Alice Iacobescu este noul director de ştiri Europa FM: „Am promis o schimbare de substanţă, iar aceasta e doar o parte din ce urmează“. Ce emisiune va avea

Alice Iacobescu este noul director de ştiri Europa FM: „Am promis o schimbare de substanţă, iar aceasta e doar o parte din ce urmează“. Ce emisiune va avea

Alice Iacobescu FOTO europafm.ro

Jurnalista Alice Iacobescu a fost desemnată directorul de ştiri Europa FM, la scurt timp după ce a fost scoasă de pe post de Digi 24.

Alice Iacobescu este noul director al departamentului de ştiri Europa FM, potrivit europafm.ro.
 
„Este alegerea naturală, pe care mulţi au intuit-o de cum au aflat că voi face o schimbare de substanţă. Europa FM este o oază de profesionalism şi decenţă şi sunt onorată să mă alătur unei echipe pe care o urmăresc cu plăcere de ani de zile, deja“, a declarat Alice Iacobescu.
 
Alice Iacobescu va conduce redacţia de ştiri Europa FM şi va putea fi ascultată săptămânal în emisiunea „Piaţa Victoriei“.
 
„Am promis că e o schimbare de substanţă, iar aceasta e doar o parte din ce urmează“, a mai spus jurnalista.

Vestea vine după ce Alice a anunţat că a fost scoasă de pe post, iar joi, 19 septembrie, a prezentat ultimul ei jurnal la Digi 24, deşi se afla în preaviz până pe 7 octombrie. 
 
Alice Iacobescu a fost scoasă de pe post la o zi după interviul acordat Paginademedia.ro, în care a vorbit despre demisia de la postul de ştiri Digi 24, despre divergenţele legate de politica editorială, despre reţeta greşită de a copia alte staţii, despre folosirea în exces a termenului Breaking News, inclusiv în cazul Caracal.
 
Alice Iacobescu are o experienţă în jurnalism de peste 25 de ani. A debutat în radio în 1993, la Delta RFI, a lucrat apoi la BBC Londra, redacţia română. Vine la Europa FM dupa ce a prezentat ştiri de televiziune mai mult de un deceniu, la Digi24 şi, anterior, la Antena 3.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: