Un om de afaceri rus anunţă că oferă 1.000.000 de dolari pentru arestarea preşedintelui Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Konanykhin: Putin nu este preşedintele Rusiei, deoarece a ajuns la putere ca urmare a unei operaţiuni speciale de aruncare în aer a blocurilor din Rusia FOTO SHUTTERSTOCK
Alex Konanykhin: Putin nu este preşedintele Rusiei, deoarece a ajuns la putere ca urmare a unei operaţiuni speciale de aruncare în aer a blocurilor din Rusia FOTO SHUTTERSTOCK

Alex Konanihin, un om de afaceri rus a anunţat, într-o postare pe o reţea de socializare, că va oferi o recompensă de 1.000.000 de dolari pentru arestarea preşedintelui rus Vladimir Putin.

„Promit să plătesc 1.000.000 de dolari ofiţerilor care, respectându-şi datoria constituţională, îl arestează pe Putin ca şi criminal de război, în conformitate cu legile ruse şi internaţionale”, a scris Alex Konanihin, pe LinkedIn, potrivit Jerusalem Post

„Putin nu este preşedintele Rusiei, deoarece a ajuns la putere ca urmare a unei operaţiuni speciale de aruncare în aer a blocurilor din Rusia, apoi a încălcat Constituţia prin eliminarea alegerilor libere şi uciderea oponenţilor săi. (...) În calitate de etnic rus şi cetăţean rus, văd că este datoria mea morală să facilitez denazificarea Rusiei. Voi continua să ajut Ucraina în eforturile sale eroice de a rezista asaltului Hoardei lui Putin”, a adăugat omul de afaceri.

Postarea a fost însoţită de o imagine cu o fotografie a lui Putin şi cuvintele „Căutat: viu sau mort. Vladimir Putin, pentru crime în masă”. 

Cine este Alex Konanihin

Alex Konanihin are o istorie agitată cu guvernul rus. Potrivit unui articol din 1996 din The Washington Post, citat de Jerusalem Post, Konanikin a studiat la Institutul Tehnic şi de Fizică din Moscova, înainte de a-şi abandona studiile şi de a deschide o cooperativă de construcţii studenţească. Apoi şi-a dezvoltat alte afaceri, inclusiv bancare, cu acţiuni la bursă şi imobiliare. 

Până la vârsta de 25 de ani, avea un imperiu de peste 100 de firme. Până în 1992, companiile sale valorau aproximativ 300 de milioane de dolari. El a făcut chiar parte din prima delegaţie a preşedintelui rus de la acea vreme, Boris Elţin, la Washington. 

În 1996, în timp ce locuiau în SUA, Konanihin şi soţia sa au fost arestaţi de agenţi federali de imigrare, sub acuzaţia de încălcare a condiţiilor vizelor lor americane. Aparent, cazul ar fi fost declanşat după ce autorităţile ruse au susţinut că el a deturnat 8 milioane de dolari de la Banca Rusă de Schimb din Moscova. 

Cazul a durat săptămâni întregi, agenţii FBI depunând mărturie că mafia rusă a încheiat un contract cu privire la viaţa lui Konanikin. De asemenea, un fost agent KGB a mărturisit că are îndoieli serioase cu privire la acuzaţiile formulate împotriva oligarhului, iar după multe alte audieri deportarea a fost într-un final anulată.

În 2011, Konanihin a fondat TransparentBusiness, care ajută companiile să îşi gestioneze forţa de muncă de la distanţă. De asemenea, face parte din Unicorn Hunters, un reality show care le permite fondatorilor să finanţeze afacerile a milioane de investitori din întreaga lume.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite