Concediile de vară ale consilierilor Guvernului britanic sunt anulate, pentru ca aceştia să se pregătească de un Brexit fără acord

Concediile de
vară ale consilierilor Guvernului britanic sunt anulate, pentru ca aceştia să
se pregătească de un Brexit fără acord

Boris Johnson si trei dintre consilierii sai FOTO Andrew Parsons

Tuturor consilierilor speciali ai Guvernului britanic le-au fost anulate concediile de vară, Downing Street pregătindu-se intens de eventualitatea unui Brexit fără acord.

Ştiri pe aceeaşi temă

Eddie Lister, unul dintre cei mai importanţi consilieri ai lui Boris Johnson, le-a transmis un e-mail consilierilor, joi noapte, pentru a-i anunţa că concediul anual este suspendat până după data de 30 octombrie – atunci când Johnson a promis că va ieşi din UE, orice ar fi. Cei care îşi plănuiseră deja vacanţele şi îşi cumpăraseră bilete vor primi despăgubiri pentru banii cheltuiţi.

Potrivit unor surse citate de Politico, cei mai importanţi consilieri din guvern deja îşi anulaseră planurile de concediu.
„Aceasta este o perioadă importantă pentru ţară”, a spus un oficial. „Suntem cu toţii incredibil de privilegiaţi să avem aceste joburi şi trebuie să continuăm”.

Această măsură pare a fi o nouă presiune pusă pe clasa consilierilor speciali, care s-au plâns în ultima vreme de faptul că sunt puşi sub o presiune din ce în ce mai mare de către celălalt şef de facto al Cancelariei lui Johnson, Dominic Cummings. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: