NATO începe supravegherea aeriană în Bulgaria, pe fondul creşterii tensiunilor între Occident şi Rusia

NATO începe supravegherea aeriană în Bulgaria, pe fondul creşterii tensiunilor între Occident şi Rusia

Spania şi Ţările de Jos şi-au preluat sâmbătă misiunile de supraveghere aeriană în Bulgaria, pe fondul creşterii tensiunilor regionale şi a temerilor aliaţilor occidentali legate de o eventuală invazie militară rusă în Ucraina, transmite dpa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele două ţări occidentale menţionate vor trimite avioane de vânătoare în cadrul unei misiuni de poliţie aeriană în Bulgaria, stat membru al NATO şi riveran Mării Negre.
 
Ministrul apărării bulgar Stefan Ianev a explicat că rotaţia forţelor spaniole este avută în vedere pentru luni de guvernul bulgar, iar cea a forţelor armate olandeze este planificată pentru aprilie-mai. ''Este vorba despre o rotaţie de cinci până la şapte avioane, în primul caz, şi două avioane, în celălalt caz, întrucât acestea sunt avioane din a patra şi a cincea generaţie, pe care Bulgaria nu le are. Contingentul spaniol va participa cu avioane Eurofighter Typhoon, iar contingentul olandez va zbura cu F-35. Întrucât Bulgaria nu dispune de acest tip de echipamente şi capacităţi, solidaritatea ţărilor NATO conduce la utilizarea de capacităţi comune, acolo unde este posibil şi în concordanţă cu dorinţele şi deciziile ţărilor respective'', a menţionat ministrul apărării bulgar.
 
Pe de altă parte, Ianev s-a referit la o declaraţie recentă a Rusiei, care a cerut SUA şi NATO garanţii că Alianţa nu se va mai extinde către Est şi retragerea trupelor şi a echipamentelor militare desfăşurate în statele care au aderat la NATO după 1997. El a spus că cetăţenii bulgari nu trebuie să creadă că cineva a ''arătat cu degetul'' în mod special spre Bulgaria. Acest tip de declaraţie este făcută periodic. Nu cred că ar trebui să fim atât de sensibili când cineva vorbeşte despre noi - a afirmat demnitarul bulgar.
 
Preşedintele bulgar Rumen Radev a descris insistenţa Moscovei cu privire la o retragere a trupelor NATO din Bulgaria drept ''inacceptabilă şi fără sens''. ''Ţara noastră nu acceptă cereri tranşante din partea nimănui'', a subliniat Radev.
 
Bulgaria are un acord cu SUA pentru a primi într-o bază de antrenament 2.500 de soldaţi, cu un maxim de 5.000 în perioadele de rotaţie a personalului. 
 
NATO a respins vineri cererea Rusiei privind o retragere a trupelor străine ale Alianţei Nord-Atlantice prezente în Bulgaria şi România şi a denunţat ideea sferelor de influenţă în Europa, a transmis purtătoarea sa de cuvânt, Oana Lungescu, potrivit AFP.
 
"NATO rămâne vigilentă şi va continua să evalueze necesitatea de a întări flancul estic al Alianţei noastre", a avertizat ea.
 
"Cererile Rusiei ar crea membri ai NATO de prima clasă şi clasa a doua, lucru pe care nu îl putem accepta", a explicat purtătoarea de cuvânt.
 
NATO "nu va renunţa la capacitatea sa de a ne proteja şi de a ne apăra reciproc, inclusiv prin prezenţa de trupe pe flancul estic al Alianţei", a adăugat Oana Lungescu.
 
"Vom răspunde mereu la orice înrăutăţire a mediului nostru de securitate, în special prin întărirea apărării noastre colective", a încheiat ea.
 
Rusia a cerut SUA şi NATO garanţii că Alianţa nu se va mai extinde către Est şi retragerea trupele şi echipamentelor militare desfăşurate în statele care au aderat la NATO după 1997.
 
Răspunzând vineri unei întrebări despre ce ar însemna acest lucru pentru România şi Bulgaria, care au aderat la NATO după 1997, MAE rus a transmis că Moscova doreşte ca toate trupele străine, armamentul şi alte echipamente militare grele să fie retrase din cele două ţări.
 
"Unul dintre elementele de bază ale iniţiativelor noastre este formulat în mod special foarte clar şi nu permite alte interpretări. Este vorba de retragerea forţelor străine, tehnicii şi armamentelor, precum şi de alţi paşi în scopul revenirii la configuraţia care era în 1997 pe teritoriul ţărilor care nu erau membre NATO la acea dată. Printre acestea se numără şi Bulgaria şi România", a menţionat MAE rus, în ziua când la Geneva a avut loc o întâlnire între şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi secretarul american de stat Antony Blinken.
 
AFP reaminteşte că aproximativ 1.000 de soldaţi americani, 140 de militari italieni şi 250 de soldaţi polonezi sunt staţionaţi în România. Franţa a anunţat că este dispusă să trimită militari în România în cadrul unei eventuale sporiri a prezenţei NATO.
 
Bulgaria are la rândul său un acord cu SUA pentru a primi într-o bază de antrenament 2.500 de soldaţi, cu un maxim de 5.000 în perioadele de rotaţie a personalului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările