În consecinţă, autorităţile au decis să răspundă foarte dur, cât mai dur imaginabil în termeni constituţionali, aceasta însemnând fie interzicerea totală a manifestaţiilor „vestelor galbene“ în unele oraşe franceze, fie, cum se va întâmpla la Paris, desfăşurarea în permiteru operaţional de luptă a unităţilor speciale anti-teroriste ale armatei, cele din cadrul operaţiunii „Sentinelle“.

Decizie foarte complicat de luat şi care poate avea costuri politice interne şi internaţionale deosebit de mari pentru imaginea Franţei şi structurilor sale democratice. Pe fond, întrebarea esenţială este dacă există un cadrul legal care să permită acţiunea armatei în interiorul frontierelor naţionale, care sunt situaţiile specifice în care se poate solicita o asemenea intervenţie, care este nivelul de angajare şi natura misiunii de luptă, care sunt capacităţile de luptă scoase în stradă şi care este nivelul de pregătire specială pentru misiuni anti-demonstranţi al trupelor angajate. Discuţia nu este deloc teoretică, fiind generată în primul rând de constatarea diferenţei foarte mari la nivelul tipului, calităţii şi capacităţiii de dustrugere a armamentului din dotarea trupelor de poliţie (inclusiv a unităţilor speciale de intervenţie) şi a celui deţinut de unităţile armatei, cu atât mai mult de cele de intervenţie anti-teroristă. Acestea din urmă destinate fie protecţiei permanente sau ocazionale în caz de ridicare a nivelului de alertă a obiectivelor esenţiale din cadrul infrastructurii critice naţionale sau a stabilirii unui perimetru de tip „no access area“ în momentul în care are loc o operaţiune anti-teroristă. Sau, în cazuri cu totul excepţionale, unităţile respective pot fi vizibile în oraşe sau localităţi, alături de forţele de poliţie şi de securitate, în patrule multi-forţe, asigurând protecţia zonelor declarate sensibile sau asigurând filtrul la intrarea în arealul unde se estimează că pot fi grupate mase mari de populaţie. Franţa, precum alte ţări occidentale, şi-a pregătit din vreme manuale pentru asemenea tipuri de intervenţie, trupele armatei, poliţiei şi forţelor de securitate au exersat în acţiuni comune, stabilindu-se planuri pentru desfăşurarea efectivelor necesare.

Dar, mai întâi de toate, a existat un „Raport informativ“ înregistrat pe 22 iunie 2016 la Adunarea Naţională franceză ca rezultat al activităţii Comisiei pentru apărare naţională şi forţe armate, o discuţie aprofundată asupra tuturor aspectelor imaginabile ale implicării forţelor armate în operaţiuni de tip Sentinelle pe teritoriul naţionale. Dacă vă interesează detalii extensive, puteţi consulta AICI documentul integral unde este prezentat conceptul de organizare în teren a „pachetului de forţe“ al operaţiunii Sentinelle, foarte posibil de regăsit azi în cele trei zone tactice (Paris-centru, Paris-vest, Paris-est), dispunând de un stat-major tactic şi de un centru de operaţiuni propriu. 

Forţa respectivă este compusă din 21 de unităţi de bază, adică între 2300 şi 2500 de oameni. ...Statul major tactic are la dispoziţie o forţă de reacţie rapidă de mărimea unei unităţi elementare, pregătită să fie desfăşurată în orice punct din zonă în răstimpul cuprins între 30-90 minute. Instalaţiile feroviare sunt păzite de o unitate specializată feroviară...“

Dat fiind că, cel mai probabil, epicentrul evenimentelor va fi din nou zona Camps Elysees, iată unde se vor afla bazele de concentrare ale forţei Sentinelle din regiunea pariziană:

Chestiunea care divizează acum opinia publică şi comentatorii politici este că tot ceea ce este prevăzut pentru a favoriza operaţiunile anti teroriste de tip Sentinelle s-a făcut tocmai pentru a le securiza libertatea de intervenţie a acestor forţe speciale în situaţiile care intră în cadrul din ce în ce mai complex al luptei anti-tero. Dar cine şi în cendiţii va lua decizia de a trimite aceste unităţi într-o acţiune ofensivă împotriva unui grup de „veste galbene“, chiar violent, chiar depăşind cu mult cadrul legal. Unităţile de poliţie nu sunt suficiente pentru a îndeplini această misiune foarte precisă şi pentru care sunt antrenate, dispune de mijloacele şi legislaţiile specifice?

Guvernatorul militar al Parisului declara că „militarii au diferite mijloace de acţiune pentru a face faţă oricărei ameninţări. Asta poate merge până la deschiderea focului (...) S-a mai întâmplat în trecut. Sunt capabili să aprecieze natura ameninţării şi să răspundă în mod proporţional“. Aceasta este o deschidere cu totul nouă spre o a doua definiţie juridică esenţială pentru a înţelege ce se poate întâmpla azi: grupul „vestelor galbene“ în integralitatea sa sau la nivel individual poate prezenta similitudini cu fenomenul terorist, fapt pentru care este necesară acţiunea armatei? Dacă da, acţiunile respective fac parte dintr-un plan mai larg conceput, ca orice plan terorist, nu numai să producă un număr cât mai mare de victime şi pagube civile, dar să atenteze şi la ordinea şi securitatea statului? Fenomenul „vestelor galbene“ ar putea fi demonstrat ca a fi rezultatul unui tip de consipraţie internă sau externă viziând aceste obiective? Dacă este vorba doar despre suspiciuni de terorism sau de acţiuni de intensitate redusă, de ce nu intră în acţiune unităţile speciale anti-teroriste ale poliţiei, cele din cadrul RAID spre exemplu?

Dacă însă există asemenea dovezi, situaţia este nu numai gravă, dar întreaga discuţie ar trebui să fie mutată pe alt palier, acela în care un stat este autorizat să folosească toate mijloacele legale posibile pentru a-şi apăra cetăţenii şi a reinstaura ordinea socială. Dar ceea ce avem acum este doar constatarea, de altfel foarte corectă, a prefectului poliţiei: „Avem motive serioase să credem că, în contextul demonstraţiilor anunţate, este posibil să se producă din nou violenţe şi degradări de bunuri“. Dacă despre asta e vorba, unităţile anti-demonstranţi ale poliţiei ar fi deajuns, dotate cum sunt cu toate mijloacele super-performante de a răspunde unor grupe care s-ar dezlănţui în manifestări scurte dar violente de distrugere. Armata, în afara momentul în care este declanşată o operaţiune de mari proporţii în care sunt chemate să acţioneze mijloace blindate, elicoptere de atac, drone armate, poate doar să trimită în stradă unităţi pentru blocarea perimetrelor de conflict. Acestea sunt şi unităţile cele mai vulnerabile la atacuri individuale, cele mai periculoase pentru că vin din partea „nucleelor dure“ infiltrate în mijlocul manifestanţilor, capacitatea lor de replică reducându-se la armamentul (puşcă de asalt plus revolver) din în dotare, eventual la grenadele defensive tip flashbang. Şi, pus în situaţie limită, va trage. Exact aşa cum vor face şi lunetiştii aşezaţi în dispozitiv pe imobilele sau la gemurile clădirilor de pe Champs Elysees.

Până atunci însă, ce este antrenat să facă? Nu mi-aş dori să văd, tocmai pentru că este păstrez în memorie imaginile unor asemenea trupe de intervenţii patrulând cu armele gata de tragere în mijlocul mulţimii de civili, în aeroporturi, în gări, mereu aproape de a declanşa un răspuns nimicitor în caz că-i sperie ceva sau văd un comportament suspect ce le pare şi ameninţător, fără a avea, totuşi, antrenamentul obţinut de poliţişti în misiunile lor de stradă.

Să sperăm că ziua de azi nu va pune acest tip de probleme. Între timp, permiteţi-mi vă rog să vă reamintesc o fotografie devenită celebră, făcută la Bruxelles imediat după atentate, când o patrulă de militari de la anti-tero, băieţi normali la cap chiar dacă în uniformă de asalt, care se săturaseră de tensiune şi patrulare cu ochii-n patru şi trecuseră pe la un magazin de parfumuri pentru un cadou destinat iubitei.

Semn că, totuşi, s-ar putea ca un fel de normalitate, câtă a mai rămas în lumea de azi, să învingă şi să ne trimită pe toţi acasă să ne refacem tema privind supravieţuirea comună.