Reforma sistemului de învăţământ din Ucraina a ridicat un val de critici, românii din Ucraina au protestat în repetate rânduri împotriva noii legi a educaţiei, adoptată în septembrie 2017, care, potrivit comunităţii româneşti, reprezintă un proces de lichidare a şcolilor româneşti şi de ucrainizare a minorităţilor etnice. Marin Gherman, un fin observator al actualităţii de zi cu zi din Ucraina, preşedinte fondator şi redactor-şef al Centrului Media BucPress din Cernăuţi, unicul trust de presă al românilor din Ucraina, a decis să ne vorbească despre examinarea procesului privind soarta şcolilor româneşti, dar şi despre provocările pe care le întâmpină învăţământul în limba română din Ucraina.

Mihai Floroiu: În România, tot mai multă lume se întreabă dacă transformarea şcolilor cu predare în limba română în şcoli mixte sau ucrainene este un proces natural sau o constrângere a autorităţilor locale. Care este explicaţia din punctul tău de vedere?

Marin Gherman: Pentru a înţelege tendinţele generale şi specifice din cadrul sistemului de învăţământ din Ucraina, în special în ceea ce priveşte şcolile cu predare în limba română, trebuie analizat în primul rând contextul geopolitic. Ucraina, ca stat, mai ales începând cu 2014 şi-a consolidat identitatea civică şi construieşte activ o naţiune politică ucraineană. Potrivit acestei concepţii, ceea ce nu corespunde cu „lumea ucraineană” ar trebui schimbat pentru a determina o uniformizare a societăţii în jurul limbii de stat, a culturii ucrainene şi a valorilor naţionale. Este vorba de valorile naţionale ale statului ucrainean, şi nu cele ale etniilor convieţuitoare. Adică, are loc o renunţare la principiile de popor al Ucrainei, multinaţional şi multicultural, ca fondator de stat, în favoarea unor concepţii etnocentrice ucrainene.

Nu în ultimul rând, conflictul cu Rusia a trezit aceste valuri ale schimbărilor politice, care s-au dovedit a fi negative pentru unele minorităţi autohtone, care, însă, nu se bucură de acest statut legal. Kievul are dreptul moral şi politic să aplice orice concepţii în politica sa etnică şi lingvistică internă, dar, în egală măsură, trebuie să ia în calcul că există importante comunităţi autohtone, care nu pot fi uniformizate / asimilate prin decizii politice neadaptate la specificul fiecărei regiuni istorice. Adică, trebuie să existe o limită în a impune anumite modele în sistemul de educaţie: promovăm şi dezvoltăm limba ucraineană ca limbă de stat, dar trebuie să ne oprim acolo unde este încălcat dreptul la educaţie în limba maternă a comunităţilor minoritare sau lingvistice. Este un principiu liberal vechi, când dreptul de a da din mână se opreşte acolo unde începe nasul vecinului.

Nu ştim care va fi statutul multor şcoli după 1 septembrie 2023. Cert este că va avea loc o fărâmiţare a instituţiilor de educaţie care reprezentau piloni ai învăţământului românesc din Ucraina

Dacă până în 2017 procesul de transformare a şcolilor româneşti în şcoli mixte sau ucrainene se desfăşura într-un regim latent, prin metode informale, sau, uneori era o consecinţă a creării de contexte nefavorabile de către Kiev pentru păstrarea prestigiului de odinioară a limbii române în societatea ucraineană (de exemplu, nu există posibilitate să îţi faci studii în limba maternă în universităţile din Ucraina, în afară de specialitatea de filologie română, şi în acest caz studiile în limba maternă devin cel puţin neatractive pentru tineri), atunci noua legislaţie privind educaţia mută accentul de pe un proces semi-oficial, semi-natural, semi-politic, pe un proces de reducere directă a unui drept dobândit de către comunitatea românească de a învăţa în limba maternă. Impunerea unor cote, care prevăd tot mai multe procente de materii care sunt predate în limba de stat, dispariţia dreptului la alegere individuală a limbii de studiere, reducerea numărului de ore de limba maternă şi literatură, înseamnă o lovitură asupra limbii române, una suplimentară faţă de problemele acumulate şi nerezolvate până în 2017.

Nu ştim care va fi statutul multor şcoli după 1 septembrie 2023, când vor intra în vigoare toate articolele legislaţiei privind învăţământul. Cert este că va avea loc o fărâmiţare a instituţiilor de educaţie care reprezentau piloni ai învăţământului românesc din Ucraina. Legea nu spune nimic despre şcoli, ci spune despre grupe sau clase din cadrul şcolilor. Ne putem aştepta la diverse surprize şi nu ştim cum va fi interpretată legea de către fiecare primărie în parte sau de către autorităţile regionale. De asemenea, în pofida multor consultări cu minorităţile – de cele mai multe ori formale – comunitatea românească din Ucraina nu înţelege de ce, potrivit Constituţiei, legile noi nu pot reduce drepturile dobândite, iar în cazul Legii Educaţiei – a fost posibil aşa ceva cu acordul Curţii Constituţionale! De exemplu, în liceu (clasele 10-12), cel puţin 60% din timpul anual de studii ar trebui efectuat în limba de stat. Cel puţin ar însemna şi 99%. Dacă până acum exista posibilitatea să fie studiate toate materiile în limba maternă, iar acum acest drept a fost anulat, de ce nimeni nu observă o încălcare a normelor constituţionale? Explicaţiile sunt politice, şi nicidecum academice…

Limba română trebuie să fie atractivă economic. Patriotismul este bun, dar şi frigiderul gol nu arată bine! 

În afară de aceasta, sunt doi factori absolut nefavorabili pentru dezvoltarea / păstrarea învăţământului în limba română. Ambele ţin de crearea de contexte social-politice. Despre primul am amintit deja – nu există studii în limba maternă în universităţile din Ucraina, iar accesul la studii pe teritoriul României nu este chiar foarte simplu. În mod normal, în această situaţie elevii se reorientează la o studiere mai aprofundată a limbii ucrainene pentru a susţine mai uşor examenele de absolvire şi admitere. Studierea limbii sau a literaturii române îşi pierde pentru tineri orice importanţă, mulţi solicită cursuri suplimentare de ucraineană pentru a fi admişi la universităţile din Ucraina.

Al doilea factor este diminuarea rolului economic al limbii române. Într-o lume comercializată, tinerii se orientează la profesii şi activităţi care să le asigure supravieţuirea. Dacă la Cernăuţi se închide un ziar, o redacţie, o şcoală, un centru cultural, un grup etnografic sau colectiv muzical ş.a. rămân tot mai puţine locuri de muncă pentru vorbitorii de limba română, iar mediul de afaceri din România nu se grăbeşte să deschidă filiale în Ucraina cu scopul de a menţine prestigiul limbii române pe piaţa locală. Şi nici România nu prea se grăbeşte să deschidă locuri de muncă. Patriotismul este bun, dar şi frigiderul gol nu arată bine!  Limba română trebuie să fie atractivă economic, şi atunci mulţi se vor grăbi să o înveţe pentru a avea un loc de muncă. Aşadar, învăţământul în limba maternă trebuie analizat ca un mic element al unor procese mai ample, politice, geopolitice, social-economice, iar problemele acestuia nu ţin doar de numărul de ore sau numărul de şcoli (tot mai mic, din păcate de la un an la altul) după cum raţionalizează unii pe blogurile româneşti din Cernăuţi. De aceea, o strategie de ieşire din acest cerc vicios ar trebui să includă o sumedenie de paşi diplomatici, politici şi economici, inclusiv creearea unor şcoli particulare de către România, care sunt eliberate de reglementările legii educaţiei.

Mihai Floroiu: Două şcoli româneşti din regiunea Odesa sunt în pericolul de a fi transformate în filiale ale unei şcoli ucrainene. Potrivit hotărârii consiliului local Petropavlovsk, şcolile româneşti din Meneailovca (Manja) şi Furatovca (Furatu) ar urma să fie transformate în filiale ale şcolii ucrainene Faraonovca, situată la distanţă de aproximativ 20 km, cu toate că doar la 6 km se află şcoala de cultură generală din Frumuşica Veche (Starosillea) cu predare în limba română. Ce se întâmplă în Odesa şi Cernăuţi cu şcolile cu predare în limba română şi care este situaţia lor în acest moment?

Marin Gherman: Cazul şcolilor din regiunea Odesa se aseamănă cu cel al şcolilor din comuna Mămăliga, regiunea Cernăuţi. Atunci, ca şi acum, părinţii şi profesorii s-au judecat cu autorităţile. Părinţii nemulţumiţi de hotărârea primăriei Mămăliga au dat în judecată puterea locală, menţionând că li se încalcă dreptul la învăţământ în limba maternă. După trei luni şi jumătate de „plimbări” prin instanţe în căutarea adevărului şi dreptăţii, în cele din urmă, la 19 decembrie 2016, s-a întâmplat o „minune” – judecătoria raională Noua Suliţă a admis cererea reclamanţilor, în concret a părinţilor din cele trei sate, de anulare a hotărârii privind lichidarea şi ulterior reorganizarea a trei şcoli româneşti din satele Nesvoia, Bălcăuţi şi Stălineşti. Avocatul care reprezintă interesele românilor din regiunea Odesa susţine că aceste cazuri se aseamănă foarte mult, iar deciziile au fost luate fără organizarea unor consultări reale cu părinţii.

Transformarea unor şcoli româneşti în filiale a unor şcoli ucrainene înseamnă ucrainizarea lor treptată

Mihai Floroiu: Ce şcoli mai sunt în situaţia celor două din Odesa care riscă să fie transformate în filiale ale unor şcoli ucrainene?

Marin Gherman: În contextul reformei descentralizării şi reorganizării sistemului de învăţământ, în viitorii ani ne putem aştepta  la zeci de astfel de cazuri. Legile vor impune ca primăriile noilor comune să creeze şcoli de bază. Dacă o comună este omogenă românească, problemele vor fi minime, primăria va alege o şcoală mai dezvoltată şi mai încăpătoare pentru a crea un liceu şi va asigura funcţionarea celorlalte instituţii de învăţământ. Însă, dacă vorbim de comune cu o populaţie mixtă va exista în permanenţă ispita de a crea o şcoală de bază sau un liceu într-o localitate ucraineană, ceea ce înseamnă dispariţia posibilităţii de a continua studiile în limba maternă. Transformarea unor şcoli româneşti în filiale a unor şcoli ucrainene înseamnă ucrainizarea lor treptată. Primăriile vor lua în calcul aspectele financiare, şi nu cele etnice în cazul acestor reforme şi încă vor fi şantajaţi de autorităţile centrale că nu vor fi finanţaţi suficient dacă nu vor economisi resursele băneşti. Mai mult decât atât, există şi anumite formule de calcul care prevăd câte şcoli de bază pot să existe la un anumit număr de elevi. Aşadar, primăriile, fiind presate de aceste reglementări (şi vorbim iarăşi despre crearea de contexte) vor avea de ales între a crea o şcoală de bază românească, subordonând şcolile ucrainene, urmând protestele majorităţii şi presiuni din partea capitalei, sau să ucrainizeze şcolile româneşti, cu riscul de a atrage atenţia presei de limba română şi posibil a unor diplomaţi de la Bucureşti. Din păcate, cu toate că a fost o reformă recomandată de UE, descentralizarea creează probleme pentru comunităţile rurale şi comunele mixte etnic din Ucraina.

Mihai Floroiu: Unde consideraţi că ar trebui să depună contestaţii în continuare Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina pentru rezolvarea acestor probleme cu privire la învăţământul în limba română din şcoli?

Marin Gherman: Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina (CNRU) este o uniune civică din care fac parte 20 de asociaţii naţional-culturale şi organe de presă din regiunile Cernăuţi, Transcarpatia, Odesa şi Kiev. Fiind înregistrată legal în Ucraina, uniunea în primul rând semnalează Kievului şi autorităţilor regionale despre problemele cu care se confruntă românii din această ţară. Românii au fost întotdeauna loiali faţă de statul ucrainean, dar în multiplele situaţii când memoriile şi contestaţiile aveau ca reacţii răspunsuri formale, Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina s-a adresat României, Republicii Moldova şi organizaţiilor internaţionale. Multe dintre problemele cu care se confruntă comunitatea românească din Ucraina au o rezolvare politico-diplomatică. Fără sprijinul real al Bucureştiului, românii din Ucraina vor fi nişte vâslaşi singulari într-un ocean de probleme. CNRU va miza în continuare pe argumentul că noile legi nu corespund Constituţiei şi acordurilor internaţionale şi bilaterale semnate de Ucraina. Mai mult, românii sunt contribuabili activi în Ucraina şi ar trebui să se bucure de servicii educative, culturale şi media în limba în care şi-o doresc. Deocamdată pare a fi o afirmaţie utopică şi iluzorie, însă ideile bine fundamentate rezistă peste orice schimbări de paradigme geopolitice. Când vorbim de reciprocitate trebuie să amintim şi de presă. Dacă România sprijină 5 organe de presă ale minorităţii ucrainene, din 2019 Ucraina nu finanţează niciun ziar în limba română! Comunitatea românească din Ucraina ar trebuie să fie vocală, dar şi sprijinită de diplomaţii români în demersurile pe care le întreprinde. Din punctul meu de vedere, dacă problema privind accesul la studii în limba maternă nu va fi rezolvată pe termen scurt sau mediu, iar redobândirea drepturilor pierdute va avea loc mult prea târziu, când interesul faţă de limba maternă va fi unul minim, iar asimilarea va fi deja încheiată, ca măsură temporară România ar trebui să înfiinţeze câteva şcoli particulare în Ucraina, care să educă o elită culturală, capabilă să păstreze pentru o anumită perioadă identitatea şi cultura românească în ariile sale istorice de vieţuire.

Dr. Marin GHERMAN

Marin Gherman este preşedinte-fondator şi redactor-şef al Centrului Media BucPress – asociaţie a jurnaliştilor români din Ucraina, care include patru organe de presă de limba română: Agenţia de ştiri BucPress, Radio Cernăuţi, BucPress TV şi revista BucPress. Director al Institutului de Studii Politice şi Capital Social (Cernăuţi). Redactor-şef adjunct la revista de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi – Bucureşti). Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi. Şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea Naţională din Cernăuţi „Iuri Fedkovici” în domeniul ştiinţelor politice. Autor de studii publicate în reviste de specialitate, coautor a patru monografii ştiinţifice: Instituţiile societăţii civile şi capitalul social în noile state membre ale UE (Cernăuţi, 2015), Sprache Politik und Konflikte in der Ukraine, Republik Moldau und Georgien (Leipzig, 2017), Peisajul etnocultural şi etnopolitic al regiunilor de frontieră din Ucraina, R.Moldova şi România. Retrospectivă istorică şi actualitate (Cernăuţi, 2018), Intersecţii educative: dialog cu minorităţile naţionale din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia (Drogobici, 2020), COVID-19. Dimensiuni ale gestionării pandemiei (Iaşi, Editura Junimea, 2020).