Regatul Unit, reticent în a primi refugiaţi ucraineni din calea invaziei ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de refugiaţi au umplut gara din Lviv. Foto Profimedia
Mii de refugiaţi au umplut gara din Lviv. Foto Profimedia

Regatul Unit se angajează luni să-şi relaxeze exigenţele în vederea primirii unor ucraineni a căror familie se află în regat, însă exclude o deschidere totală a frontierei britanice ucrainenilor care fug din calea invaziei ruse, relatează AFP.

”Verificări biometrice şi de securitate sunt fundamentale (...) şi vor rămâne” astfel, a anunţat în Camera Comunelor ministrul britanic de Interne Priti Patel.

”Ele sunt vitale în asigurarea securităţii britanicilor”, a insistat ea.

Londra a fost criticată imediat, din cauza lipsei de generozitate în primirea refugiaţilor ucraineni din calea războiului rus.

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat duminică faptul că rezidenţii din Regatul Unit îşi pot aduce în regat membri ai familiei apropiate care trăesc în Ucraina.

Ministerul britanic de Interne a estimat că această ”cale umanitară personalizată” ar putea permite unui număr de 100.000 de persoane ”să găsească un refugiu” în Regatul Unit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite