În finalul acestui material, puteţi accesa două documente cu difuzare limitată, ambele realizate de foarte discretul biroul al coordonatorului UE pentru lupta antiteroristă, analize ale legăturilor multiple între ideologia şi acţiunile extrem drepte şi cele ale organizaţiilor teroriste. Este o abordare foarte interesantă deoarece se prefigurează acum un îndemn urgent adresat Statelor Membre de a trece cât se poate de rapid la o coordonare sau chiar unificare a legislaţiilor care să permită încadrarea extremei drepte ca un fenomen terorist, mesaj foarte serios deoarece, în acest caz, delictele vor trece în cu totul alt nivel de gravitate şi penalizare pe măsură.

Este necesar deoarece, se notează în rapoarte,  „adesea, în Statele MEMBRE, delictele rezultate din extremismul violent de dreapta sunt date în urmărire sub alt statut penal (ex. provocare de explozii, posesie ilicită de arme, tentativă de omor) şi primesc pedepsele în consecinţă. Violenţa extremiştilor de dreapta poate să fie cuprinsă în raza largă a faptelor violente non-teroriste, inclusiv cele generate de ură. Asemenea fapte sunt adesea începutul unei viitoare radicalizări extremiste”.

Interesantă abordare tocmai pentru că arată o viziune integratoare asupra fenomenului, mai ales în contextul în care există nenumărate încercări de a se restrânge prezentarea fenomenului terorismului în Europa exclusiv la evenimentele generate de jihadism şi radicalizarea islamistă din diferite ţări occidentale. Dar, se spune în raportul pregătit de coordonatorul european al luptei împotriva terorismului, este important să înţelegem dimensiunea ideologică a extremismului violent de dreapta  care poate contribui la radicalizarea terorismului extremiştilor de dreapta:

„...este interesant de notat că în timp ce ideologia jihadistă şi cea a extremei drepte se opun reciproc la modul fundamental, ideologiile acestea extremiste jihadiste şi ale extremei drepte violente au câteva trăsături comune. Ele includ ideologia supremaţiei, ura faţă de ceilalţi, percepţia propriilor comunităţi ca fiind sub ameninţare, credinţa profundă în ciocnirea civilizaţiilor şi luarea în considerare a folosirii violenţei. În plus, atât ideologiile extremei drepte violente şi cât şi ale jihadului pot fi antisemite, misogine, homofobe şi xenofobe. Ambele ideologii proclamă faptul că musulmanii nu pot fi integraţi în Occident sau nu se pot împăca cu Occidentul. Ambele ideologii refuză principiile de bază ale democraţiilor occidentale”.

Utilă, în acest contex, este încercarea de definire a ceea ce sunt extremiştii violenţi de dreapta, teroriştii, în contextul societăţii europene. Ei nu aparţin “unei mişcări omogene”, notează raportul. În Germania, spre exemplu, apar în forme diferite „surprinzând ultranaţiopnaliştii, rasiştii şi elementele antisemite... Ameninţarea provine, adesea, de la actori singuratici, celule mici sau grupuri foarte puţin numeroase. Dar au fost şi cazuri în care atacuri de acest gen au fost organizate de reţele mai organizate, precum cele ale organizaţiei  National Socialist Underground în Germania.... În plus, mai există şi o violenţă colectivă de extremă dreapta în timpul demonstraţiilor, dinamică şi flexibilă şi care permite atacul strategic, ascunderea în mulţime şi apoi dispariţia“.

Se solicită Statelor membre o atenţie cu totul deosebită - şi măsuri de urmărire şi penalizare – pentru promovarea „online a mesajelor şi ideologiilor extremismului violent de dreapta”, asimilat propagandei teroriste. „Internetul – se notează în Raport – este unul dintre factorii cheie care permit radicalizarea violentă şi formarea de grupuri, inclusiv a celor de simpatizanţi ai violenţei extremei drepte care caută o validare ideologică online... În timp ce mesajele jihadiste sunt dominate de un mic număr de grupări precum DAESH sau Al Qaeda, mesajele extremei drepte violente emană din surse multiple şi din această cauză au narative, scopuri şi ţinte multiple...”.

Perspectiva de acţiune fiind o măsură la nivel UE care să poată, în mod legal, să ceară scoaterea de pe internet a unor conţinuturi cu caracter terorist, de promovare la ură şi violenţă, în paralel cu o mult mai activă cooperare între serviciile naţionale antiteroriste şi de poliţie care să ceară mandat de urmărire internaţional pentru a merge la sursa acestor mesaje în cazul în care ele sunt postate din altă ţară, ceea ce se întâmplă foarte des în condiţiile în care nucleul activ al unei mici grupări acţionează, prudent, la depărtare, protejându-şi reţeaua de forţă şi scoţând în faţă, în altă ţară, „adepţii” uşor de sacrificat la nevoie.

Întrebarea următoare – valabilă întodeauna în cazul unor asemenea documentele ale UE – este în ce măsură onorabilele State Membre vor dori să asculte şi să tracă dincolo de vorbe. Este o problemă enormă doarece rivalităţile naţionale tradiţionale şi, pe de altă parte, interesele politice generate de agende electorale care, într-o măsură sau alta, încearcă să recupereze o parte dintre punctele majore care au generat succesul ideologiei extremei drepte, explică de ce, de la un moment dat, totul se împiedică şi/sau este dat utării deoarece, fireşte, apar probleme mai presante.

Uitaţi un exemplu. Imediat după atentatul oribil de la Christchurch (motivat ideologic de un adevărat manual al urii şi intoleranţei în numele „supremaţiei albe”), şefii de state şi guverne şi mari organizaţii internaţionale au semnat un apel, „Apelul de la Christchurch”.

România nu este pe lista statelor care, pe 15 mai 2019, răspunzând demersului iniţiat de Jacinda Ardern, prim-ministru al Noii Zeelande, şi de Emmanuel Macron, preşedintele Franţei. Au semnat apelul, în schimb, Australia, Canada, Comisia Europeană, Franţa, Germania, Indonezia, India, Iranda, Italia, Japonia, Iordania, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Senegal, Spania, Suedia şi Marea Britanie, alături de giganţi ai sectorului distribuţiei de servicii Amazon, Microsoft, Qwant, YouTube, Google, Facebook, Tweeter, Daily Motion.

Tehnic vorbind, la nivel european şi mondial, cu siguranţă există reţelele necesare care să permită o cooperare juridică şi poliţienească eficientă şi de profunzime. Dar mă îndoiesc că, dincolo de efortul absolut real şi demn de laudă de a înfiinţa asemenea organisme de cooperare, efectul se va simţi vreodată la nivelul care contează, adică, spre exemplu, al mesajelor de ură difuzate cu patimă pe reţelele sociale, în mod evident un preambul al unor viitoare violenţe efective. Atâta timp cât nu se ia foarte în serios potenţialul destructiv al unor asemenea ideologii foarte bine structurate, ne apropiem de momentul în care ele vor acţiona practic. Şi s-ar putea ca atunci să fie mult prea târziu deoarece vor fi dublate, în teren, de „pavăza democratică“ asigurată de partidele politice care deja au început să instrumentalizeze şi să profite de noul bazin electoral în perspectivă. 

1.

2.