Oamenii din umbra premierului Cameron

Echipa pe care noul premier britanic, David Cameron, şi-a adus-o în reşedinţa din Downing Street 10 include două personaje puternice, fără de care acesta nu ia nicio decizie importantă, dar care sunt rar văzute de către public.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unul este Steve Hilton, un apropiat al lui Cameron de circa 20 de ani. Hilton a lucrat în industria publicităţii şi este creditat - sau învinuit (după caz) - pentru aproape toate inovaţiile care fac parte din maşina de imagine a lui Cameron. Se spune că Hilton are 500 de idei briliante pe zi, dintre care numai câteva sunt practice. "Cameron nu face niciun gest fără a se asigura că este conform cu planurile lui Hilton", scrie "The Independent".

Cel de-al doilea om de încredere este controversatul Andy Coulson, directorul de Comunicare. Acesta a părăsit echipa editorială de la tabloidul "News of the World" acum trei ani, când unul dintre reporteri a intrat în închisoare pentru ascultarea ilegală a telefoanelor de la Palatul Buckingham. Coulson cunoaşte îndeaproape piaţa tabloidelor şi reprezintă o punte între Cameron şi compania "News International", a lui Rupert Murdoch, care patronează publicaţiile "The Sun" şi "The Times".

Coulson a negat că ştia ceva despre activităţile ilegale pe care le desfăşurau foştii săi subalterni, dar o comisie parlamentară a considerat acest lucru "de neconceput". Peste 10 parlamentari, unii dintre ei liberal-democraţi, au procese cu publicaţia, cerând dezvăluirea tuturor persoanelor care ştiau ce se întâmplă.

Cameron a spus că oricine merită a doua şansă, dar unii dintre apropiaţii săi consideră că asocierea cu Andy Coulson îi poate strica imaginea, fiind ca "o bombă gata să explodeze".

Creşterea TVA

Principalii economişti care lucrează pentru Trezoreria britanică se aşteaptă ca noua coaliţie dintre conservatori şi liberal-democraţi, condusă de Cameron, să mărească abrupt TVA-ul, pentru a ajuta la reducerea deficitului bugetar, care ar putea ajunge la 12% în acest an.

Cei mai mulţi consideră că TVA-ul va creşte de la 17,5% la 20% în următorii doi ani, potrivit BBC.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările