Preşedintele Germaniei: Războiul pe care Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi un război împotriva unităţii Europei
0Războiul pe care preşedintele rus Vladimir Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi "un război împotriva unităţii Europei", a denunţat duminică preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, citat de France Presse.
"Războiul pe care Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi un război împotriva unităţii Europei. Nu trebuie să ne lăsăm divizaţi, nu trebuie să lăsăm să fie distrusă marea operă a unei Europe unite pe care noi am început-o într-un mod atât de promiţător", a declarat el într-un discurs la Paderborn (vestul ţării), conform Agerpres.
"Acest război nu priveşte doar teritoriul Ucrainei, el afectează fundamentul dublu comun al valorilor noastre şi al ordinii noastre paşnice", a adăugat el.
Dar a apăra aceste valori şi a te pune garantul lor înseamnă de asemenea să fii pregătit "să accepţi inconveniente sensibile", a subliniat preşedintele german, fără a da mai multe detalii despre inconvenientele respective.
"Suntem pregătiţi pentru aceasta? Ne confruntăm toţi cu această întrebare - astăzi şi în zilele, săptămânile şi lunile care urmează", a afirmat el.
"Rusia nu se mulţumeşte să repună în discuţie frontierele, ea nu se mulţumeşte să ocupe teritoriile unui stat vecin independent şi suveran, ea merge până la a contesta natura de stat a Ucrainei", a mai denunţat Frank-Walter Steinmeier.