Brexit. Comisarul UE din partea Marii Britanii a demisionat

Brexit. Comisarul UE din partea Marii Britanii a demisionat

Jonathan Hill FOTO crowdfundinsider.com

Comisarul european britanic, Jonathan Hill, care avea portofoliul pentru servicii financiare, a demisionat din funcţie, relatează „The Guardian“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Hill a precizat în demisia sa că nu i se pare corect să continue ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

„Am venit la Bruxelles ca cineva care a făcut campanie împotriva aderării Marii Britanii la euro şi care era sceptic în privinţa Europei. Voi pleca fiind convins că, în pofida frustrărilor, faptul că făceam parte (din UE - n. red.) era bine pentru locul nostru în lume şi pentru economia noastră. Dar ceea ce a fost făcut nu poate fi desfăcut, iar acum trebuie să începem să facem noua noastră relaţie cu Europa să funcţioneze cât mai bine posibil“, a subliniat el.

Hill s-a declarant dezamăgit de rezultatul referendumului. „Am sperat că Marea Britanie va vrea să joace un rol în dezbaterea pentru o Europă orientată în exterior, flexibilă, competitivă, a comerţului liber. Dar poporul britanic a luat o decizie diferită şi aşa funcţionează democraţia“, a adăugat oficialul.

Hill a precizat că Marea Britanie intră „într-o nouă fază“ şi că l-a informat pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, încă de acum câteva săptămâni că va demisiona în cazul unui Brexit.

„În acelaşi timp, trebuie să fie un transfer ordonat, aşa că am spus că voi colabora cu el pentru a mă asigura că acest lucru se întâmplă în următoarele săptămâni“, a precizat britanicul.

Jonathan Hill a fost trimis la Bruxelles de David Cameron şi a preluat portofoliul crucial al finanţelor.

Demisia sa a fost anticipată de analişti, în condiţiile în care mulţi politicieni europeni se opun posibilităţii ca Marea Britanie să se ocupe de stabilitatea financiară a UE, după ce a decis să părăsească blocul comunitar.

De altfel, mai mulţi europarlamentari i-au cerut încă de vineri demisia lui Hill.

Pe de altă parte, Jean-Claude Juncker a anunţat că a luat act de demisia comisarului britanic Jonathan Hill, ce va intra în vigoare pe 15 iulie, şi că va transfera portofoliul acestuia către vicepreşedintele Valdis Dombrovskis, în timp ce Marea Britanie ar urma să numească un alt reprezentant în CE.

„Cu regret am acceptat decizia lordului Hill de a demisiona din Comisia Europeană. Lordul Hill este un politician cu experienţă, pentru care am un profund respect, şi vreau să îi mulţumesc cu sinceritate pentru activitatea sa loială şi profesională ca membru al echipei mele“, a spus Juncker într-un comunicat.

„Am încercat să îl conving pe lordul Hill să rămână comisar. Îl consider un european adevărat, nu doar comisarul britanic. Însă îi înţeleg decizia şi i-o respect“, a adăugat şeful Executivului UE.

Juncker a precizat că, în urma consultărilor cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a decis ca vicepreşedintele CE responsabil pentru euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis, să preia portofoliul pentru Stabilitate financiară, Servicii Financiare şi Uniunea Pieţelor de Capital.

Şeful Comisiei a precizat şi că este pregătit să discute rapid cu premierul britanic David Cameron numirea unui nou comisar din partea Londrei şi ce portofoliu ar putea primi acesta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: