Tineretul Socialist se dezice de Zapatero în problema ţiganilor români expulzaţi

Dacă preşedintele guvernului spaniol a trecut de partea lui Sarkozy în problema expulzărilor ţiganilor români, tinerii din partidul acestuia, PSOE, se dezic de liderul lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Secretarul general al Tineretului Socialist din Spania (JSE), Sergio Gutierrez, consideră că "sprijinul" manifestat de liderul PP pentru decizia Guvernului Franţei, de a expulza sute de ţigani români şi bulgari de pe teritoriul francez, "nu este la înălţimea etică a societăţii noastre", informează El Pais. La fel ca Rajoy, şi Zapatero, preşedintele socialist al Guvernului Spaniei, şi-a declarat sprijinul pentru măsurile luate de Sarkozy.

Dezacordul tinerilor socialişti faţă de principalii doi oameni politici ai Spaniei a fost consemnat prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina web a JSE, contrastând, astfel, cu declaraţiile liderului PSOE, preşedintele Executivului, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Acesta şi-a manifestat ieri sprijinul faţă de omologul său francez şi a acuzat-o, în schimb, pe Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie, pentru declaraţiile "nelalocul lor" făcute în această chestiune.

Citeşte pe adevarul.es ce anume scriu tinerii socialişti în comunicatul adresat politicienilor spanioli care sprijină expulzarea ţiganilor români din Franţa.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările