Antena 3, în ziua alegerilor prezidenţiale: „manipulare şi spălare de creier pe Internet“ şi „iresponsabilitatea“ protestatarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antena 3, la anunţarea exit-poll-urilor FOTO Captură Video
Antena 3, la anunţarea exit-poll-urilor FOTO Captură Video

La scurt timp după anunţarea primelor exit-poll-uri, care îl arătau câştigător pe candidatul ACL Klaus Iohannis, vedetele de la Antena 3 au invocat „manipularea şi spălarea pe creier a oamenilor de pe Internet“, au vorbit despre „fraudarea votului“, dar şi despre „iresponsabilitatea“ românilor ieşiţi în stradă.

Imediat după afişarea exit-poll-urilor, Adrian Ursu a afirmat, în platoul Antena 3, că ceea ce s-a întâmplat pe Internet în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale „a fost o spălare de creier“. „A fost o spălare de creier pe Internet, ceva de speriat“, a declarat Adrian Ursu, citat de Paginademedia.ro

De asemenea, Mugur Ciuvică a condamnat mesajele care au circulat pe net, catalogându-le drept „complet cretine“, în timp ce Sandra Stoicescu s-a întrebat „cum de oamenii educaţi pot fi atât de uşor manipulaţi pe net?“. Tot o întrebare şi-a pus şi Mihai Gâdea, de această dată cu privire la miile de români care au ieşit în stradă, înainte de anunţarea rezultatelor, în semn de protest faţă de modul în care s-a desfăşurat procesul de vot în diaspora. „E ceva atât de iresponsabil în România încât să dea foc la ţară doar pentru că cel pe care îl susţin nu a câştigat?“, a întrebat Gâdea, citat de hotnews.ro.

„Finalul regimului Băsescu“, laitmotivul serii

Totodată, în platoul Antenei 3 s-a discutat şi despre o posibilă fraudare a alegerilor prezidenţiale, având în vedere „nemaipomenita“ prezenţă la vot în judeţul Ilfov, dar nu şi în cele din sud-estul României. Numele actualului preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost nelipsit, vorbindu-se în mod repetat despre „finalul regimului Băsescu“ şi despre răul pe care l-a făcut oamenilor în ultimii zece ani. 

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), însă, este de altă părere, afirmând într-un comunicat că „am asistat la cea mai mare manipulare şi fraudare a votului de către unele posturi de televiziune“, precizând că Antena 3 şi România TV au dezinformat şi manipulat telespectatorii. 

Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei“, a reacţionat imediat după ce premierul Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC la prezidenţiale, a declarat că l-a sunat pentru a-l felicita pe contracandidatul său, Klaus Iohannis, pentru victorie, precizând că „poporul are întotdeauna dreptate.“

„Mie nu mi se pare important ce va face Victor Ponta mâine. Pentru mine, mai important decât asta este faptul că trăiesc într-o ţară unde noi ne-am bătut zece ani cu mari sacrificii personale cu un sistem totalitar, am încercat să scăpăm fata de la viol, dar ne-am dat seama că de fapt ea îl iubeşte. Este ceva îngrozitor“, a declarat Badea. 

„Două institute îl dau câştigător pe Ponta, două îl dau câştigător pe Iohannis. Diferenţa va fi oricum foarte mică. Mie, după zece ani de băsism, mi se pare inadmisibil. Pentru mine nu prea mai contează rezultatul final“, a fost un alt mesaj de-al realizatorului TV, transmis prin intermediul contului de Facebook. În acelaşi timp, acesta a fost ironic faţă de românii plecaţi în străinătate: „Înţeleg că românii din diaspora se vor întoarce acasă pentru că şi-au luat ţara înapoi.“

În diaspora - cozi la vot, la Antena 3 - „secţii goale în străinătate“

Mai mult decât atât, o bună parte a zilei de duminică, 16 noiembrie, Antena 3 a ignorat cozile kilometrice formate la secţiile de votare din străinătate, prezentând, în schimb, imagini din care rezultă că votul decurge fără probleme, tritând „secţii de vot goale în străinătate“, în timă ce în presa online, dar şi la televiziuni precum Digi 24 şi Realitatea TV, erau prezentate zeci de imagini cu miile de oameni care aşteptau, în Paris, Londra, Munchen, să-şi exercite dreptul la vot. 

De asemenea, în jurul orei 19:00, după ce ultimele sondaje prezentate de ACL şi de PSD arătau că cei doi candidaţi sunt aproape la egalitate, Mihai Gâdea a intrat în direct la Antena 3, transmisiune preluată şi de Antena 1, îndemnându-i pe telespectatori să iasă la vot pentru a învinge „maşinăria de partid a lui Băsescu“. Mai precis, Gâdea critica faptul că şeful statului, Traian Băsescu, a cerut Guvernului să prelungească programul în secţiile de votare din diaspora, până la ora 24:00, din cauza miilor de români care stăteau la coadă pentru a-şi alege preşedintele. 

Pentru a-i mobiliza la urne pe ultima sută de metri, realizatorul Antena 3 a precizat: „Azi se hotătăşte dacă regimul Basescu continuă sau se opreşte. Traian Basescu a încalcat legea. În această seară încearcă să forţeze lucrurile. Cumva, oamenii intră în panică. E vorba de o mobilizare uriaşă a maşinăriei de partid care a ţinut acest regim la putere. Bătălia este uriasă. Vor fi nişte zvârcoliri uriaşe ale acestui regim. Prin tăierile brutale de salarii şi pensii s-a ajuns să se taie laptele praf pentru copii. A fost un regim împotriva oamenilor. Băsescu împreună cu toţi ceilalţi sunt din nou împreună, pe faţă“, a declarat Mihai Gâdea în direct. Acesta a chemat în repetate rânduri să iasă la vot deoarece „este foarte posibil ca acest regim să încerce să împingă lucrurile pe buza prăpastiei“.


Mai puteţi citi şi:

Cum au reflectat televiziunile votul decisiv: „fraude băsiste“, schimbări de atitudine şi eşecul „ de proporţii, inimaginabil“ al lui Victor Ponta Televiziunile din România au reflectat diferit situaţia votului în alegerile prezidenţiale 2014, prezentând fie „fraude băsiste“, încercări de ignorare a mobilizării românilor din afara graniţelor ţării, reacţii la cald ale invitaţilor cu privire la eşecul lui Victor Ponta, fie informaţii, comentarii şi punctul de vedere al oficialităţilor.

Valentin Jucan, CNA, despre reflectarea alegerilor prezidenţiale la TV: „Antena 3 şi România TV şi-au arătat capacitatea de manipulare şi dezinformare“ Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), afirmă într-un comunicat că „am asistat la cea mai mare manipulare şi fraudare a votului de către unele posturi de televiziune“, precizând că Antena 3 şi România TV au dezinformat şi manipulat telespectatorii. Pe de altă parte, Monica Gubernat, de asemenea membru CNA, îl acuză pe acesta că „vânează radiodifuzori pe criterii politice.“

Cum au „furat“ televiziunile startul exit-pollurilor: Digi24, singurul post punctual Posturile TV din România „au furat“ startul publicării rezultatelor primelor exit-polluri de după finalizarea alegerilor prezidenţiale 2014. Antena 3 a oferit primele cifre, în timp ce Digi24 a prezentat rezultatele la ora legală, 21:00.

Audienţe de milioane în ziua votului: care au fost cele mai urmărite televiziuni Opt milioane de români urmăreau canalele TV la ora 21:00 pentru a afla rezultatele primelor exit-polluri. Pro TV s-a clasat pe primul loc în primele minute, dar în restul serii Antena 3 a fost cel mai urmărit canal.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite