Luiza Dinică a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, din cadrul Unversităţii din Bucureşti. A fost redactor pentru Agenţia de Ştiri A.M. Press din Bucureşti. În anul 2009 s-a stabilit în Italia (Torino), unde a lucrat în calitate de corespondent pentru ziarul „Adevărul”. Din 2013, este prezentator şi realizator al emisiunii „Matinal” – Radio Torino International – Radio România. Din septembrie 2020 este coordonatorul cursului de limba română şi comunicare din cadrul Asociaţiei Primo Passo din Torino. Luiza a acceptat să vorbească în interviu despre comunitatea românească numeroasă din Torino (peste 55.000 de români), despre activitatea şi cariera sa de jurnalist în diaspora şi despre rolul presei româneşti în păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor de pretutindeni.

Mihai Floroiu: Care au fost motivele care v-au determinat să rămâneţi în Italia şi să profesaţi jurnalismul?

Luiza Dinică: Din 2009 m-am stabilit la Torino. Am ales să plec pentru a fi mai aproape de familia mea – mama, sora, ambele stabilite de ani buni în Italia. Decizia a venit, însă, pe fondul unei împliniri profesionale. La acea vreme exista, la Milano, o redacţie externă a ziarului „Adevărul”. Din postura de corespondent străin pentru „Adevărul”, am experimentat rolul de „ambasador al României”, un rol care îţi conferă numeroase satisfacţii şi care revine oricărui jurnalist român în străinătate: acela de a găsi partea pozitivă a situaţiei şi de a o transmite mai departe, de a promova România şi latura frumoasă a conaţionalilor noştri din Italia. De precizat este faptul că eu am plecat în Italia într-un context în care exista un conflict între români şi italieni, unul susţinut doar de o anumită categorie a presei italiene, şi chiar a presei române, care nu era real şi care, astăzi, în opinia mea, este inexistent. Dar la acea vreme persista o tensiune indusă pe fondul evenimentelor politice de la vremea respectivă.

Mihai Floroiu: De când activaţi la Radio Torino International şi cum e să prezentaţi realităţile româneşti din afara României?

Luiza Dinică: În acest an, 2020, s-au împlinit 10 ani de când am început să lucrez ca jurnalist şi prezentator la Radio Torino International. Pentru a prezenta realităţile româneşti din afara României este nevoie de multă empatie. Ca jurnalist este necesar să înţelegi că noi, românii din străinătate, avem ceva important în comun, şi anume nevoia de a fi mereu împreună şi de a trăi sentimentul apartenenţei la un neam şi o cultură. Echipa Radio Torino International este, înainte de toate, o punte de legatură sufletească între România şi Italia. Informaţiile pe care noi le difuzăm sunt cele generale, utilitare, dar în realizarea programelor ţinem cont de toate nevoile publicului nostru şi ne străduim, în primul rând, să menţinem o atmosferă caldă, prietenoasă. Publicul căruia noi ne adresăm percepe postul nostru de radio ca pe un adevărat punct de referinţă.

Minai Floroiu: În ce măsură reuşeşte presa de limbă română să fie un element de coeziune socială şi identitară pentru comunitatea românească din Italia?

Luiza Dinică: Jurnaliştii români din Italia îndeplinesc, ca peste tot în lume, un rol esenţial în vederea realizării coeziunii sociale şi identitare, întrucât urmăresc şi supraveghează bunul mers al lucrurilor şi promovează activităţile culturale şi valorile naţionale în limba ţării-gazdă. Dacă nu o spunem noi, italienii vin foarte rar să ne ceară detalii despre comunitatea noastră. Este cât se poate de firesc. Este de datoria noastră, a jurnaliştilor români, să promovăm comunitatea şi România, per ansamblu, în ţara în care noi trăim şi ne desfăşurăm activitatea. Presa română din străinătate este în contact permanent cu jurnaliştii italieni, cu autorităţile române, precum şi cu cele italiene. Despre acţiunile frumoase sau despre nevoile comunităţii, jurnaliştii români scriu primii şi trebuie să scrie primii atât în limba română, cât şi în limba italiană.

Mihai Floroiu: Ne puteţi povesti câteva dintre activităţile culturale pe care le-aţi organizat de-a lungul anilor în Italia şi care a fost impactul acestora în Italia pentru români dar şi pentru italieni?

Luiza Dinică: De departe, cel mai frumos eveniment cultural pentru mine este conferinţa organizată în sediul Primăriei din Torino, cu prilejul Centenarului României. Am avut rolul de moderator. Vă daţi seama, responsabilitatea era imensă! Conştientizam pe deplin faptul că nu mă puteam prezenta oricum în faţa autorităţilor italiene. Căci acesta a fost obiectivul meu principal, cu ocazia acelui eveniment: să atrag atenţia părţii italiene asupra comunităţii româneşti. Nu ştiam ce, dar ştiam că trebuie să spun ceva „Wow”, care să-i facă pe italieni să afirmă: uite, domnilor, oamenii aceştia îşi cunosc potenţialul şi au valoare istorică, socială, economică etc. Dar mai ales valoarea istorică mă interesa să o evidenţiez. După îndelungi documentări, frământări şi discuţii purtate inclusiv în România cu filosoful Constantin Barbu, am stabilit să pun accentul pe urmele lui Vasile Alecsandri, lăsate la Torino, pe faptul ca în Torino există chiar o stradă care poartă numele marelui nostru poet, dar puţini ştiu de ce. Dincolo de acest fapt, la Torino avem şi o catedră cu tradiţie istorică, aici a fost înfiinţată prima catedră de română din lume. La finalul conferinţei, consilierii doamnei primar Chiara Appendino au venit să ne felicite şi să ne ceară informaţiile din discurs, cu scopul de a le publica pe site-ul Primăriei. Mai mult de atât, au ţinut să precizeze că datorită nouă au aflat şi ei de existenţa străzii Vasile Alecsandri, precum şi de motivele care au condus la adoptarea acestei denumiri, în anul 1977.

Apoi, tot cu prilejul Centenarului României, în Torino, Grupul Vatra, de al cărei Departament de comunicare mă ocup, a înregistrat un adevărat record cu „cea mai mare horă din Diaspora”. Vă imaginaţi, aproape 2.000 de persoane, români, moldoveni, italieni, turişti străini, au fost prinse în hora unirii în mijlocul celebrei Pieţe Castello din Torino.

Grupul Vatra este un promotor important al tradiţiilor şi valorilor naţionale în Diaspora. Acest grup a fost fondat pe 25 septembrie 2011, din dorinţa de a reînvia tradiţiile, de a le păstra, de a încuraja studiul dansului tradiţional, de a transmite legendele şi obiceiurile printre noile generaţii. Grupul „Vatra” este organizat în mai multe sub-grupuri împărţite în funcţie de vârstă şi nivelul de pregătire: copii, adolescenţi, tineri şi adulţi. Iar din 2016, coregraful şi fondatorul grupului Vatra, Iurie Răileanu a hotărât să fondeze Asociaţia Primo Passo. Asociaţia s-a născut cu scopul de a promova bogăţia şi frumuseţea folclorului internaţional şi de a face cunoscută ţara de origine, prin valori culturale, literatură, artă, muzică, obiceiuri şi tradiţii şi acţionează pentru protejarea vieţii culturale şi spirituale a comunităţilor pe care le reprezintă, transmiţând-o noilor generaţii. Asociaţia susţine dezvoltarea tuturor membrilor săi prin: integrare, voluntariat, schimburi interculturale, activităţi sportive, activităţi recreative şi ateliere creative. Organizează evenimente culturale, spectacole, concerte, expoziţii, prezentări, cursuri, concursuri, seminarii şi întâlniri tematice şi colaborează pe diverse proiecte cu asociaţii şi autorităţi locale.

Mihai Floroiu: Există interes din partea copiilor din Torino pentru a învăţa limba română şi pentru a dobândi informaţii relevante despre România? Cum sunt văzute şi reprezentate istoria, literatura, cultura şi civilizaţia românească în Italia, în special la Torino?

Luiza Dinică: În ciuda statisticilor oficiale, există interes pentru studiul limbii române. La cursul de limba română din cadrul Asociaţiei Primo Passo vin în primul rând copiii care frecventează şi alte cursuri şi au nevoie de o mai bună pronunţie în limba română. De exemplu, copiii de la secţia de canto. Pe de altă parte, sunt numeroşi părinţi români care îşi doresc să trasmită copiilor propria limbă, dar care, din pricina lipsei timpului şi ritmului alert, nu reuşesc să se ocupe aşa cum ar trebui şi, atunci, copilul optează, cum este şi firesc, să se exprime în limba în care studiază şi se joacă cel mai mult: şi anume, în cazul nostru, în limba italiană. Aceşti părinţi nu rămân însă pasivi şi îi aduc pe copii la cursurile din atelierul nostru.

La Torino, activităţile culturale care promovează istoria şi literatura constau în Târguri de carte şi lansări editoriale. De curând, prin intermediul Asociaţiei Primo Passo am reuşit să promovăm 30 de scriitori români din literatura clasică şi contemporană, prin intermediul proiectului cultural „Bibliobabel”, susţinut de Ministerul Culturii italian.

Recent am reuşit să public şi volumul Il Natale parla di te”/ „Crăciunul este despre tine”, într-o ediţie bilingvă (italiană-română) la editura Rediviva din Milano, seria Rosa dei Venti, în traducere italiană de Irina Ţurcanu, Cover image: Mihai Dascălu - Trenul de noapte; Design copertă şi aspect grafic: Michele Francesconi. Poveştile din acest volum sunt destinate sufletelor copiilor care trăiesc sub pielea „adulţilor”. Tema principală a povestirilor este Crăciunul. Volumul cuprinde poveşti trăite în perioada sărbătorilor de iarnă : „Crăciunul din 1939”; „Mă duc acasă de Crăciun”; „Cadouri de Crăciun”; „Penultima zi a anului”; „De Crăciun vine ... barza”; „Costică şi pomul de Crăciun”; „Maşina timpului”. Nu întâlnim un model de basm, cu zâne albastre şi prinţi albaştri, dar găsim o realitate frumoasă care ne vorbeşte despre bunătate şi iubire. Volumul reuneşte şapte poveşti care alcătuiesc o lume fantastică dedicată petrecerii care arată ca şapte nopţi şi şapte zile ce trec de la ziua creaţiei Crăciunului până la Revelion. Creaţia simbolică a durat şapte zile pentru a transmuta Anul Nou într-un timp nou care ne duce direct la ziua regală a Sfântului Vasile prin ritualul de trecere.

În anii următori încercăm să dezvoltăm şi alte acţiuni şi proiecte culturale concrete, menite să promoveze şi mai mult limba română, spiritualitatea, istoria, tradiţiile autohtone şi valorile etice şi estetice. Românii ştiu că propria lor cultură este cartea lor de vizită valabilă în orice timp şi spaţiu şi că se cuvine să fim noi înşine ambasadorii ei, pretutindeni în lume.