Armata americană se retrage de la trei baze militare cheie din Irak

Armata americană se retrage de la trei baze militare cheie din Irak

Militari irakieni păzesc graniţa între oraşul irakian al-Qaim şi oraşul sirian Abu Kamal 2 noiembrie 2018 FOTO EPA-EFE

Armata americană se va retrage de la trei din bazele militare cheie din Irak, între care şi Al-Qa'im situată în oraşul cu acelaşi nume de-a lungul fluviului Eufrat în următoarele săptămâni, într-o mişcare de redesfăşurare a trupelor după mai multe atacuri din partea miliţiilor proiraniene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este un semnal că SUA doresc să-şi reducă prezenţa în ţară unde au opt baze militare, pe fondul tensiunilor cu guvernul irakian şi cu Iranul după lichidarea generalului iranian Quasem Soleimani.

Într-o ceremonie care va avea loc săptămâna aceasta la baza militară de la al-Qa'im, construită pe ruinele uneia dintre cele mai vechi gări din Irak, SUA vor preda armatei irakiene echipamentele necesare menţinerii securităţii în zonă.

Este prima regiune din Irak care a ajuns sub controlul Statului Islamic în 2014 şi printre ultimele recuperate de forţele irakiene în noiembrie 2017. Miliţiile susţinute de Iran au preluat controlul asupra ambelor părţi ale graniţei după victoria repurtată asupra ISIS.

În ciuda prezenţei forţelor de securitate irakiene în preajma bazei militare americane, zona este controlată în cea mai mare parte de una dintre aceste miliţii, şi anume Forţele Mobilizării Populare (FMM).

În 2017, armata irakiană coordona operaţiunile paralele împotriva ISIS ale coaliţiei conduse de SUA, respectiv ale grupărilor afiliate FMP,  Kataib Hezbollah şi al-Tofof Brigades – ambele cu legături apropiate Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran.

De atunci grupările susţinute de Iran au fost încorporate forţelor de securitate oficiale irakiene şi astfel au devenit mai puternice. 

În afara bazei militare pe care flutura doar steagul american, nu şi cel irakian ca altădată, drumurile sunt înţesate de steaguri ale Forţelor Mobilizării Populare, ca şi de panouri cu liderul suprem iranian considerat liderul religios şi comandantul lor militar.

Convoaiele americane erau nevoite să treacă prin filtrele conntrolate de FMP pentru a ajunge la baza de artilerie de la graniţa siriană.
 
FMP a început să-şi manifeste opoziţia faţă de prezenţa militară americană în Irak, susţinând că pot gestiona singuri ameninţarea ISIS. Kataib Hezbollah a acuzat SUA că le atacă bazele din apropierea graniţei siriene, fapt negat de coaliţia condusă de SUA.
 
„Îi vom face să plece dacă nu vor pleca de bunăvoie”, a spus un comandat al Kataib Hezbollah care se prezintă sub numele de Abu Ameneh într-un interviu pentru BBC de la sediul FMP din Bagdad.
 
Uciderea generalului iranian Qasem Soleimani, şeful corpului de elită al Gărzilor Revoluţionare Islamice şi al comandantului adjunct al FMP, Abu Mahdi al-Muhandis, pe 3 ianuarie, într-un atac cu drone, a determinat Parlamentul irakian să voteze pentru evacuarea forţelor militare străine din ţară, în special a celor americane.
 
Oficialii americani au declarat că SUA plănuiau să părăsească zone precum al al-Qa'im încă de anul trecut din cauza faptului că ISIS nu mai reprezintă o ameninţare – o fac mai repede acum din motive de siguranţă. Un oficial înalt al forţelor armate ale SUA a declarat pentru BBC că „un factor cheie al deciziei de mutare a trupelor” este şi prezenţa Kataib Hezbollah în apropierea bazei de la al-Qa'im.

SUA plănuiesc retragerea de la alte două baze militare cheie: Qayara Airfield West şi Kirkuk.

Qayara a fost folosită de forţele coaliţiei împotriva ISIS pentru recuperarea oraşului Mosul de la Statul Islamic. Ambele baze au fost atacate cu rachete în ultimele luni. Un contractor civil american a fost ucis în cadrul unui atac cu rachete pe 28 decembrie.. Atacul atribuit Kataib Hezbollah a fost urmat de riposte aeriene americane la bazele grupării din Siria şi Irak: 25 de oameni au fost ucişi.

Săptămâna trecută două atacuri asupra bazei de la Taji au ucis trei membri ai coaliţiei şi au rănit grav doi soldaţi ai forţelor de securitate irakiene. Represaliile militare americane asupra a ceea ce spun că sunt depozite de armament ale Kataib Hezbollah au ucis trei militari irakieni, doi poliţişti locali şi un civil.

Numărul oficial al soldaţilor americani în Irak este estimat la 5.200.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: