Când debutează „2k1“, quiz-show-ul matrimonial prezentat de Mirela Vaida

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirela Boureanu Vaida revine la Antena 1 cu debutul show-ului „2k1“ FOTO Antena 1
Mirela Boureanu Vaida revine la Antena 1 cu debutul show-ului „2k1“ FOTO Antena 1

„2k1“, quiz-show-ul matrimonial prezentat de Mirela Vaida, debutează la Antena 1 pe 4 martie, de la ora 17.00, cu o ediţie specială, ca mai apoi de luni, 6 martie, trei cupluri să-şi testeze relaţiile pentru o serie de premii.

Mirela Vaida le dă întâlnire telespectatorilor în faţa micilor ecrane cu o ediţie specială a emisiunii „2k1“, difuzată sâmbătă, 4 martie, de la 17.00, anunţă Antena 1 într-un comunicat.

„Revenirea mea se va întâmpla în contextul care m-a consacrat, printre cupluri dornice să îşi demonstreze că sunt «2k1», dornice de premii, oameni cu simţul umorului, care şi-au făcut din poveştile lor un model pentru ceilalţi“, a declarat Mirela Vaida.

Din 6 martie, de luni până vineri, de la ora 14.00, trei cupluri vor intra în competiţie pentru a-şi arăta unul altuia cât de bine se cunosc sau nu, iar sâmbăta, începând cu ora 17.00, Mirela aduce în casele românilor o ediţie specială „2k1“, în care vedete din showbiz îşi vor „testa“ partenerii. 

„Participanţii sunt foarte diferiţi şi competitivi, oameni haioşi şi foarte interesanţi ca varietate de caractere şi temperamente, care vor da culoare, dinamism şi ritm întregii emisiuni“, mărturiseşte prezentatoarea.

Sub stricta supraveghere a Mirelei, cuplurile vor trebui să răspundă la întrebări dintre cele mai diverse, inspirate din poveştile lor, ca de exemplu nunta, bugetul familiei sau începutul relaţiei, dar şi să treacă prin tot felul de probe contra cronometru. Cuplul câştigător al fiecărei zile va avea ocazia ca, pe lângă premiile zilnice puse în joc, să meargă mai departe în concurs, putând opta să reintre în competiţie oricând pe parcursul acelui sezon. Norocoşii care îşi vor adjudeca în palmares cinci ediţii câştigate vor primi un premiu suplimentar pe măsură - o vacanţă de o săptămână într-o destinaţie romantică.

Formatul, de tip quiz-show matrimonial, le va oferi atât concurenţilor, cupluri cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, cât şi telespectatorilor, prilejul de a-şi testa relaţia de cuplu, de a vedea cât de bine se cunosc, dar şi pretextul pentru a se detaşa de grijile zilnice şi a-şi oferi o doză de distracţie pe cinste.

 Echipa „2k1“ a început deja pregările, astfel că, în perioada următoare, toţi cei care doresc să îşi testeze relaţia de cuplu, demonstând tuturor că formează cuplul perfect sunt invitaţi să se înscrie pe casting.a1.ro. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite