Oficial UE: „Uniunea Europeană nu se grăbeşte să recunoască regimul talibanilor”

Oficial UE: „Uniunea Europeană nu se grăbeşte să recunoască regimul talibanilor”

Comisia Europeană / FOTO Arhivă

Uniunea Europeană va trebui să aibă relaţii cu talibanii, dar nu se grăbeşte să recunoască faptul că gruparea islamistă reprezintă noua conducere a Afganistanului, a declarat miercuri un oficial al UE, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gunnar Wiegand, directorul general al Comisiei Europene pentru Asia şi Pacific, a declarat, de asemenea, că Executivul UE intenţionează să asigure o finanţare de 300 de milioane de euro atât în ​​acest an, cât şi în cel viitor, pentru a deschide calea relocării a aproximativ 30.000 de afgani.

Wiegand a declarat că relaţiile oficiale cu talibanii vor avea loc numai dacă gruparea va îndeplini condiţii specifice, inclusiv respectarea drepturilor omului şi accesul neîngrădit al lucrătorilor medicali.

„Nu există nicio îndoială între statele membre (UE) şi în contextul G7: trebuie să ne implicăm cu talibanii, trebuie să comunicăm cu talibanii, trebuie să influenţăm talibanii, trebuie să folosim pârghiile pe care le avem", a spus el.

„Dar nu ne vom grăbi să recunoaştem această nouă formaţiune şi nici să stabilim relaţii oficiale”, a spus el membrilor Parlamentului European de la Bruxelles.

Wiegand a arătat că nu este clar dacă talibanii vor putea guverna eficient, dar pentru UE o condiţie cheie pentru relaţiile oficiale va fi stabilirea unui guvern de tranziţie inclusiv şi reprezentativ.

La două săptămâni după preluarea controlului asupra capitalei Kabul, talibanii nu au numit încă o administraţie şi nu au dezvăluit modul în care intenţionează să guverneze.

Wiegand a spus că alte condiţii pentru recunoaşterea talibanilor vor fi trecerea liberă a afganilor care doresc să părăsească ţara, abţinerea de la represalii împotriva celor afiliaţi puterilor străine sau fostului guvern, şi împiedicarea Afganistanului să devină un refugiu pentru terorişti.

Există îngrijorărică situaţia din Afganistan va duce la repetarea criza migraţiei care a copleşit Europa în 2015-16.

Wiegand a declarat că un plan al Comisiei Europene de a asigura 300 de milioane de euro în 2021 şi 2022 ar trebui să ”sprijine relocarea şi admiterile umanitare”, pentru a reloca aproximativ 30.000 de persoane.

El nu a oferit detalii despre locul în care vor fi strânse sau cheltuite fondurile. El a cerut o evaluare a ceea ce nu a funcţionat în angajamentul de 20 de ani al Occidentului în Afganistan, referindu-se la evacuarea haotică a civililor şi a forţelor străine după intrarea talibanilor în Kabul.

„Trebuie să facem o evaluare a motivelor pentru care a fost posibilă o astfel de dizolvare.Trebuie să învăţăm lecţii pentru situaţii similare, iar aceasta va fi o evaluare care va începe acum”, a mai spus Wiegand. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările