Premierul Pedro Sanchez îi sfătuieşte pe spanioli să renunţe la cravată pentru a economisi energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Premierul spaniol Pedro Sanchez i-a îndemnat, vineri, pe conaţionalii săi să îi urmeze exemplul şi să renunţe la cravată pentru ca factura la energie să scadă, având în vedere faptul că vor folosi la o intensitate mai mică aerul condiţionat, relatează AFP.

“Mi-ar plăcea să remarcaţi că nu am cravată”, a spus Sanchez zâmbind, la o conferinţă de presă la Madrid. “Asta înseamnă că putem cu toţii să facem economie din punct de vedere al energiei”, a adăugat el.

Pedro Sanchez a precizat că le-a cerut miniştrilor şi responsabililor administraţiilor să procedeze la fel şi a îndemnat sectorul privat să le urmeze exemplul.

“Dacă nu este deja cazul, mi-ar plăcea să nu purtaţi cravată atunci când nu este necesar. Şi astfel puteţi contribui la economia de energie care este atât de necesară în ţara noastră”, a mai declarat premierul spaniol.

Pedro Sanchez poartă de obicei costum şi cravată la angajamentele publice, în special la conferinţele de presă.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite