Prăpastia demografică s-a adâncit între Europa de Est şi cea de Vest

Prăpastia demografică s-a adâncit între Europa de Est şi cea de Vest

Diferenţa demografică s-a lărgit în Europa de la căderea Cortinei de Fier, fostele ţări est-europene au pierdut până la un sfert din populaţia lor, în timp ce soldul este în mare parte pozitiv în vest, potrivit unui studiu austriac, care evidenţiază impactul decisiv al factorului migrator.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În timp ce rata fertilităţii din Europa de Est nu se deosebeşte faţă de cea din vest, mişcările populaţiei împart continentul în două", spune cercetătorul Tomas Sobotka de la Academia Austriacă de Ştiinţe (ÖAW) care a efectuat acest studiu citat de „Le Vif“.
 
 În timp ce populaţia a crescut cu 12% între 1990 şi 2017 în cele mai vechi şi mai bogate state membre ale Uniunii Europene, aceasta a scăzut cu 7% în medie în cele 13 noi state membre noi mai sărace.
 
Aproape toate fostele ţări din Europa de Est şi din afara UE au înregistrat un spor natural negativ (diferenţa dintre naşteri şi decese) pe parcursul perioadei. Dar migraţia netă reprezintă cea mai mare parte a declinului populaţiei, care a atins 27% în Letonia, 23% în Lituania, 22% în Bosnia şi Herţegovina, 19% în Bulgaria, 15% în România şi 13% în Croaţia.
 
În schimb, majoritatea ţărilor din Europa de Vest au înregistrat atât un sopr natural pozitiv, cât şi un mare aflux de migranţi. Acest ultim factor explică în mod decisiv creşterea populaţiei din Elveţia (26%), în Spania (20%), în Austria (15%), în Belgia (14%), în Italia (7%), în Grecia (6%).
 
Cu toate acestea, două ţări fac excepţie: Irlanda şi Franţa, unde balanţa naturală, favorizată de fertilitate ridicată, a contribuit mai mult la creşterea populaţiei decât migraţia netă. Creşterea populaţiei a atins 36% în Irlanda, un record, şi 18% în Franţa.
 
De asemenea, atipic în Vest, Germania a cunoscut o creştere a populaţiei de 4% din 1990: în timp ce sporul natural a fost negativ, migraţia netă a rămas mult sub media altor ţări din Europa de Vest, în ciuda sosirii a peste un milion de solicitanţi de azil din 2015. În mod similar, în est, Rusia a reuşit să-şi limiteze declinul demografic la 1%, migraţia netă în mare parte compensând un spor natural în scădere cu 10%.
 
Însă, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o creştere a populaţiei de 8% la mai mult de 510 milioane de locuitori, populaţia activă reprezintă doar 246 de milioane de locuitori şi această cifră „ar putea stagna sau chiar să scadă în următorii câţiva ani“, potrivit ÖAW, care indică o „ tendinţă fundamentală“ a îmbătrânirii populaţiei de pe continent.
 
citeste totul despre: