Petru Vlad, cioban din Călene, Cugir, Munţii Şureanu

Sunt schimbări climatice?

Sunt schimbări. Se vede şi la uscăciune şi la climă. Şi la apă. Comparativ cu anii trecuţi temperatura a urcat foarte mult. Era maxim la 24-25 de grade, acum a ajuns la 30-35. Foarte mult. Temperatura medie pe timp de vară.

Vă afectează direct?

Ne afectează la toate culturile, la cartofi, la iarbă, nu se mai face nicio cultură. E şi zonă de munte, e zonă de trai mai greu şi ne afectează foarte. Şi la animale; trebuie să urcăm cu ele mai sus la munte. Se termina apa aici, nu au ce bea, nu au ce mânca. Păi altitudinea, de la 1300 trebuie să le ducem la o altitudine de 1600-1800, cam 1700. E loc de păscut mai bun şi e apă. Şi e altă climă, nu e aşa căldură. Aici e căldură foarte mare.

Şi merită?

Munca pe care o depunem noi e în zadar, nu ne alegem cu nimic.

E doar pentru traiul de zi cu zi?

Atât. Cât să poţi trăi de pe o zi pe alta.

Înainte era mai bine?

Mai!

Înainte când?

Înainte, acum 20-30 de ani era mai bine.

Dar de ce?

Avea dreptul şi omu` năcăjit, omul cu o vacă două, să meargă să-şi vîndă ceva, acum nu se mai poate. Unde să mergi că îţi trebuie atestate, hârtii, toate alea; stai cu marfa şi nu ţi-o ia nimeni.

Unde sunt oamenii care făceau asta?

Ar merge şi acum să urce pe păşuni la deal, dar nu se mai găseşte forţă de muncă. Or plecat la oraş, or plecat în alte ţări unde se pune bază pe lucru şi sunt plătiţi.

Aţi fost plecat şi dumneavoastră?

Da, am fost şi eu. În Spania (pe lângă Cordoba - n.n.), am lucrat tot cu animale.

Vi se pare că se aseamană atmosfera de vară de aici şi căldura cu cea din Cordoba?

Exact. Vara din Carpaţi începe să semene cu vara din Spania.

Incredibil!

Foarte! Foarte incredibil!

Iernile sunt grele?

Nu. iernile nu mai sunt cum or fost. Era mai bine când era zăpada mare, iarna grea, avea pământul apă. Acum iernile sunt cum le vezi, zăpadă puţină, iarnă seacă şi pământul nu are apă. Şi din asta cred eu că vin şi căldurile astea vara.

Au apărut plante noi aici?

Scaieţi or apărut în prostie, or urcat şi sus la munte nu numai pe arături şi la locul bun, or urcat şi la munte. Şi nu se mai fac fructele, prune, mere, din an în an sunt tot mai puţine. Cred că de la poluare, numai poluare poate să fie. Poluarea. Sebeşul. Aşa vorbeşte lumea, dar numai de acolo se poate trage. Sunt zone ascunse, aşa pe nişte văi unde poluarea nu ajunge, acolo fructele se fac.

Ce credeţi că poate fi făcut împotriva încălzirii atmosferei? Ce putem face noi?

Să aşteptăm să se rotească Pământul să vie iar la noi clima (râde). Ce să facem? N-avem nicio putere.

De ani de zile le tot spunem că atenţie, e tot mai cald, atenţie, apar scaieţi acolo unde nu erau, nu mai e apă, în munţi se topesc gheţarii… Ei nu cred…

Nu cred, nu cred... În Retezat până acum 20 de ani rămâneau nămeţii de zăpadă până toamna. Îi prindeai toamna, nu se topeau, stăteau peste vară şi îi prindea iarna cealaltă. Acuma nu mai, acuma se topesc. Am 17 ani în Retezat ca cioban. Cunosc toţi munţii Retezat, tot tot.

 

Ştiinţă alpină

 

Tendinţele de variabilitate a temperaturii din Alpi sunt comparabile cu diferenţele înregistrate în Himalaya; există o creştere de 0,6 grade Celsius pe deceniu - încălzire a temperaturii mediu alpin, cel puţin în Elveţia, Alpii austrieci şi cei germani, spune profesorul de ecoclimatologie Annette Menzel de la Technische Universität München în timp ce rezumă o cercetare de deceniu dusă la staţia de cercetare Schneefernerhaus pe vârful german, Zugspitze.

După cercetarea de date fenologice din diferite specii endemice, la diferite altitudini, în Alpii Bavarezi, Menzel a ajuns la concluzia că "pentru vegetaţia forestieră, sezonul de creştere este prelungit: creşterea cu un grad a temperaturii medii se traduce în mai mult de două săptămâni de creştere a vegetaţiei.” Speciile reacţionează diferit, “fagul ar putea profita de acest sezon mai lung, în timp ce molidul nu", adaugă ea.

O situaţie interesantă este faptul că agricultorii locali bavarezi nu au schimbat zilele de coasă în ultimele decenii, dar sezonul de înflorire se schimbă. Spre deosebire de păstorii din Carpati, "agricultorii germani nu urmăresc schimbările climatice precum ar putea-o face", menţionează Menzel. Acest lucru, adaptarea agricultorilor moderni - uşor deconectaţi de ciclurile sezoniere naturale, ar trebui să fie analizat mai în detaliu în viitor, a concluzionat ea.*

 

Domnul Barilla, patronul de la Barilla

Până şi funcţionarii europeni vorbesc de dezastrul agriculturii în UE. Culturile industriale distrug biodiversitatea la o rată de care sunt capabile doar erupţiile vulcanice.

În 2014 hrana la nivel mondial era dedicată oamenilor doar în proporţie de 47%. Furajele pentru animale erau la 34%, iar restul e hrană pentru maşini - biocombustibili, conform datelor FAO.

În acelaşi timp, 2 miliarde suferă de obezitate, în vreme ce 800.000 mor de foame. Asta era în 2014, în 2015 inaniţia va atinge miliardul de oameni.

Acestea sunt date care arată nesustenabilitatea agiculturii industriale şi nu numărul mic de certificări eco, susţinea Paolo Barilla, directorul marii companii omonime, la Green Week 2015 in Bruxelles.

Carlo Petrini, preşedintele Slow Food, spunea că hrana înseamnă schimbare: în zilele noastre există un sistem integrat care tinde strict către preţuri mici la consumatorul final. Cetăţenii informaţi ai lumii civilizate au devenit o masă de consumatori ignoranţi.

Am pierdut termenul de sezon: vrem aceleaşi produse tot timpul indiferent de perioada anului; suntem în situaţia bizară de a cere educarea consumatorilor astfel încât să înţeleagă că există anotimpuri, spune Barilla.

Mai mult, continuă italianul, ar fi mare nevoie de protocoale privind sustenabilitatea cu fermierii, cu societatea civilă şi chiar cu instituţii. Certificarea ecologică aduce mai multe dubii decât certitudini verzi; oamenii trebuie să ştie un sistem transparent de cooperare şi nu o certificare verde. “Verde” e o chestiune complexă, nu poţi vinde produse doar pentru că sunt etichetate cu “ecologic”.

Calitatea alimentelor diferă în timp, după război sau pe vremea lui Ceauşescu lumea crăpa de foame, acum sunt obezi. Hrana se adaptează, însă preţul plătit e prea mare: natura distrusă de monoculturi, specii întregi dispărute, culturi tradiţionale precum oieritul - disparute, iar temperatura planetei cu două grade Celsius crescută.

Până la şi mai cald, prin vocea lui Falkenberg, Comisia Europeană se gândeşte la integrarea capitalului natural în PIB: "Trebuie să monetizăm natura, cumva..." Deşi are sens, vorbele astea îţi dau transpiranţii şi arsuri pe piele.

 

*We Are Alps, un program al Conventiei Alpine 2015