Anul acesta, marii câştigători au fost francezii de la Daft Punk, iar dintre nou-veniţi, îi amintesc pe Macklemore&Ryan Lewis (cel mai bun nou artist, cel mai bun album rap, cel mai bun cântec rap şi cea mai bună interpretare rap) şi Lorde (premiul pentru cel mai bun cântec - Royals şi Best Pop).

Orice artist din lumea asta, fie că este interpret, compozitor, instrumentist sau inginer de sunet visează să fie nominalizat la premiile Grammy. Şi dacă se poate să şi câştige. Americanii sunt preferaţii acestor premii, desigur, iar Grammy este un eveniment organizat de Academia Americană de Arte încă din anii ‘50. Totuşi, artişti de orice naţionalitate pot fi nominalizaţi şi pot câştiga un premiu Grammy.

Aşadar, ajungem la subiectul de astăzi al vlog-ului:

TOP 5 artişti români nominalizaţi la premiile Grammy

VLOG TOP 5 artişti români nominalizaţi la premiile Grammy

5. Costi Ioniţă

O surpriză poate pentru mulţi. Nominalizat Grammy în 2012 datorită a două melodii compuse împreună cu alţi autori români pentru artistul Shaggy. 

De fapt, nominalizarea Grammy a fost pentru întreg albumul lui Shaggy „Summer in Kingston”. Acest album a fost nominalizat la premiile Grammy la categoria „cel mai bun material discografic reggae”. Costi Ioniţă s-a numărat printre compozitorii acestui album, iar dacă albumul câştiga în 2012, toţi compozitorii de pe acel album primeau oficial acest premiu. Din păcate, Costi Ioniţă a fost doar nominalizat, dar staţi să vedeţi că avem şi câştigători români ai premiilor Grammy.

4. Marius Moga

Nominalizat la Grammy în anul 2013. Marius Moga a compus pentru albumul „Overexposed” al celor de la Maroon 5 piesa „The man who never lied”. Pe locul 4 îl avem pe Marius Moga cu nominalizarea lui pentru albumul Maroon 5.

 
3. Michael Cretzu - Enigma

Spre deosebire de artiştii români menţionaţi mai devreme, Michael Cretzu a fost nominalizat singur pentru albumul pe care l-a compus şi mixat în totalitate: „A posteriori”. Michael Cretzu a fost nominalizat la un premiu Grammy în 2007 pentru albumul acest album la categoria Best New Age Album.

Michael Cretzu este artistul născut la Bucureşti în 1957 cunoscut datorită hiturilor Sandra şi Enigma. Michael s-a şi căsătorit cu celebra artista pop în 1988.

În 1993, un alt român, Romulus Cruceanu, a fost nominalizat de asemenea la categoria New Age pentru albumul „Garden of silence”. Din păcate, nici Michael Cretzu cu Enigma, nici Romulus Cruceanu nu au câştigat premiul.

2. Christian Badea

Pe locul doi avem în sfârşit un câştigător român! Christian Badea a studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti, iar primele deprinderi în tehnica regizorală le-a căpătat la Bruxelles, unde a primit o bursă în 1970. O altă bursă, la prestigioasa Juilliard School din New York, oferită în 1974, l-a determinat să părăsească definitiv România.

Din 1987, când a dirijat pentru întâia oară la Metropolitan Opera, a susţinut peste 170 de concerte, ca invitat obişnuit al celebrei instituţii din New York. Celebritatea şi-a câştigat-o şi ca dirijor invitat la Opera de Stat din Viena, Royal House Opera de la Covent Garden sau la Opera Naţională din Lyon.

Sub bagheta sa, mai mult de 80 de opere de Mozart, Strauss, Wagner, Verdi, Puccini sau Prokofiev au fost intepretate într-o maniera aparte. 
 
Christian Badea a câştigat un Premiu Grammy, în 1985, pentru opera „Antoniu si Cleopatra” de Samuel Barber.

1.Marian Petrescu:

Pe locul 1 al acestui TOP 5 artişti români nominalizaţi la premiile Grammy avem un câştigător. Pianistul român Marian Pestrescu s-a născut în 1970 în Bucureşti şi a început să cînte la pian de la vîrsta de patru ani.
 
În timpul adolescenţei, familia s-a stabilit în ţările scandinave, iar Marian s-a înscris la conservatorul de muzică clasică şi jazz din Suedia, urmat de Academia Sibelius din Helsinki. Debutul pe scenă a avut loc cînd avea 15 ani, cu ocazia festivalului Pori Jazz. Mentorul său, compozitorul francez Martial Solal, l-a supranumit „Horrowitz al pianului de jazz”. 
 
Pianistul Marian Petrescu a câştigat premiul Grammy în anul 2009 datorită interpretării sale din opera „West Side Story Medley”, de Bill Cunliffe.
 
 

 
Sunt Florin Grozea. Acesta a fost videoblogul de săptămâna asta: topul artiştilor români nominalizaţi la Premiile Grammy. Vă aştept comentariile în secţiunea de mai jos. Ne vedem şi săptămâna viitoare.


Pagina personală floringrozea.com