Care a fost reacţia marinarilor care au ajutat la deblocarea Canalului Suez, după ce nava Ever Given a fost repusă în circulaţie VIDEO

Care a fost reacţia marinarilor care au ajutat la deblocarea Canalului Suez, după ce nava Ever Given a fost repusă în circulaţie VIDEO

Ever Given FOTO EPA EFE

Marinarii de pe unul dintre remorcherele care au ajutat la eliberarea navei uriaşe s-au filmat în timp ce cântau şi scandau de bucurie, după succesul unei operaţiuni complicate şi de amploare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lung de 400 de metri şi cu o greutate de 200 de mii de tone, vasul a fost tractat spre o zonă sigură. Va mai dura, însă, până când circulaţia va reveni la normal. Se estimează că cele 400 de vase cargo care aşteaptă în zonă - încărcate cu tot felul de mărfuri, de la petrol la animale - vor avea nevoie de trei-patru zile ca să treacă. Printre ele sunt şi nave care au plecat din porturile româneşti.
 
Nava Ever Given a fost eliberată din malurile canalului Suez după o săptămână. Salvatorii au reuşit să mişte pupa şi cârma navei, potrivit CNN.  Cel puţin 10 remorchere sunt folosite pentru a împinge nava, atât din faţă, cât şi din spate, pentru a încerca să elibereze întreg Canalul Suez.
 
Echipajele din Egipt şi din întreaga lume au lucrat non-stop pentru a debloca Canalul, însă eforturile anterioare au eşuat . Au fost aduse nave de dragare, excavatoare şi buldozere pentru a înlătura bancurile de nisip, astfel încât cargoul să poată fi repus pe linia de plutire, potrivit BBC. Navele Garda Alpă sub pavilion olandez şi Carlo Magno sub pavilion italian, care au fost chemate să lucreze alături de remorcherele deja la faţa locului. Salvatorii, inclusiv o echipă a firmei olandeze Smit Salvage, au mutat cel puţin 27.000 de metri cubi de nisip în jurul navei pentru a ajunge la o adâncime de 60 de metri, potrivit autorităţii care gestionează canalul egiptean.
 
Sâmbătă, aproximativ 20.000 de tone de nisip au fost dragate, iar 14 remorchere au tras şi au împins cargoul, reuşind să-l mişte cu 30 de grade în două direcţii. Generalul egiptean Osama Rabie, preşedintele Autorităţii Canalului Suez, a declarat, sâmbătă, că apa a început să curgă sub vas. „Ne aşteptăm ca, în orice moment, nava să alunece şi să se deplaseze”, spunea el, într-o conferinţă de presă.
 
Echipele de salvare ale Canalului Suez alternau  între dragare şi remorcare pentru a disloca nava. Două surse au spus că eforturile au fost complicate de stânca de sub prova navei. Dragoarele care lucrează pentru a disloca nava eşuată au mutat până acum 27.000 de metri cubi de nisip, la o adâncime de 18 metri, iar eforturile vor continua continuu în funcţie de condiţiile vântului şi de maree, a declarat Autoritatea Canalului Suez (SCA).
 
Duminică, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi ordonase să fie demarate pregătirile pentru posibila îndepărtare a unora dintre cele 18.300 de containere de pe navă a declarat preşedintele SCA, Osama Rabie, pentru Extra News. Scoaterea containerelor de pe navă ar fi adăugat probabil şi mai multe zile la închiderea canalului şi ar fi necesitat echipamente speciale care nu ar fi sosit până mai târziu în săptămână. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările