Eitan, singurul supravieţuitor al accidentului de telecabină din Italia, va rămâne în custodia mătuşii din Padova. Băiatul fusese răpit de bunicul israelian

Eitan, singurul supravieţuitor al accidentului de telecabină din Italia, va rămâne în custodia mătuşii din Padova. Băiatul fusese răpit de bunicul israelian

După tragedia din staţiunea Stresa, din Italia, ce a avut loc în luna mai, Eitan Biran a rămas singurul supravieţuitor, trezindu-se din comă în data de 28 mai. FOTO EPA-EFE

Eitan Biran, băieţelul de doar şase ani care a supravieţuit accidentului de telecabină care a ucis 14 persoane în Italia în luna mai, trebuie trimis înapoi pentru a trăi cu mătuşa sa italiană, a hotărât o instanţă israeliană, anunţă The Jerusalem Post. Decizia a venit după ce autorităţile au decis că Eitan are legături mai apropiate cu familia sa italiană şi că se simte mai în largul său în acea ţară decât în Israel.

Ştiri pe aceeaşi temă

După tragedia din staţiunea Stresa, din Italia, ce a avut loc în luna mai, Eitan Biran a rămas singurul supravieţuitor, trezindu-se din comă în data de 28 mai. Băieţelul şi-a pierdut părinţii, fratele vârstă de doar un an şi străbunicii.

Băiatul va rămâne cu rudele sale din Italia pentru că bunicul său israelian a încălcat Convenţia de la Haga prin scoaterea acestuia din ţară fără o decizie judecătorească, şi-au justificat autorităţile decizia. 

După o audiere din data de 23 septembrie, judecătorii stabiliseră ca mătuşa italiană a lui Eitan, Aya, şi bunicul israelian al băiatului să deţină temporar custodia comună până la soluţionarea cazului.

Cu toate acestea, Eitan a fost scos ilegal din Italia şi dus în Israel de bunicul său Shmuel Peleg în luna septembrie. Rudele italiene ale băiatului au notificat de îndată autorităţile după ce au aflat că tânărul este în Israel, bunicul său fiind acum anchetat pentru răpire în Italia.

Copilul şi-a petrecut majoritatea vieţii în Italia, instanţa israeliană stabilind că acesta s-ar simţi mai confortabil alături de rudele sale ce locuiesc în suburbiile Padovei. El va sta cu mătuşa sa şi cele două fiice ale ei, de vărstă apropiată de a băiatului. 

Familia lui Eitan se mutase aici în urmă cu 5 ani pentru ca tatăl băiatului să poată studia medicina.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările