Zelenski, despre discuţia cu mai mulţi jurnalişti ruşi: Sunt îngroziţi la Moscova din cauza interviului meu cu cei care pot spune adevărul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Captură video
FOTO Captură video

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacţionat la încercarea Rusiei de a cenzura interviul său acordat unor jurnalişti ruşi independenţi, afirmând că Moscova este „îngrozită" de presa „care poate spune adevărul”, relatează CNN.

„Oameni puternici ai ţării noastre puternice, astăzi este ziua în care sunt convins din nou şi din nou cât de departe suntem de Federaţia Rusă. Imaginaţi-vă, erau îngroziţi la Moscova din cauza interviului meu cu jurnaliştii ruşi. Aceia dintre ei care pot spune adevărul”, a declarat Zelenski în ultimul său discurs video de duminică.

Organismul de supraveghere a mass-media din Moscova, Roskomnadzor, a emis duminică o declaraţie prin care avertizează instituţiile de presă ruseşti să nu retransmită sau să distribuie interviul.

„Au distrus libertatea de exprimare în statul lor şi încearcă să distrugă statul vecin. Ei se prezintă ca fiind jucători globali. Şi ei înşişi se tem de o conversaţie relativ scurtă cu mai mulţi jurnalişti. Ei bine, dacă există o astfel de reacţie, atunci facem totul bine. Înseamnă că sunt nervoş”, a declarat Zelenski.

Interviul video postat integral pe canalul Telegram al lui Zelenski a cuprins întrebări din partea unora dintre cei mai proeminenţi jurnalişti independenţi din Rusia, inclusiv a scriitorului Mihail Zygar şi a lui Tikhon Dzyadko, redactorul-şef al canalului TV Rain, închis recent.

Autoritatea de reglementare a presei din Rusia, Roskomnadzor, a emis un avertisment către mass media din ţară în legătură cu un interviu cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează BBC.

Autoritatea de reglementare a avertizat presa că nu trebuie să publice interviul şi că „a fost demarată o anchetă pentru a identifica nivelul de responsabilitate şi ce măsuri se vor lua” în raport cu instituţia de presă care a realizat interviul.

Roskomnadzor notează că unele dintre instituţiile media care au participat la interviu sunt desemnate „agenţi străini” în Rusia.

Anterior, publicaţia liberală rusă Meduza a anunţat că l-a intervievat pe Zelenski, împreună cu Dozhd TV şi ziarul rus Kommersant. Meduza şi Dozhd sunt ambele blocate în Rusia, iar Dozhd a şi suspendat toate activităţile jurnalistice.

Rusia a adoptat recent noi legi care restricţionează modul în care presa rusă poate relata despre războiul din Ucraina.

Cea mai strictă dintre noile legi, împotriva diseminării „falsurilor” cu privire la activităţile Forţelor Armate Ruse, prevede pedepse penale grave de până la 15 ani de închisoare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite