduallah Siam, a avertizat mai devreme în legătură cu o "explozie" în oraş, potrivit mass-media locale.
 
Marşul trebuia iniţial să aibă loc pe 10 mai pentru a marca Ziua Ierusalimului, dar a fost anulat din cauza atacurilor cu rachete asupra oraşului de către Hamas, organizaţia aflată la putere în Gaza, după escaladarea tensiunilor în regiune la sfârşitul lunii sfinte a musulmanilor, Ramadan.
 
Lovituri aeriene şi atacuri cu rachete au urmat ciocnirilor violente în legătură cu accesul la situl sfânt din Ierusalim cunoscut sub numele de Muntele Templului pentru evrei şi Sanctuar Nobil pentru musulmani. Evacuările forţate din cartierul Sheikh Jarrah al Ierusalimului de Est au stârnit de asemenea mânia palestinienilor.
 
Israelul a cucerit partea de est cu majoritate arabă a Ierusalimului în 1967. Palestinienii o văd ca pe viitoarea lor capitală, în timp ce Israelul revendică întreg Ierusalimul drept propria capitală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările