Zelenski l-a provocat pe Putin la o întâlnire pe câmpul de război şi a semnat o lege ce facilitează mobilizarea: „Milioane de vieţi” sunt în joc VIDEO

Zelenski l-a provocat pe Putin la o întâlnire pe câmpul de război şi a semnat o lege ce facilitează mobilizarea: „Milioane de vieţi” sunt în joc VIDEO

Volodimir Zelenski (centru) în Donbas FOTO Arhivă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus marţi omologului său rus Vladimir Putin să se întâlnească în Donbas pentru a discuta despre încheierea conflictului armat în această regiune din estul Ucrainei şi calmarea tensiunilor între Kiev şi Moscova, informează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un mesaj video difuzat marţi seara, Volodimir Zelenski a cerut totodată puterilor occidentale să trimită „semnale clare” că sunt dispuse să sprijine Ucraina în conflictul său cu Rusia.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de reluarea ciocnirilor în estul Ucrainei, unde forţele ucrainene luptă împotriva separatiştilor pro-ruşi, un conflict armat care durează de peste şapte ani şi s-a soldat până acum - potrivit părţii ucrainene - cu circa 14.000 de morţi.

Şeful diplomaţiei ucrainene a afirmat marţi că Rusia a desfăşurat 120.000 de militari la graniţa cu ţara sa.

„Domnule Putin, eu sunt pregătit să merg mai departe şi vă invit la o întâlnire în orice loc în Donbasul ucrainean, unde războiul continuă”, spune Volodimir Zelenski în înregistrarea video difuzată marţi seara.

„Cetăţenii noştri au nevoie de semnale clare că, în cursul acestui al optulea an de conflict, o ţară care este scutul Europei cu preţul vieţilor sale va primi sprijin nu doar din partea partenerilor, dar şi a membrilor echipei, direct pe teren, umăr la umăr”, continuă preşedintele ucrainean adresându-se ţărilor occidentale.

Zelenski afirmă că îşi doreşte o încetare a războiului pe cale diplomatică, dar că este pregătit totodată să se apere în cazul unui atac. „Ucraina vrea război? Nu. Dar este pregătită de război? Da”, subliniază el.

„Preşedintele rus a spus cândva: dacă o luptă este inevitabilă, trebuie să ataci primul. Dar, în opinia mea, fiecare lider trebuie să înţeleagă că o luptă nu poate fi inevitabilă atunci când este vorba despre un război real şi milioane de vieţi”, adaugă el.

„Milioane de vieţi” sunt în joc în cazul unui război între Ucraina şi Rusia, a avertizat marţi Volodimir Zelenski adresându-i-se liderului de la Kremlin.

 

Miercuri, preşedintele Ucrainei a promulgat legea ce permite convocarea rezerviştilor pentru serviciul militar fără a decreta mobilizarea.

Legea, aprobată de parlament în martie, permite o întărire semnificativă a forţelor armate în contextul escaladării tensiunilor cu Rusia, notează Reuters.

„Aceasta va face posibilă suplimentarea rapidă a unităţilor militare ale tuturor forţelor de apărare cu rezervişti, crescându-le astfel semnificativ combativitatea în timpul agresiunii militare”, a transmis Preşedinţia Ucrainei într-un comunicat.

Kievul, aliaţii săi occidentali şi NATO se declară îngrijoraţi de o desfăşurare „provocatoare” de trupe ruse la frontiera estică a Ucrainei şi în Crimeea, anexată de Rusia în 2014. La rândul său, Moscova acuză SUA şi NATO de „activităţi provocatoare” în regiunea Mării Negre.

Kuleba: 120.000 de militari ruşi la graniţa cu Ucraina

Rusia a comasat în decurs de o săptămână peste 120.000 de militari la frontiera cu Ucraina, a anunţat marţi ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, îndemnând totodată Occidentul să impună noi sancţiuni Moscovei.

„Trupe ruseşti continuă să vină în apropierea frontierelor noastre în nord-est, est şi sud. În aproximativ o săptămână, ei au atins o forţă combinată de peste 120.000 de oameni”, a estimat Kuleba într-o conferinţă de presă online cu mai multe publicaţii internaţionale.

„Asta nu înseamnă că se vor opri din regruparea forţelor odată cu atingerea acestui număr”, a avertizat el.

Potrivit unor observatori occidentali, actuala concentrare de forţe ruse în regiune este mai mare decât cea din momentul anexării peninsulei Crimeea de către Rusia.

Şeful diplomaţiei ucrainene a atras atenţia în privinţa imprevizibilităţii Moscovei şi a subliniat că ţara sa nu caută un conflict cu ţara vecină.

Kuleba a precizat că, într-o videoconferinţă cu miniştri de Externe din Uniunea Europeană (UE), luni, şi-a îndemnat colegii săi „să ia în calcul o nouă serie de sancţiuni sectoriale împotriva Rusiei”.

„Sancţiunile sectoriale sunt o problemă de timp şi depind de comportamentul Rusiei. În urma discuţiilor mele recente cu miniştrii de Externe german (Heiko Maas) şi francez (Jean-Yves Le Drian), pot spune că ei înţeleg această realitate”, a dat asigurări Kuleba.

Şeful diplomaţiei ucrainene a mai spus că i-a propus o discuţie ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, dar că acesta din urmă nu a dat curs invitaţiei.

Acum câteva săptămâni, Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să discute cu Vladimir Putin despre situaţia din Donbas. Kremlinul nu a dat un răspuns la această solicitare.

Zelenski şi Putin s-au întâlnit o singură dată, în decembrie 2019 la Paris, în cadrul formatului de dialog Normandia privind soluţionarea războiului din Donbas.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările