David Frost: Uniunea Europeană ar trebui să renunţe la reaua credinţă şi să construiască o relaţie bună cu Marea Britanie

David Frost: Uniunea Europeană ar trebui să renunţe la reaua credinţă şi să construiască o relaţie bună cu Marea Britanie

David Frost FOTO Twitter / David Frost

Uniunea Europeană ar trebui să renunţe la reaua credinţă şi să construiască o relaţie bună cu Marea Britanie, de pe poziţii de egalitate suverană, a declarat duminică David Frost, principalul consilier în relaţia cu UE, el promiţând să apere interesele ţării sale, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un articol în Sunday Telegraph, Frost a apărat din nou măsura unilaterală a Marii Britanii de a facilita comerţul post-Brexit cu Irlanda de Nord, faţă de care UE a promis că va începe o acţiune legală din cauza încălcării termenilor acordului pentru Brexit.

De la ieşirea Marii Britanii din UE anul trecut, relaţiile dintre cele două părţi s-au înrăutăţit, ambele părşi acuzându-se reciproc că acţionează cu rea credinţă în legătură cu o parte a acordului comercial, care se referă la circulaţia bunurilor către Irlanda de Nord.

Prim-ministrul Boris Johnson, care a încercat să păstreze distanţa faţă de această dispută, a declarat că Marea Britanie şi UE vor rezolva ceea ce el a descris ca fiind „problemele tehnice”, spunând că astfel de probleme apar ”în primele etape ale noii noastre relaţii”.

Frost, care a condus negocierile Marii Britanii pentru a asigura un acord comercial cu blocul comunitar, a fost numit la începutul acestui an ministru şi principalul om de legătură al lui Johnson pentru legăturile viitoare cu UE şi pare să adopte o abordare mai fermă.

„Sper că vor renunţa la oriceresentimente faţă de noi din cauza plecării noastre şi, în schimb, vor construi o relaţie de prietenie, între egali suverani”, a scris Frsot într-un articol de opinie.

„Pentru asta voi lucra, acţionând în mod constructiv atunci când se va putea, apărând interesele noastre atunci când trebuie - ca ţară suverană în control deplin asupra propriului nostru destin”.

UE a negat sugestiile unor susţinători de de marcă ai Brexitului că doreşte răul pentru Marea Britanie după Brexit, spunând că se aşteaptă doar ca Londra să respecte condiţiile acordului de divorţ.

Frost a apărat din nou extinderea de către guvernul britanic a unei perioade de graţie pentru verificarea anumitor produse alimentare importate de comercianţii cu amănuntul în Irlanda de Nord ca fiind „legală şi conformă cu implementarea progresivă şi cu bună credinţă” a unei părţi a acordului comercial post-Brexit numit protocolul pentru Irlanda de Nord.

Dar el a adăugat: „Fără această ameninţare de perturbare, putem continua discuţiile noastre cu UE pentru a rezolva în mod constructiv dificultăţile care decurg din protocol - şi ne propunem să facem acest lucru”.

Viitorul Irlandei de Nord a fost puternic contestat în timpul negocierilor privind Brexitul. În cele din urmă, Londra a fost de acord să lase provincia guvernată de Marea Britanie aliniată la piaţa unică a UE pentru bunuri, pentru a evita crearea unei graniţe dure între Irlanda de Nord şi Irlanda, membră a UE, temându-se că ar putea fi în detrimentul acordului de pace din 1998 care a pus capăt deceniilor de conflicte din provincie.

Acest lucru a necesitat verificarea unor bunuri care sosesc în Irlanda de Nord din alte părţi ale Regatului Unit, despre care unele întreprinderi spun că a îngreunat aprovizionarea.

Pentru a aborda această problemă, guvernul britanic a prelungit perioada de graţie pentru unele controale până la 1 octombrie.

UE contestă faptul că prelungirea perioadei de graţie a fost în conformitate cu acordul, spunând că Londra ar trebui să onoreze ceea ce a semnat. Uniunea a promis să iniţieze acţiuni în justiţie sau o aşa-numită „procedură de încălcare a dreptului comunitar” împotriva Marii Britanii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările