Adică să facă ceva dincolo de nivelul obişnuitelor condamnări verbale, cu atât mai dure cu cât, pe fond, se ştie foarte bine că, în actuala conjunctură politică, s-ar părea că nimeni nu va merge mult mai departe decât atât.

Şi totuşi nu-i aşa, căci statele, după ce au trimis mesaje de protest şi de acuzare directă împotriva Rusiei găsită vinovată de a fi ordonat otrăvirea lui Navalnîi, se mobilizează pentru măsuri posibile de retorsiune. Nu există mari îndoieli că într-unele din statele-cheie, asemenea măsuri, propuse Parlamentelor, ar fi votate rapid şi asta ar deveni mare problemă ulterioară în primul rând pentru guvernele  ţărilor în cauză, nevoite, sub presiunea legii şi opiniei publice, să treacă la acţiuni vizibile şi decisive. Şi vorbim aici în primul rând despre sancţiuni, chiar dacă experienţa Trump arată care pot fi urmările nedorite acestora şi cât de jos se situează nivelul lor real de eficienţă. Dar în actualul context atât de sensibil şi chiar exploziv pentru alte dosare, oare câte ţări care contează din Europa vor decide că a venit momentul unor acţiuni concrete de maximă duritate, exemplare, care să arate lumii că, în cazul Navalnîi, a fost depăşită linia roşie şi asta reprezintă un casus belli incontestabil în faţa căruia Europa se uneşte ca un singur om? Chiar nu ştiu răspunsul, deoarece nu am date alte date decât cele ale FMI despre nivelul real de rezilienţă al economiilor din spaţiul european şi din cel euro-atlantic, despre căderea economică înregistrată acum şi, mai ales, asupra perspectivelor de recuperare a ritmului de creştere.  

Trebuie reamintite aceste date de la finele lunii iunie a acestui an deoarece liderii lumii la asta se gândesc atunci când discută despre măsurile de retorsiune împotriva Rusiei. Astfel, cei de la FMI vorbesc despre o recesiune mondială de 4,9% în 2020, cu mult mai mult decât nivelul de 3% pe care-l anunţau în luna aprilie, în vârf de pandemie. Iar Produsul Industrial Brut al SUA, cea mai importantă economie a lumii, urmează să scadă cu 8% (faţă de 5,9% cum estima FMI în aprilie), iar procesul de recuperare va fi mai mic decât cel prevăzut iniţial pentru 2021, adică de 5,4% faţă de 5,8%. În Germania, vom avea un PIB care se va contracta în acest an cu 7,8%, iar în Spania şi Italia va scădea cu 12,8%. Marea Britanie va avea enorm de suferit, cu o scădere previzionată a PIB de 10,2% (faţă de cifra anterioară dată de FMI, 6,5%).

Costul total al crizei economice globale va fi enorm, cei de la FMI vorbesc despre 12.000 $. Şi acesta este contextul în care se va organiza într-un fel sau altul orice acţiuni de sancţiuni internaţionale, inclusiv cele, posibile, împotriva Rusiei în cazul Navalnîi.

Problema este de a şti dacă acestea se vor limita la un nivel relativ scăzut (decizii luate de o ţară sau un grup mic de ţări) sau se va trece la alertarea unor instituţii internaţionale, se va elabora un document de poziţie, indicându-se cereri imperative la care Rusia va trebui să răspundă, în plus fiind enumerate etapele succesive ale procesului de implantare de sancţiuni. Excat aşa cum a fost reacţia euro-atlantică, fermă şi coerentă, după ce ruşii au ocupat Crimeea.

Acest nivel superior al reacţiei internaţionale poate începe azi, 4 septembrie, odată ce vom afla rezultatele reuniunii speciale de urgenţă a miniştrilor Apărării din NATO, chemaţi să discute cazul Navalnîi. Cel mai probabil, în această după-amiază veţi putea citi un comunicat al Alianţei, redactat în termeni foarte decişi, în care se cere în mod formal Rusiei să efectueze o investigaţie completă şi deplin transparentă a cazului, dar este greu de crezut - mi-au spus unele surse - că se vor putea anunţa măsuri mai concrete, cel puţin în acest stadiu.

Va fi ceva foarte apropiat de poziţia comună adoptată de UE şi exprimată de Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene care, ieri, într-o declaraţie, a condamnat „încercarea de asasinat“ împotriva lui Navalnîi şi a cerut Moscovei să investigheze evenimentul: „UE solicită un răspuns internaţional comun şi îşi rezervă dreptul de a trece la acţiunile apropiate, inclusiv prin intermediul unor măsuri restrictive.

Începe să se formeze baza unei posibile viitoare reacţii. Dar nu cred că cel mai interesant semnal vine din cele două direcţii menţionate, ci dintr-a treia. adică de la nivelul Organizaţiei pentru interzicerea armelor nucleare a ONU, directorul său general Fernando Arias, publicând ieri următoarea declaraţie:

„În termenii Convenţiei privind Armele Chimice, otrăvirea oricărei persoane cu ajutorul unui agent neurotoxic poate fi considerată drept folosire a unei arme chimice. O asemenea acuzaţie reprezintă o chestiune extrem de îngrijorătoare. Statele semnatare ale Convenţiei privind Armele Chimice le-au interzis folosirea în orice circumstanţe, utilizarea lor este un act reprobabil şi complet împotriva normelor legale stabilite de comunitatea internaţională.“

Aici se face legătura esenţială, politică, dar şi cu dimensiuni politic-militare globale, care poate să genereze măsuri la nivelul comunităţii internaţionale în măsura în care dovezile vor fi de netăgăduit şi, ca atare, vor fi foarte pe larg prezentate în presa internaţională. Dacă aceste dovezi vor fi de netăgăduit, atunci într-adevăr situaţia devine extrem de gravă deoarece s-ar dovedi, fără putinţă de tăgadă, că Rusia încalcă unul dintre cel mai importante tratate internaţionale împotriva producerii, proliferării şi folosirii acestui tip de substanţe. Cu cel puţin încă o unitate de producţie activă pe teritoriul Rusiei. Ceea ce ar duce la un scandal internaţional uriaş şi care ar costa Rusia nu numai prestigiu, ci ar putea, la limită, să coalizeze foarte mulţi actori statali şi non-statali într-o acţiune multiplex de condamnare şi penalizare a Rusiei.

Să aşteptăm însă rezultatele cerute imperativ Rusiei şi apoi să mai vorbim.