UPDATE Macron, după convorbirea cu Putin: „Ceea ce este mai rău urmează să vină. Ambiţia sa este de a cuceri toată Ucraina”

UPDATE Macron, după convorbirea cu Putin: „Ceea ce este mai rău urmează să vină. Ambiţia sa este de a cuceri toată Ucraina”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat joi cu Vladimir Putin, iar apoi l-a sunat pe preşedintele ucrainan Volodimir Zelenski, anunţă Palatul Élysée, relatează AFP, citat de news.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Vladimir Putin s-a arătat hotărât să-şi continue ofensiva în Ucraina, iar obiectivul său este preluarea controlului asupra întregii ţări, se arată într-un comunicat al Palatului  Élysée, relatează AFP.

Liderul de la Kremlin i-a spus lui Macron că operaţiunea armatei ruse în Ucraina se desfăşoară „conform planului” prevăzut de către Moscova şi că aceasta urmează să „agraveze” dacă ucrainenii nu-i acceptă condiţiile, potrivit preşedinţiei franceze.

Putin l-a sunat pe Macron ca să-l „informeze” ”cu privire la situaţie şi la intenţiile sale, în cadrul unui dialog sincer” între cei doi, subliniază preşedinţia franceză.

În urma unor acuzaţii ale lui Putin la adresa Ucrainei, Macron i-a „răspuns că comite o greşeală gravă cu privire la regimul ucrainean”, care „nu este nazist”.

”Îţi spui poveşti, cauţi pretexte. Nu te minţi”, i-a spus Macron lui Putin, potrivit palatului Élysée.

„Ucrainenii se bat cu curaj. Jocurile nu sunt făcute, însă raportul de forţe este foarte disproporţionat”, se arată în comunicatul preşedinţiei franceze, care subliniază ”pesimismul lui Emmanuel Macron la finalul discuţiei”.

„Vom înăspri sancţiunile” impuse Rusiei, reafirmă preşedinţia franceză, apreciind că este vorba despre „un instrument foarte puternic, având în vedere prăbuşirea rublei”.

UPDATE ”Te minţi singur. Va costa scump ţara ta, ţara ta va ajunge izolată, slăbită şi sub sancţiuni pentru o perioadă foarte lungă de timp”, i-a Macron lui Putin.

Ulterior, Palatul Elysee a emis un comunicat de presă, citat de BFMTV şi LeFigaro, în care a precizat că ”intuiţia preşedintelui (Macron) este că ce este mai rău abia urmează să vină, având în vedere ceea ce i-a spus preşedintele Putin. Ambiţia sa este de a cuceri toată Ucraina”.

Discuţia între Putin şi Macron - care a durat o oră şi jumătate potrivit preşedinţiei franceze - este a treia convorbire între cei doi şefi de stat de la începutul invaziei Ucraiei de către armata rusă, la 24 februarie.

Ştirea Iniţială

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-ar fi spus omologului său rus că face o „greşeală majoră” în Ucraina, că se amăgeşte în privinţa guvernului de la Kiev şi că războiul îl va costa scump pe termen lung, a dezvăluit un oficial francez, potrivit The Guardian.

În convorbirea telefonică iniţiată joi de Putin, liderul rus a subliniat din nou că este decis să obţină neutralizarea şi dezarmarea Ucrainei, fie pe cale diplomatică, fie militar, a declarat oficialul menţionat pentru Reuters.

„Nimic din ce a spus preşedintele Putin nu a fost de natură să ne liniştească”, a spus consilierul prezidenţial al lui Macron, adăugând că Putin şi-a reiterat „narativa” conform căreia obiectivul său este „denazificarea Ucrainei”.

„Te minţi singur”, i-ar fi spus Macron lui Putin, potrivit oficialului francez.

„Această conversaţie a fost, din păcate, o ocazie de a auzi că preşedintele Putin va continua intervenţiile militare şi va merge până la capăt”, a declarat în cadrul unei informări de presă o sursă de la Palatul Elysée, citată de CNN.

„[Apelul] i-a dat Preşedintelui Republicii oportunitatea să revină asupra dezacordurilor pe care le avem cu Rusia, să pledeze pentru alternativa diplomatică la operaţiunile militare, să-i spună preşedintelui Putin adevărul despre felul în care vedem războiul său în Ucraina, dar şi despre consecinţele pe care le va avea pentru Rusia pe termen lung”, a adăugat sursa.

Comunicatul Kremlinului

 

„Rusia are intenţia de a-şi continua, fără să facă vreun compromis, lupta împotriva membrilor grupărilor naţionaliste care comit crime de război”, a declarat Putin în convorbire sa telefonică cu omologul său francez Emmanuel Macron, anunţă Kremlinul într-un comunicat Kremlinul, relatează AFP, citat de news.ro

În această convorbire, catalogată drept ”sinceră” de către Kremlin, liderul rus a ”comentat discursul susţinut (miercuri) de către preşedintele francez despre războiul din Ucraina şi şi-a exprimat dezacordul faţăă de mai multe dintre tezele acestuia. Acest lucru priveşte mai ales declaraţia lui Emmanuel Macron prin care a catalogat drept o «minciună» faptul că Rusia luptă împotriva nazismului în Ucraina”, potrivit Kremlinului.

Moscova îşi prezintă invazia Ucrainei - în care bombardează mai multe oraşe şi în care a ucis numeroşi civli - drept o ”operaţiune specială” limitată în estul Ucrainei şi vizând o ”denazificare” a statului ucrainean.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este de confesiune iudaică.

”RUSIA NU ESTE AGRESATĂ, EA ESTE AGRESORUL”

Într-o alocuţiune adresată naţiunii şi consacrată Ucrainei, Emmanuel Macron a insistat asupra faptului că ”Rusia nu este agresată, ea este agresorul”.

”Acest război nu este un conflict între NATO şi Rusia” şi ”încă şi mai puţin o luptă împotriva nazismului. Aceasta este o minciună”, a denunţat şeful statului franez.

Vladimir Putin a ameninţat să lungească lista exigenţelor Rusei, în contextul în care joi urmează să aibă loc noi negocieri la frontiera Belarusului cu Polonia, între o delegaţie ucraineană şi oficiali ruşi.

”Noi vorbim despre demilitarizare şi despre un statut neutru al Ucranei, pentru ca nicio ameninţare la adresa Rusiei să nu mai apară din acest teritoriu”, i-a spus Putin lui Macron, potrivit Kremlinului.

”Orice tentativă de a câştiga timp a negociatorilor nu va conduce decât la adăugarea unor exigenţe suplimentare adresate Kievului”, a ameninţat liderul de la Kremlin.

În contextul în care ONU şi numeroase ONG-uri sunt alarmate de situaăia populaţiei civile din Ucraina, Putin s-a declarat, de asemenea, pregătit să ”să coopereze cu partenerii săi străini în vederea soluţionării problemelor umanitare”.

Invazia Ucrainei de către Rusia, care a început la 24 februarie, a provocat un val de indignare şi un potop de sancţiuni economice vizând Moscova.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările