Da, premierul Viktor Orbán a anunţat miercuri înfiinţarea unui fond de apărare al Ungariei. 

De altfel, şeful guvernului de la Budapesta a anunţat că băncile, companiile de asigurări, marile lanţuri de distribuţie, companiile de energie şi comerţ, companiile de telecomunicaţii şi companiile aeriene vor fi obligate să plătească „o mare parte din profiturile lor excedentare” în „Fondul de protecţie a tăierilor de utilităţi” şi în fondul de apărare. 

Şi ca să nu existe neclarităţi, Orbán a afirmat că cele două fonduri menţionate vor finanţa programul guvernului de reducere a utilităţilor publice şi proiectele de dezvoltare pentru armată, care - zice premierul maghiar - ar trebui întărită fără întârziere. 

Din perspectivă strict obiectivă nu văd cine, de la Bucureşti, ar afirma precum şeful executivului maghiar că băncile şi companiile internaţionale au obţinut profituri excesive prin dobânzi şi preţuri mai mari, Orbán cerând ca aceia care obţin profituri în exces, în această situaţie de război, să ajute oamenii şi să contribuie la cheltuielile de apărare ale ţării. 

Sună frumos, dar numai la Budapesta... 

Anunţul realesului în fruntea guvernului maghiar vine în contextul anterioarei declarări a stării de urgenţă, pentru a putea răspunde mai rapid provocărilor create de războiul din vecina Ucraina, o fumigenă bună pentru ameţirea opiniei publice interne. 

Noua stare de urgenţă dă putere guvernului lui Orbán să aprobe măsuri prin decret, invocând criza economică cauzată de război şi sancţiunile împotriva Rusiei, faţă de care Budapesta are propriile reţineri. 

Cu alte cuvinte, în comunitatea Uniunii Europene există această ţară central-europeană, cu 93.030 kilometri pătraţi, cu circa 9.730.000 de locuitori şi o armată de 37.650 de militari, la care se adaugă 20.000 de rezervişti. 

În traducere liberă - pour les connaisseurs, la prima strigare, vorba vine - este vorba, teoretic, de o forţă militară care nu se ridică nici măcar la nivelul de... 50% din capacitatea defensivă a ţării noastre. 

Dar Viktor Orbán vrea cheltuieli sporite pentru armată.

Întrebarea firească fiind pentru ce anume, din moment ce relaţia bilaterală dintre Ungaria şi Rusia este la un nivel amical, în timp ce relaţiile cu Slovacia şi România pot fi vizualizate la Muzeul Stalactitelor şi Stalagmitelor Geopolitice, ce ar urma, probabil, să fie înfiinţat printr-o finanţare din noul fond de apărare al Ungariei - că tot nu o atacă nimeni, nici din NATO, nici din Europa de Est. 

Mai contează, la Bruxelles, că prin noua stare de urgenţă se va consolida stăpânirea lui Orbán asupra puterii în Ungaria, ameninţând drepturile fundamentale şi diminuând importanţa parlamentului

După cum se vede, nu. 

Alde Orbán crede că războiul şi sancţiunile de la Bruxelles au provocat o mare tulburare economică şi creşteri drastice ale preţurilor, că lumea este în pragul unei crize economice, iar Ungaria trebuie să rămână în afara acestui război şi trebuie să protejeze securitatea financiară a familiilor. 

Cu arma la picior. Cum altfel? 

Sigur, premierul ungar a câştigat al patrulea mandat consecutiv la alegeri şi pentru că a folosit această ordine juridică specială în cazuri anterioare, cum ar fi criza migraţiei sau în timpul pandemiei. 

Acum, în urma războiului purtat pe Frontul de Est, de Ucraina - care se împotriveşte, cât poate, extinderii ocupaţiei militare putiniste -, alde Orbán a refuzat să se înscrie la cel de-al şaselea pachet de sancţiuni, invocând costul sever pentru economia sa, de a opri importurile de combustibil rusesc. 

Am cu ce! 

Poate exclama Viktor Orbán, deoarece deţine puterea absolută la Budapesta, din anul 2010.

Da, este cel mai longeviv prim-ministru din Europa, în timp ce la Bucureşti continuă concursul pentru cel mai scurt mandat de premier dâmboviţean. 

Dacă în România, la o sugestie venită delicat de peste Ocean, opoziţia social-democrată a fost invitată la guvernare, în Ungaria, Orbán a învins opoziţia formată din şase partide, pe care le-a trimis, fără drept de apel, pentru următorii ani, la peluza arenei politice interne. 

Viktor Orbán a cîştigat alegerile promiţând stabilitate şi protejarea naţiunii într-o perioadă de incertitudine geopolitică, în timp ce pe plaiurile mioritice cele două ţeluri au dispărut din manualele de istorie postdecembristă. 

Războiul din Ucraina i-a asigurat lui Orbán vânt din pupă, cu bărcuţa, pe lacul Balaton, în jurul căruia - am văzut asta dintr-un avion militar maghiar - sunt frumoase căsuţe de vacanţă, cu mici debarcadere personale şi ambarcaţiuni pe măsura bugetelor asumate de cei care îşi permit o relaxare acolo. 

Orbán şi-a avertizat concetăţenii că dacă ar fi ajuns la putere partidele de opoziţie ar fi întrerupt gazul rusesc, ceea ce ar fi condus la colapsul economiei maghiare

I-a ieşit păcăleala! 

Motiv pentru care în alocuţiunea sa de asumare a victoriei electorale, Orbán a ironizat pe birocraţii din Bruxelles, pe principalele redacţii - de televiziune, de radio şi de presă scrisă, inclusiv electronică - de ştiri din Europa şi pe liderul ucrainean Zelenskyy, pe motiv că aceştia şi nu alţii ar fi fost adversarii săi la alegerile din Ungaria. 

Dimitte illi, Domine! 

Din punct de vedere pragmatic, întrebarea este cât va mai tolera Uniunea Europeană - a se citi Germania şi Franţa - relaţia aparte a lui Orbán cu Rusia? 

De unde până mai alaltăieri Ungaria făcea un tandem cu Polonia în disputa cu Uniunea Europeană, în dosarul aplicării principiilor democratice, acum Varşovia s-a distanţat de Budapesta, datorită viziunilor diferite privind geneza conflictului militar derulat pe Frontul de Est. 

Până când toate ţările membre ale UE vor ajunge la un punct comun de vedere privind stoparea importurilor energetice din Federaţia Rusă, alde Ivan Turbincă joacă vesel tradiţionalul cazacioc, de vreme ce, în fiecare zi, Rusia primeşte venituri de aproximativ 600 de milioane de euro, din exporturile sale de petrol către ţările vest-europene. 

Деньги говорят! 

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a criticat intervenţia UE în politica internă a ţării sale şi a răspuns, pe tabla de şah europeană, cu mutarea turei sale lângă Putin, ca o contrapondere la Uniunea Europeană şi un refuz al sprijinirii Ucrainei împotriva forţei de invazie imperiale ruse. 

Mai mult, Ungaria a cerut 18 miliarde de euro de la UE drept compensaţie economică, pentru a-şi reface infrastructura petrolieră, o cifră evident umflată, dar Orban este maestru la pokerul geopolitic. 

Anterior, Ungaria ceruse doar 750 de milioane de euro, dar sub pretextul inflaţiei generată de războiul din Europa de Est, Budapesta a plusat, fără jenă. 

Cu o diplomaţie machiavelică, Ungaria, care se bazează exclusiv pe aprovizionarea prin conducte de petrol, a încercat să argumenteze că opoziţia sa faţă de pachetul UE este pur practică şi economică, mai degrabă decât politică. 

Ó Istenem! 

Şi ca manevra să fie cu o perspectivă adecvată, Orbán a precizat că sancţiunile energetice sunt atât de importante, încât ar trebui să fie discutate de şefii de stat şi de guvern, mai degrabă decât de reprezentanţii lor la Bruxelles. 

Vom vedea la reuniunea din 30 şi 31 mai 2022, dacă impasul provocat de Budapesta va fi depăşit. 

Noi mioriticii ştim de multă vreme cât de mult valorează enunţurile unor aroganţi de la Budapesta, dar iată că acum, Lacy Kornitzer, scriitoare şi realizatoare de film din Berlin pune punctul pe opincile uitate pe parlamentul maghiar, la finele primei conflagraţii mondiale: 

Este de neconceput ca Orban să încerce să preia sudul Slovaciei sau vestul României cu forţă militară, aşa cum face Putin în Ucraina. Dar tonul său nostalgic, revanşist joacă pe o măreţie trecută mitologică, care evocă o promisiune de fericire doar prin faptul că este ungur. Suntem cea mai frumoasă ţară, cu cea mai frumoasa întindere a Dunării; avem cel mai frumos limbaj şi cele mai mari naraţiuni de eroi şi martiri din istorie. Acest lucru menţine viu visul de a recupera într-o zi „graniţele istorice” ale Ungariei, fără a acţiona vreodată în acest sens.” 

Stă mintea în loc... 

Sigur, alde Orban a promovat dubla cetăţenie pentru 2,4 milioane de europeni de etnie maghiară, care locuiesc în străinătate, ceea ce i-a adus sute de mii de voturi noi. 

Cum Putin a reuşit, din anul 2000 încoace, să devină noul tătuc al tuturor ruşilor, aşa şi Orban, din anul 2010 şi-a atras imaginea de marele protector al tuturor vorbitorilor limbii lui Sándor Petőfi, ceea ce este bine, atâta timp cât cuvântul dominat al discursurilor sale va fi pacea şi nimic mai mult. 

Ungaria s-a împotrivit trimiterii de arme în Ucraina, embargoului asupra energiei şi impunerii unei zone de excludere a zborului. 

Orban - cu alte cuvinte - a răspuns sugestiilor subliminale ale Kremlinului. 

Ca din întâmplare, nu este aşa? 

Iar 60% dintre europenii care trăiesc în Ungaria consideră opţiunile lui Orban foarte bune. 

Totuşi, de la Praga, ministrul apărării al Republicii Cehe a punctat admirabil duplicitatea Budapestei afirmând că îi pare „foarte rău că petrolul rusesc ieftin este mai important pentru politicienii maghiari decât sângele ucrainean”. 

Ca unul care am fost în Slovacia şi am înţeles motivele şi rigorile guvernului de la Bratislava, pentru ca pe teritoriul slovac să nu fie finanţări indirecte ale Budapestei, menite a submina integritatea teritorială a acestei ţări aştept ca şi la Bucureşti să înţeleagă cine trebuie că prietenia cu naţiunea maghiară este firească, necesară, dar trebuie pus piciorul în pragul uşii de unde tot vin la noi unii aroganţi de la Budapesta, crezând că îi duc de nas pe mioriticii lor interlocutori. 

Ajunge.