Lukaşenko îşi declară din nou susţinerea faţă de invazia rusească în Ucraina: „Practic, avem o armată unificată”

Lukaşenko îşi declară din nou susţinerea faţă de invazia rusească în Ucraina: „Practic, avem o armată unificată”

FOTO Profimedia

Aleksandr Lukaşenko şi-a declarat din nou susţinerea faţă de invazia rusească în Ucraina şi a spus că intenţionează să sprijine Rusia „pe deplin”, ca parte a angajamentului său mai vechi pentru o „uniune de stat” cu Rusia, declaraţii interpretate ca un semnal că Belarusul ar urma să se alăture militar invaziei lui Putin, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lukaşenko, aflat la putere în Belarus din 1994 şi acuzat de Occident de încălcări grave ale drepturilor omului, a permis folosirea teritoriului ţării sale ca rampă pentru armata rusă în primele zile ale invaziei, potrivit Digi24. 

Lukaşenko a făcut afirmaţiile la o ceremonie aniversară a celui de-Al Doilea Război Mondial la care se sărbătoarea eliberarea Minsk-ului de către trupele sovietice. Dictatorul bielorus a spus că a susţinut invazia lui Putin „încă din prima zi”.

„Astăzi suntem criticaţi că suntem singura ţară din lume care sprijină Rusia în lupta ei împotriva nazismului. Sprijinim şi vom continua să sprijinim Rusia”, a spus Lukaşenko.

„Iar pentru cei care ne critică, ei nu ştiu oare că noi avem o uniune atât de apropiată cu Federaţia Rusă? Că practic avem o armată unificată. Dar ştiau toate astea. Vom rămâne împreună cu Rusia fraternă”, continuat dictatorul bielorus. Cu o zi înainte, Lukaşenko acuza Ucraina că a atacat cu rachete teritoriul Belarusului.

Belarusul este angajat la o aşa-zisă „uniune de stat” cu Rusia încă din anii 1990, însă puţine progrese au fost făcute în implementarea planului, iar în ultimul an, Lukaşenko a insistat că ţara sa trebuie să-şi păstreze „suveranitatea”.

Zelenski, citat de presa ucraineană, a declarat că afirmaţiile lui Lukaşenko reprezintă „o evoluţie periculoasă” şi că liderul de la Minsk nu ar trebui să atragă ţara în războiul de agresiune al Rusiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările