VIDEO „De ce sunt mândru să fiu numit rasist”. Un britanic arată de ce compatrioţii săi „leneşi”, care trăiesc din mila statului, au nevoie de imigranţi

VIDEO „De ce sunt mândru să fiu numit rasist”. Un britanic arată de ce compatrioţii săi „leneşi”, care trăiesc din mila statului, au nevoie de imigranţi

Tema românilor care fură locurile de muncă ale britanicilor a devenit o „sperietoare” politică în Anglia. FOTO Mediafax

„Este opt dimineaţa. Vorbesc în şoaptă pentru că sunt în faţa unui complex de locuinţe sociale şi toţi britanicii care locuiesc aici dorm”, începe o mărturie video Pete Bennett, un britanic din cartierul Riverside, aflat în estul Londrei. Bărbatul prezintă apoi strada pe care locuieşte şi arată cum toate afacerile imigranţilor au uşile deschise din zori, în timp ce patronicii britanici încă dorm.

După invazia „hoardeor” de est-europeni mult-aşteptată de britanici şi care, în realitate, n-a mai avut loc, un britanic a realizat un clip video în care îşi prezintă cartierul. 
 
O simplă plimbare de dimineaţă, în care britanicul se opreşte să pună şi un plic la poştă. Apoi, Bennett continuă prin a prezenta câteva afaceri deschise de imigranţi în cartierul său. Sami, un turc, are o frizerie. George, un român, are acolo o firmă de transport auto, pe care a extins-o în mai multe locuri din Londra. O altă familie de turci are o cafenea cu restaurant. 
 
„Observaţi cum toate aceste afaceri au porţile deschise, lucrează, în timp ce toţi cei din complexul de locuinţe sociale încă dorm, deşi este opt dimineaţa”, spune Bennett în clip. 
 
Ce credeţi? Că imigranţii sunt un lucru rău? Că sunt leneşi? Credeţi că în Marea Britanie n-ar trebui să existe imigranţi sau să nu mai primească alţii noi pentru că ne fură locurile de muncă? Nu sunt sigur. Ba, de fapt, sunt sigur: cred că este un rahat.
 
Cred că sunt rasist: sunt sătul până peste gât de britanici care trăiesc din ajutoare sociale care se plâng că nu există locuri de muncă. Nu există niciun motiv pentru care toţi acei oameni din complexul de locuinţe sociale să nu se trezească şi să muncească, să-şi deschidă o afacere.
 
Clipul realizat de Pete Bennett se termină atunci când acesta ajunge într-un parc şi vrea să ia micul-dejun acolo. Găseşte o cafenea a unei familii de britanici. Doar că este închisă. „Îmi închei pledoaria”, spune Bennett. 
 
 
CITEŞTE MAI MULT
 

Nouă ţări UE ridică restricţiile pentru muncitorii români, de la 1 ianuarie 2014

Restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari sunt ridicate în toate ţările UE, de la 1 ianuarie 2014, pe fondul temerilor că va exista un val de imigranţi din România şi Bulgaria care vor „abuza” de beneficiile sistemelor sociale din ţări precum Marea Britanie sau Germania.

FOTO Cod roşu de români în presa britanică: ziarele încep anul cu noi atacuri la adresa imigranţilor

Pentru prima dată, România ţine prima pagină a principalelor publicaţii britanice în prima zi a anului. Ediţiile on-line ale tabloidelor, dar şi ale ziarelor quality au avut, miercuri dimineaţă, pe primele pagini articole în care avertizează „Atenţie, vin românii!”.

Marea Britanie, în aşteptarea „invaziei” care nu a avut loc

Victor, un român în vârstă de 30 de ani, a sosit miercuri, în Marea Britanie, cu o cursă aeriană care a pornit din Târgu-Mureş cu destinaţia Aeropotul Luton. El urmează să se angajeze la o spălătorie auto din Londra, fiind doar unul dintre românii care se duc să muncească în Regatul Unit, deci va plăti taxe şi impozite. Economia va avea de profitat, este de părere Herbert Brücker, specialist la Institutul pentru Piaţa Muncii din Germania.

Ridicare restricţiilor de muncă în Marea Britanie iscă reacţii aprinse: „De ce vor România şi Bulgaria să luăm noi romii lor?”

„The Daily Sunday Express”, un tabloid britanic, scrie că guvernele din România şi Bulgaria acuză pe nedrept Marea Britanie de tratament discrimnatoriu în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei muncii începând cu 1 ianuarie 2014, deşi ele nu au grijă de această minoritate în propria ţară. Autorul articolului sugerează că cele două guverne ar vrea, de fapt, să scape de romi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările