Economia gri va fi inclusă în calcularea PIB-ului în Uniunea Europeană

Economia gri va fi inclusă în calcularea PIB-ului în Uniunea Europeană

Câştigurile de pe urma activităţilor ilegale vor fi lncluse în calcule la PIB-ul statelor membre UE

Din toamna lui 2014, Uniunea Europeană va înregistra un salt al Produsului Intern Brut (PIB). Aceasta deoarece începând cu această dată şi economia gri va fi inclusă în calcule, a relatat cotidianul polonez „Dziennik Gazeta Prawna“  şi publicaţia „Warsaw Business Review“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Această nouă reglementare a UE  ce va însemna că, din punct de vedere contabil,  prostituţia, contrabanda, producţia şi răspândirea  drogurilor, tot ceea ce azi este condamnat de lege, va deveni o parte a economiei naţionale, scrie publicaţia poloneză.

În ceea ce priveşte Varşovia, PIB-ul va creşte cu aproximativ patru miliarde de euro, ceea ce va însemna că se vor schimba şi dimensiunile datoriilor şi obligaţiile financiare ale statelor membre faţă de Uniune. Potrivit unor măsurători efectuate în diferitele state ale Uniunii, noua formulă de calcul va determina sporirea cu 0,5 la sută a PIB.

    Dar specialiştii polonezi şi-au manifestat de-acum scepticismul, arătând că este foarte dificil de apreciat câştigurile de pe urma activităţilor ilegale. Noul sistem, afirmă ei, ar putea da naştere la manipulări deoarece calculul PIB se va baza pe cifre care nu pot fi controlate. În plus, există şi considerente morale, a arătat prof. Ryszard Bugaj, colaboratpr a Institutului de Ştiinţe Economice al Academiei Poloneze de Ştiinţă.

Dacă un PIB mai mare înseamnă o creştere a nivelului de trai, înseamnă că este bine dacă prostituţia creşte?. Majoritatea specialiştilor polonezi se opun ca activităţile ilegale să fie considerate o parte a economiei.

    Pe de altă parte, noul sistem de decontare ar modifica ierarhia de până acum a statelor UE realizată pe baza PIB-ului, mai ales în ceea ce priveşte membrii noi.Potrivit unui recent studiu austriac, economia gri a Bulgariei reprezintă 31 la sută din PIB, cea a României, Lituaniei şi Estoniei-28 la sută. La celălalt capăt se află Elveţia şi Austria unde piaţa neagră reprezintă 7 respectiv 8 la sută. În Polonia cifra este de 24 la sută iar în Ungaria-22 la sută.

În ceea ce priveşte Polonia, se arată în articol, nici măcar nu se cunoaşte numărul prostituatelor, evaluările situându-se între 15.000 şi 100.000. Dar Institutul Central de Statistică din Varşovia susţine că va reuşi să strângă date sigure, luând în calcul numărul agenţiilor matrimoniale, saloanelor de masaj, precum şi datele de care dispune Poliţia.

Domeniul cel mai critic şi cel mai greu de evaluat al pieţei negre este cea referitoare la falsurile în TVA, caracteristică aproape tuturor statelor membre ale UE.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: