Conturile foştilor dictatori, la control

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beneficiarii conturilor în bănci elveţiene ale unor foşti dictatori sau ale membrilor unor dictaturi răsturnate vor trebui să dovedească faptul că au obţinut banii pe căi legale. În caz

Beneficiarii conturilor în bănci elveţiene ale unor foşti dictatori sau ale membrilor unor dictaturi răsturnate vor trebui să dovedească faptul că au obţinut banii pe căi legale. În caz contrar, sumele vor fi restituite ţărilor de origine ale posesorilor.

Măsura este prevăzută într-o nouă lege pe care Guvernul elveţian o elaborează. Autorităţile de la Berna au declarat că vor să simplifice procedura de returnare a banilor din conturile controversate.

Eşecul înregistrat până acum de unele ţări în dovedirea faptului că fondurile depuse în bănci elveţiene au fost obţinute ilegal a reprezentat un obstacol puternic în recuperarea lor.

Zidul de tăcere cu care s-au înconjurat băncile elveţiene datează de peste 70 de ani. În timpul celui de-al treilea
Reich, atât naziştii, cât şi evreii persecutaţi au apreciat serviciile discrete ale Ţării Cantoanelor.

Sfârşitul discreţiei bancare elveţiene?

După război, traficanţii de droguri columbieni, dictatorii africani şi evazioniştii din întreaga lume au pompat miliarde obţinute prin metode obscure în conturile din Ţara Cantoanelor.

Fostul dictator filipinez Ferdinand Marcos, de exemplu, a avut peste 600 milioane de dolari puse de o parte în Elveţia, scrie „Der Spiegel“.

Spălarea de bani a fost introdusă ca infracţiune de drept penal în Elveţia abia în 1990. Înainte de acest an, legile privind discreţia  băncilor elveţiene erau de nepătruns chiar şi pentru autorităţile străine care îi urmăreau pe membrii Mafiei. Între timp, Guvernul elveţian a mărit transparenţa.

În 2003, Elveţia a returnat fondurile fostului dictator filipinez Ferdinand Marcos, iar anul trecut, autorităţile elveţiene au îngheţat un cont despre care se crede că ar aparţine preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev.

Unii bancheri elveţieni au probleme cu justiţia în SUA. Rapoartele Senatului american vorbesc despre  „industria de protecţie fiscală“ elveţiană, instrumentele, metodele de spălare a banilor şi persoanele care trag sforile.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite