Prăjitură cu haşiş, servită din greşeală la o înmormântare din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prajitura

Poliţia locală a transmis că o înmormântare din estul Germaniei s-a încheiat într-un mod neaşteptat, cei prezenţi fiind serviţi din greşeală cu o prăjitură cu haşiş.

Poliţia Rostock a spus, marţi, că după înmormântarea care a avut loc în Wiethagen a avut loc o petrecere la un restaurant, unde opamenii au mers pentru cafea şi ceva dulce, după cum este tradiţia în Germania. Însă după ce au mâncat din prăjitură, 13 persoane  au avut stări de greaţă şi ameţeli şi au avut nevoie de tratament medical.

O investigaţie a poliţiei a dezvăluit faptul că o angajată a restaurantului care se ocupa de prăjituri i-a cerut fiicei sale de 18 ani să le coacă. Însă mama a luat din congelator prăjitura greşită pentru înmormântare. Ea a luat prăjitura cu haşiş pe care fiica sa o făcuse pentru o altă ocazie.

Poliţia a mai transmis că fata de 18 ani este anchetată. Incidentul a avut loc în august, dar nu a fost făcut public până acum din respect pentru cei care au participat la înmormântare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite