Şi numai într-o ţară cu o puternică loialitate faţă de autoritate şi plină de simţ civic, prima reacţie a găsitorului de slide-uri strategice, după ce a înţeles ce sunt şi cine plânge deja după ele, a fost să le ducă la perfidul BBC, adică, într-un fel, la opoziţie, pentru a-şi face datoria de cetăţean.
 
Fript cu ciorba unui interviu luat în urmă cu decenii prinţesei Diana, ocazie cu care s-a demonstrat că şi catargul presei britanice nu e foarte stabil în a nu cădea pradă ispitei succesului şi audienţelor facile, chiar cu urmări tragice, BBC (Consiliul Director) a analizat serios şi a ajuns la concluzia că în dosar sunt lucruri care se pot face publice şi lucruri care ar trebui să rămână aşa cum sunt, Classified adică.
 
Deciziile au fost limpezite şi de faptul că a doua zi, miercuri adică, pe 23 iunie, la ora prânzului, o parte din slide-uri au început să devină istorie. 
 
 
Aşa că, ghinion pentru UK Ministry of Defence (MoD), ministerul lor de Război, partea considerată că se poate da publicităţii, pentru că, nu-i aşa?, deja s-a întâmplat, conţine şi detalii privind planificarea ”nevinovatei treceri prin apele teritoriale ucrainene” /"innocent passage through Ukrainian territorial waters" a distrugătorului ”HMS Defender”, ”una din cele mai avansate nave de luptă construite vreodată” / “one of the most advanced warship ever built”, dinspre portul Odessa, Ucraina, către portul georgian Batumi.
 
Acum, e adevărat - iar geometria şi dreptul internaţional par a da dreptate planificatorilor ”nevinovatei treceri” - linia cea mai scurtă dintre cele două porturi trece pe lângă Sevastopol, poate chiar mai aproape decât ruta utilizată de ”HMS Defender”.
 
Aşa că premierul britanic, Boris Johnson, poate afirma, cu totală încredere, că ”este vorba de apele teritoriale ucrainene şi avem tot dreptul să le folosim pentru o deplasare de la punctul A la punctul B” /  ”these are Ukrainian waters and it was entirely right to use them to go from A to B”.
 
Ca să nu mai vorbim că e vorba şi de ”democraţie, drepturile omului, egalitate, domnia legii şi libertatea de navigaţie”.
 
Documentele publicate de BBC arată însă că discuţia anterioară autorizării (doar de către ministerul britanic al apărării?) acestei deplasări a avut şi puncte de vedere diferite (evidenţiate chiar pe hartă), venind în special din direcţia ministerului britanic de externe.
 
Altfel spus, a existat şi o abordare gen ”dreptatea e de partea noastră, desigur, dar dacă Grivei (Rusia, n.n) are lanţul mai lung decât credem noi”.
 
Deşi incidentul este serios, poate chiar mai serios decât cel cu vasele de patrulare ucrainene, capturate în 2018 de paza de coastă rusă, nu aş dori să rămân la acest plan, al consecinţelor lui în plan regional. 
Colegii de platformă vor analiza, sau poate nu, cu mai multă acurateţe, schimbările politico – climatice din arealul Mării Negre.
 
”Dosarul din Kent” conţine însă şi alte documente, pe subiecte doar enunţate de către BBC:
 
exporturile britanice de armament (inclusiv domeniile şi spaţiile unde competitorii acestora ar putea fi foştii parteneri din UE);
parteneriatul cu SUA (inclusiv observaţii privind primele luni de mandat ale preşedintelui Biden);
posibilitatea menţinerii forţelor speciale britanice în Afganistan (inclusiv după încheierea Operaţiunii NATO ”Resolute Support”), urmare a unei solicitări a SUA în acest sens.
 
Toate sugerează faptul 
că Marea Britanie s-a acomodat greu cu cămaşa strâmtă a solidarităţii şi precauţiei europene şi că 
elementul militar care pare a sprijini cel mai bine proiecţia noii sale independenţe strategice este marina.
 
Astfel, semnalul transmis Rusiei prin intermediul ”HMS Defender”, este replicat în Asia de Est, acolo unde portavionul ”HMS Queen Elizabeth” participă la exerciţii comune cu nave din SUA şi Japonia. 
La adresa Chinei, bineînţeles, şi tot cu argumente de ”democraţie, drepturile omului, egalitate, domnia legii şi libertatea de navigaţie”.
 
Ca acest semnal să fie şi mai clar decât cel transmis în Marea Neagră, ”HMS Queen Elizabeth” va avea în sprijin 2 fregate, 2 distrugătoare, 2 nave de sprijin, 1 submarin. Dar şi 1 distrugător SUA şi 1 fregată olandeză.
 
Toate acestea conturează mai curând un plan mai larg al ambiţiilor Marii Britanii de a pune în practică un concept al ”Global Britain”, un document dezvoltat după Brexit, prin care fostul imperiu în care soarele nu apune(a) niciodată, devenit pentru câteva decenii, doar o rotiţă în maşinăria europeană, încearcă să redevină ce a fost. 
Măcar pe ici, pe colo.