China se pregăteşte să vaccineze anti-COVID-19 copiii de peste trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beijingul, care a eradicat practic epidemia de pe
solul său din mai 2020.
Beijingul, care a eradicat practic epidemia de pe solul său din mai 2020.

China se pregăteşte să vaccineze împotriva coronavirusului copiii de peste trei ani, a anunţat marţi o companie farmaceutică, ceea ce ar face din această ţară prima din lume care va distribui vaccinuri copiilor mici, informează AFP.

În acest context, un purtător de cuvânt al laboratorului Sinovac, care produce unul dintre cele trei vaccinuri autorizate în momentul de faţă în China, a declarat pentru AFP că serul său Coronavac, care necesită două doze, ar putea fi distribuit minorilor.

„Vaccinul Sinovac a fost aprobat în ultimele zile pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani”, a declarat el pentru AFP, conform Agerpres. 

Purtătorul de cuvânt nu a precizat şi când ar putea fi administrate copiilor primele doze, de calendarul de vaccinare fiind responsabil Ministerul Sănătăţii.

Laboratorul şi-a finalizat studiile clinice pe copii şi adolescenţi, iar rezultatele acestora vor fi publicate în revista britanică The Lancet, a adăugat el.

Pe lângă Sinovac, China a aprobat până acum administrarea la adulţi a vaccinurilor produse de laboratoarele Sinopharm (două doze) şi Cansino Biologics (o doză).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite