Este, practic, prima înfăţişare publică – cu rolul de test al pieţelor europene şi internaţionale – a embrionului marii construcţii a naţionalismului european, modelat de gândirea lui Steve Bannon (fostul consilier pentru strategii politice al lui Trump) şi încredinţat acum lui Salvini, nou-venitul foarte talentat într-o tabără compactă dar, până acum, dominată de figurile unor personalităţi care pierduseră competiţiile politice din ţările lor şi, ca atare, nu mai erau perfect „vandabile“ opiniei publice, impresionată în acest moment de randamentul şi eficienţa italianului care, ca prin minune, a reuşit să-şi bage la guvernare partidul devenit din promotor al ideilor independentiste, unul euroscptic. În jurul lui Salvini se coagulează acum nu numai speranţele americane de a dinamita prin implozie proiectul european „clasic“, dar şi visurile de mărire ale unor partide oarecum izolatete şi considerate excentrice faţă de zona mainstream, toate convins naţionaliste, adversare ale birocraţilor de la Bruxelles, eurocraţii care sufocă dezvoltarea din Statele Naţionale pentru că, invariabil, o subordonează intereselor unor ocule mondiale, malefice şi conspiratoare de meserie împotriva intereselor oamenilor muncii.De aici porneşte construcţia ideologică a „Axei Salvini“, adică partidele naţionalismului pur şi dur, intolerant faţă de proiectul european în forma pe care încearcă s-o impună liderii de la Bruxelles, împotriva procesului de coagulare rapidă a unor noi spaţii comune şi accentuând tot ceea ce ţine de amplificarea atributelor statelor naţionale, libere, independente şi care să-şi vadă, cu orice preţ, respectate atributele suveranităţii naţionale.

În timp ce Europa, timp de atâţia ani, s-a obişnuit să vorbească despre axa franco-germană, ne pregătim să avem în Europa un nou echilibru şi o nouă energie – a spus Salvini. Desigur, Polonia şi Italia vor fi protagonistele acestei noi primăveri europene, a acestei renaşteri a adevăratelor valori europene, cu mai puţine finanţe, mai puţină birocraţie şi cu mai multă muncă, mai multă familie şi, mai ales, mai multă securitate“.

Foarte interesant, deoarece este limpede că aşa începe jocul cu adevărat important care, la limită, poate provoca o ruptură importantă în evoluţia europeană începută odată cu înfiinţarea Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, embrionul Uniunii Europene de azi. Nu mai sunt vorbe, nu mai sunt discursurile oarecum romantice şi utopice ale primilor promotori ai naţionalismului european şi al Europei naţiunilor. Conceptul Noii Axe propuse de Salvini („a sosit vremea să înlocuim axa franco-germană cu o axă italo-poloneză“) merge cu mult mai departe, definind naţionalismul drept fundamentul ideologic al unei construcţii care, e adevărat, porneşte în acest moment de la partidele de extremă dreaptă, dar are ambiţia, absolut deloc nerealistă, de a aspira diverse alte partide, acum în alte familii politice europene, chiar în unele cu ideologii absolut opuse, în căputare acum de noi afilieri deoarce, ca animale de pradă ce sunt, perfect oportuniste, simt „de unde bate vântul“.

Se poate? Sigur că da, au oftat fericite multe dintre ele, deoarece programul Noii Axe, bazat pe naţionalismul pur şi dur, scoate în faţă un principiu perfect corect politic, acela al „suveranismului“, armă ce se poate dovedi foarte eficientă şi pe care reprezentanţii Axei o opun actualului proiect european. În acest sens, spunea Salvini, „...am propus un Contract pentru Europa, pentru o Europă care încă nu există“, un Pact în 10 puncte, urmând ca, ulterior, electoratul din diverse ţări europene să decidă dacă este sau nu de acord cu propunerile respective.

Context în care scoate şi prima temă majoră pe care, cel mai probabil, se va articula întreaga lor companie pentru europarlamentare. Deloc surprinzător, unul dintre marile atuuri pe care se pregăteşte să le joace este, pe modelul creat de Bannon pentru campania Trump, răspunsul de tip noi, de mare forţă, pe care Axa se angajează să-l dea problemelor de securitate, prost sau deloc nerezolvate de cei de la Bruxelles. Drept care - şi acesta este unul dintre cele şo puncte ale viitorului Contract pentru Europa, „securitatea nu se obţine ajutând contrabandiştii, traficanţii şi ONG-urile complice, ci apărând dreptul fiecărei ţări de a-şi apăra frontierele. Cel care cedează şantajului celor de la Bruxelles sau al ONG-urilor face un deserviciu nu numai italienilor, ci şi tuturor europenilor“ cum spunea Salvini la întâlnirea cu omologul său polonez Joachim Brudzinki care, la rândul său, adăuga că „nu este vorba ca ţărle noastre să părăsească UE, sunt parte integrantă a Uniunii... Vrem doar să o întărim, să ameliorăm securitatea cetăţenilor şi a întregii comunităţi... şi să o reformăm pentru a o face mai apropiată de oameni decât de politicieni“.

Va reuşi oare proiectul acestei Axe care vrea să declanşeze „noua primăvară europeană” pe baza unei acţiuni comune de solidaritate ideologică, aducând alături nu numai liderii italieni şi polonezi, dar şi pe Viktor Orban, Marine Le Pen, pe cei din extrema dreaptă germană, olandeză, spaniolă sau austriacă? Poate. Deocamdată, spun surse de la Varşovia, se studiază cu mare atenţie mesaje altor partide care ar putea sări în barca naţionaliştilor populişti, în acest sens cerându-se partidelor respective să iasă pe piaţă cu un discurs în care să revină cât mai des termenul de „suveranitate naţională” folosit în opoziţie cu acceptarea proiectului european de acum.

Fără îndoială, aceasta va fi marea temă care deja s-a impus ca imposibil de ignorat şi nu numai pentru viitoarele alegeri europene. Este tema centrală în jurul căruia evoluează, pe fond, toate dezbaterile de acum în ce priveşte viabilitatea conceptului european aşa cum este schiţat acum în proiectul de Declaraţie finală negociată pentru Summitul de la Sibiu. Încercarea de escamotare sau ridiculizare a importanţei excepţionale a noii Axe ar fi o greşeală de neiertat şi o dovadă de neştiinţă a jocurilor politice, mai ales că, ascultaţi cu atenţie, discursuri gen Salvini încep să se aud şi la noi.

Noua Axă va provoca, provoacă deja, şocuri masive. Va genera oare şi o schimbare reală sau acest proiect va avea soarta eşecului dureros şi primejdios al „Primăverii Arabe” care, scăpată din coordonarea iniţiatorilor, a dus la favorizarea extremei ultra-violente a jihadului islamic? Sau, pur şi simplu, se va fâsâi de la sine, pe modelul multiplelor noastre axe? Nu cred. Dimpotrivă, se anunţă ca ceva bine legat, foarte solid argumentat şi care, prin cele 10 propuneri pe care le va prezenta public foarte curând, va atinge zonele de intensă sensibilitate ale acelei părţi a electoratului european care acum este debusolată, dezamăgită şi în căutare cu orice preţ de ceva nou. Interesant este să vedem cum vor riposta partidele tradiţionale, cu ce argumente şi mai ales cu ce personaje în linia întâi.

Dar, înainte de toate, simbolistica Noii Axe ar trebui să ne spună ceva, în clar, pentru ce se doreşte a fi cealaltă Europă. Cea care nu este şi se pregăteşte să fie, după cum atât de frumos şi expresiv se exprima domnul Salvini.