Urmează însă ajungerea la finalizarea detaliilor înţelegerilor comerciale sectoriale şi, pe de altă parte, obţinerea unui vot favorabil în Parlamentul European care a emis - şi o mai face în continuare - obiecţii serioase la adresa modului în care China respectă efectiv drepturile omului, existând pe masa negociatorilor două dosare grele şi încă nerezolvate, cel al situaţiei din Hong Kong şi ceea ce pare a fi tragedia de mari proporţii a Uigurilor.
 
Se poate bloca acordul pe aceste motive? Posibil, iar subiectul rămâne deschis şi nesiguranţa asupra deciziei finale este reală.
 
Balanţa va fi oare compensată de cealaltă nesiguranţă, de foarte mari dimensiuni, asupra capacităţii reale de recuperare a principaleleor economii europene, cel din zona euro, fără ca o reluare foarte rapidă a activităţii productive (pentru care se alocă acele foarte importante sume din Pacetul de susţinere a redresării economice post pandemiei) să fie dublată de certitudinea că există deja pieţe de vânzare şi au fost negociate asemenea condiţii şi contracte încât investitorii să aibă în faţă un tablou predictibil riscuri/câstiguri. În acest context, elementul de mare noutate, conceptul-cheie cel mai important este această protecţie reciprocă pentru investiţii, având în corolar dimensiunea enormă a pieţii de desface chineze. Oricum, aceasta este varianta în care cred marile organizaţii patronale din economiile europeană care contează, deschsă fiind acum competiţia obţinerii de permise de construcţie de capacităţi de producţie în China, mai ales în zona telecomunicaţii, electronică generală, construcţie sau asamblare de computere şi autombile electrice. 
 
Raţionamentul "ofertei chineze" trebui completat prin constatarea foarte simplă  şi absolut surprinzătoare trnsmisă de statisticile organizaţiilor internaţionale: în perioada acestui an, când absolut toate economiile naţionale au fost atinse foarte grav de stoparea sau încetinirea activităţilor de producţie, China a fost piaţa care şi-a revenit cel mai repede şi este deja pe creştere, împinsă înaionte de nevoile în creştere ale pieţei interne, din ce în ce mai complexă şi cu o putere de cumpărare reală la un ordin de mărime aproape de neînţeles pentru fragmentatele economii europene, spre exemplu. 
 
Dar mai este o problemă la care poate (sau nu) răspunde semnarea finală a Acordului după ce se va fi obţinut (sau nu) vot favorabil în Parlamentul European: sub semnul cărui principiu fundamental va acţiona în continuarea Europa? Ce va fi determinant: votul politic sau cel determinat de priorităţile supravieţuirii economice? 
 
Meritul Parantezei Trump în politica mondială a fost să ilustreze, rapid, clar şi cu urmări fără echivoc, ce poate însemna politica de super-protecţionism pe de o parte şi, pe de altă parte, decizia de a face politică, de a impune decizii şi valori sub presiunea din ce în ce mai mare a unor sancţiuni economice şi ameninţarea cu potenţiale acţiuni de retorsiune militară. Iar asta a avut ca rezultat aproape imediat reorganizarea ţărilor care se simţeau direct ameninţate în formule de răspuns care au culminat cu Tratatul RECEP, odel propus pentru deschidera ulterioară către alte ţări majore din Asia. A mai consolidat, alt exemplu interesant, poziţia de cooperare a grupului de ţări care au rămas în Acordul nuclear iranian, chiar a întărit credibilitatea OMS şi a reuşit să izoleze SUA la nivelul ONU. Dacă mai vreţi un exemplu, prin abundenţa de sancţiuni în zona petrolului (pentru a favoriza exportul de gaze şi petrol de şist) SUA au reuşit să grăbească proiectele de foarte mari dimensiuni de construcţie a reţelei Rusia-China.
 
Pe cale de consecinţă a apărut şi decizia europenilor de a grăbi negocierile cu China şi astfel s-a ajuns la acest Acord politic care, cum spunea liderul chinez, "va permite un mai mare acces la pieţe, la toate zonele de business, va oferi garanţii instituţionale mai puternice" adăugând că astfel se va permite un ritm mai rapid al reluării creşterii economiei mondiale şi va crete nivelul de încrede mondial în procesul globalizării şi în valorile comerţului liber, aducând o contribuţie al construcţia economiei mondiale.
 
Dar, din punctul meu de vedere, mesajul real de putere stă în afirmaţia Preşedintelui XI care s-a referit la China şi UE drept "cele două ţări lider mondial".  Niciodată nu s-a mai spus aşa ceva şi asta trmite la proiecte posibile în viitor: "Cele două puteri lider pe plan mondial, două civilizaţii, China şi Europa ar trebui să se dedice, să acţioneze în consecinţă la modul proactiv, să întărească dialogul, să adâncească climatul de încredere reciprocă, să acţioneze eficient pentru rezolvarea diferendelor şi să-şi dea mâna pentru a crea împreună noi oportunităţi şi deschide o nouă eră". 
 
În acest context, care este orizontul de referinţă? Negociatorii foarte discreţi care au lucrat de atât de mulţi ani în favoarea acestui Acord, spun că se poate deschide astfel o posibilitate de ca cele două super-puteri să se apropie cu un pas mai mult de proiectul cu adevărat gigantic care începe deja să fie discutat extrem de seris. Format din două etape. Prima ar fi cea pe care o implică direct acest acord global pentru protejarea investiţiilor, adică un viitor acord de liber schimb, cel mai mare şi mai cuprinzător acord de cooperare economică din lume. În acest sens, au început mai demult negocieri care acum capătă un contur din ce în ce mai precis. A doua posibilitate este ca, văzând deschis acest cadrul de cooperare, alte ţări din Origanizaţia de cooperare de la Şanghai să dorească să intre în piaţa economică, la început fie şi la acest nivel al protecţiei reciproce a investiţiiloir. S-ar deschide la modul real şi ordonat pieţe de dimensiuni continentale. Începând cu India.
 
Este una dintre proiecţiile posibile, cea pe care mizează liderii politici europeni. Sigur că rămâne deschisă problema drepturilor omului dar încep să apară semnale că angajamentele chineze în domeniu ar începe să fie aplicate foarte serios şi asta urmează să stabilească organismele internaţionale în domeniu. Mai rămâne - deschisă şi necunoscută -intenţia noii administraţiei SUA de a începe eventuale negocieri comerciale formalizate printr-un viitor Tratat. Idealul ar fi fost - dar nu s-a putut - ca negocierile să se facă pe baza pilonului euro-atlantic. Să vedem ce va urma, dar oricum va dura ani de zile.
 
Chinezii, lucru evident pentru toată lumea, au şi timpul şi banii să aştepte, construindu-şi în pauză celălalt proiect de cooperare în spiritul mondializării, cel în jurul Noului Drum al Mătăsii. Europenii trebuie să ia o decize finală. În cazul României, e clar, alături ce celelalte State Membre, am fost parte a hotărâtii unanime care a permis formula de acceptare de ieri a Acordului politic UE-China.
 

Cum vor vota europarlamentarii noştri?

 
P.S. Scuzaţi că-mi aduc aminte târziu, dar tot am vorbit despre respingerea acordurilor comerciale pe motiv de principii. Îmi amintesc cum, ani de zile, în Parlamentul European, britanicii erau printre cei mai severi şi principiali acuzatori ai dictatorului Erdogan, chemând Statele Membre să nu facă niciun fel de concesie şi să nu accepte deschideri comerciale cu o ţară care prezenta asemenea dosar negru cu încălcări flagrante ale principiilor findamentale etc, etc. Uite însă cum stă treaba în realitate cu morala politică britanică: primul tratat de liber schimb încheiat după ce s-a terminat de negociat acordul comercial post-Brexit cu UE. Semnarea s-a făcut în cadrul unei ceremonii virtuale la care au participat Liz Truss, ministrul comerţului din UE şi omologul său Ruhsar Pekan. Cam până aici merg principiile. 
 
La Mulţi Ani şi un an mai bun, mai fericit şi mai plin de împliniri decât 2020!