Bătrâne, pompieri şi preoţi, printre sutele de europeni arestaţi pentru că au ajutat migranţi

Bătrâne, pompieri şi preoţi, printre sutele de
europeni arestaţi pentru că au ajutat migranţi

FOTO Arhiva

Sute de europeni au fost arestaţi, anchetaţi sau ameninţaţi cu închisoarea, în ultimii cinci ani, sub legi care „criminalizează solidaritatea“ faţă de migranţi, iar în ultimele 18 luni, cazurile s-au înmulţit vertiginos.

O nouă statistică întocmită de openDemocracy, website de ştiri cu sediul la Londra, dezvăluie cum cetăţeni din toată Europa au fost arestaţi pentru că au oferit hrană, adăpost, transport şi alte lucruri de primă necesitate migranţilor.
 
Cele două state cu cel mai mare număr de cazuri, Italia şi Franţa, au la putere partide de extremă-dreapta, la niveluri naţionale şi regionale.
 
Militanţii pentru drepturile omului avertizează că dacă partidele de extremă-dreapta vor avea câştiguri majore la alegerile europarlamentare care urmează – unde problema migraţiei este printre cele mai importante – numărul arestărilor probabil că va creşte pe tot continentul.
 
Platforma openDemocracy a identificat peste 250 de oameni arestaţi, investigaţi sau ameninţaţi cu închisoare sau amenzi de către autorităţi, în 14 ţări europene – Belgia, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Malta, Norvegia, Spania, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie – din 2015 încoace.
 
Analiza openDemocracy relevă costul uman al acestor politici, pentru diferite persoane. Aceasta este cea mai lungă listă întocmită, referitoare la aceste cazuri, deşi experţii avertizează că numărul real ar putea fi mult mai mare.
 
Cele mai importante cazuri includ:
 
  • 6 preoţi, inclusiv un pastor evanghelic, care a fost arestat în timpul unei slujbe pe care o efectua în munţii elveţieni
  • oameni care au răspuns primii la apeluri de urgenţă, inclusiv un pompier spanion care riscă până la 30 de ani de închisoare pentru că a salvat migranţi de la înec, în Grecia
  • mai mulţi fermieri şi săteni, inclusiv un productător de măsline francez, arestat pentru că a oferit hrană şi adăpost migranţilor de la graniţa cu Italia
  • femei în vârstă, inclusiv o bunică daneză în vârstă de 70 de ani, care a fost condamnată şi amendată pentru că a luat cu maşina o familie cu copii mici
  • jurnalişti şi scriitori, inclusiv o autoare de cărţi pentru copii şi soţul său, care au invitat migranţi în casa lor din Danemarca, pentru a le oferi cafea şi biscuiţi
  • voluntari catolici, inclusiv un membru al asociaţiei „Secours Catholique“, arestat pentru că a instalat duşuri mobile în Calais, pentru migranţii fără un acoperiş deasupra capului
 
Ţării din Europa au criminalizat fapte care facilitează imigraţia ilegală – de la asistarea directă sau indirectă pentru a intra în ţară, transportul sau aşezarea într-o ţară, fără a avea acte valide de imigrare, şi până la acordarea de adăpost sau hrană. În unele cazuri, aceste legi există de ani de zile (deseori pentru a preveni traficul de fiinţe umane), însă acum sunt aplicate cu o severitate din ce în ce mai mare.
 
În afară de arestări, există numeroase cazuri de alte sancţiuni împotriva oamenilor care dau dovadă de solidaritate – inclusiv „ordine de expulzare“ din anumite municipalităţi din Italia, percheziţii şi confiscări şi alte tipuri de investigaţii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: