Gigantice proiecte economice la Marea Neagră. Fără noi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
r

În afară de guvernanţii noştri, toţi ceilalţi discută despre condiţiile în care ţările lor ar dori să susţină şi să participe la extinderea proiectelor marilor coridoare strategice de transport din zona Mării Negre.

Recentele dezvoltări strategice din Orientul Mijlociu au prilejuit restructurări profunde şi extraordinar de rapide a relaţiilor de putere din zonă, imagine a unei mutaţii reale a naturii intereselor marilor jucători care, de la obsesia pentru acţiuni armate de mare amploare - toate eşuate, aşa cum s-a văzut - au trecut la repoziţionarea pe frontul nu mai puţin complex şi plin de capcane al marilor jocuri economice.

Intensitatea jocurilor de acum este dată de apropierea de un stadiu superior a ceea ce este acum debalansarea economică în mare parte datorată evenimentelor din Orientul Mijlociu şi pierderii de către SUA şi Occident a supremaţiei absolute de care au beneficiat de aproape un secol: se instalează, vizibil şi în forţă, perspectiva suprapunerii crizei de fundal, cea a pandemiei peste care vine o criză energetică majoră şi în creştere exponenţială.

În consecinţă, era evident că decizia iraniană de a reveni la masa negocierilor cu partenerii semnatari ai "Acordului nuclear" (în prezenţa sau în absenţa SUA, asta deja are mai puţină importanţă în contextul pe care-l discutăm azi) are semnificaţia redeschiderii unei alte mese de joc, cea la care urmau să se aşeze, încă din 2016, actori regionali interesaţi în deschiderea unui mare coridor multi-modal de transport între Golful Persic şi Marea Neagră pentru ca, de aici, să se meargă către Europa.

Concret, este vorba despre Coridorul Internaţional de Transport şi Tranzit Golful Persic-Marea Neagră. Proiectul a fost lansat de Iran şi implică Azerbaidjanul, Georgia, Bulgaria şi Grecia, acum şi Armenia. Din motive lesne de înţeles, de-abia acum revine în actualitate imediată, dovadă reuniunea de acum câteva zile între prim-miniştrii şi miniştrii Afacerilor Externe ai Georgiei şi Armeniei, pe agendă figurând şi discuţii privind susţinerea puternică pe care cele două ţări o dau proiectului respectiv.

Teoretic, aceasta ar fi desfăşurarea lui maritimă şi terestră, activă fiind opţiunea Georgia - Bulgaria:

d

Priviţi extensia sa geografică şi să vedem unde, dincolo de evidenţe, ar putea să stea, în actualele condiţii, interesul major care, brusc, în diferitele ţări din jurul Mării Negre, pare să fi devenit foarte urgent pentru oamenii politici. Traseul începe din Golful Persic şi sudul Iranului, ajunge în nord şi trece apoi prin Armenia şi/sau Azerbaidjan pentru a ajunge în portul Batumi din Georgia de unde, în sistem Roll on-Roll off (Ro-Ro), totul trece înspre porturile Varna şi Burgas unde încărcăturile sunt trimise terestru înspre Grecia şi apoi, pe ruta terestră, prin Serbia, înspre centrul şi vestul Europei.

Proiectul multimodal (combinaţie de transport maritim şi terestru, autostrăzi şi căi ferate de mare viteză pentru transport de mărfuri) are o dimensiune de geopolitică economică: leagă între ele patru bazine maritime: Golful şi Marea Oman. Marea Caspică, Marea Neagră (Georgia, Bulgaria şi acum Armenia) şi Marea Mediterană. Potenţează şi completează în mod foarte clar şi celălalt mare coridor strategic, Coridorul internaţional de transport nord-sud (7200 km, foto) deschis acum şi el către Europa şi Africa.

df

Foarte interesantă dubla mişcare de susţinere anunţată apăsat în comunicatul de la Erevan după întâlnirea între Georgia şi Armenia, întâmplător sau nu, ţări foarte preocupate de modul în care evoluează evenimentele în regiune şi de nivelul dependenţei sau independenţei lor de resursele ruseşti sau de cele din învecinata Marea Caspică, acolo unde marile companii petroliere au în acţionariat mult sau predominant capital rusesc. Şi, ca măsură elementară de precauţie, şi-au pus întrebarea legată de diversificarea surselor de aprovizionare şi de costurile pe care le presupune o asemenea acţiune.

Pe de altă parte, Rusia are unde să vândă energie, cererea pieţelor chineză şi indiană este foarte mare, aşa că îşi poate oferi luxul să ofere Iranului asemenea zone, pesemne în cadrul unei înţelegeri mult mai mari, de tip Siria, în sensul că securitatea convoaielor de transport din Marea Neagră va fi asigurată de flota rusă şi de instalaţiile complex din Crimeea. Astfel, iranienii ar putea exporta ceva din vastele lor resurse energetice înspre Europa, gaz lichefiat spre exemplu, asta în condiţiile în care ruşii au anunţat deja că vor rămâne doar la nivelul livrărilor anuale negociate.

Din ce în ce mai interesant peisaj de interese economice. Trebuie urmărit şi raţionamentul paralel, cel între consecinţele geo-politice ale acestor proiecte îngemănate care privesc direct şi Marea Neagră, şi intenţiile Uniunii Europene şi NATO care doresc să fie prezente în zonă. Cât de uşor va fi acceptată o asemenea soluţie de coridor strategic? Oricum, este clar că apare un nou vector în compoziţia peisajului de securitate, unul deloc simplu şi care poate, în combinaţa de crize de care aminteam, să remodeleze multe aspiraţii politice şi să dea o cu totul alte alianţe în perspectivă.

Pe fond, vorbim despre schimbarea naturii raţionamentelor de supravieţuire şi nevoia de a adera la proiecte valabile din punct de vedere economic şi care, într-un fel sau altul, să poată ajuta la ieşirea ţărilor din izolarea provocată de considerente ideologice. Aceste proiecte de "coridoare strategice" par să fi o soluţie viabilă în cazul în care lumea se va întoarce vreodată la un mod raţional de comportament care să se bazeze pe creştere naturală a economiilor şi nivelului de viaţă.

Dacă nu, aşa cum ştim, rămân celelalte proiecte de colaborare, cele de alianţe militare şi perspectiva înfloritoare a unor noi conflicte sângeroase. Exact ca în trecutul apropiat. Şi cu exact aceleaşi urmări.

Ne interesează zona cu asemenea proiecte? Cred că s-ar putea să da, în cazul în care cuiva i se dă voie să fie interesat. Dacă nu, evident că nu. Şi când te gândeşti că, sigur la modul absolut teoretic, că am fi putut fi jucători majori în acest moment cu capacitatea de rafinare de la Petromidia, iniţial proiectată, singura din regiune, pentru a lucra cu petrolul iranian cu caracteristici speciale de aciditate.

Tempi passati, mon cher! Din ce în ce mai passati, pas cu pas, dacă îmi permiteţi această remarcă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite