VIDEO Uimitoarea poveste a Fanfarei Ciocârlia. Ţiganii care au cucerit lumea

VIDEO Uimitoarea poveste a Fanfarei Ciocârlia. Ţiganii care au cucerit lumea

Lăutarii din Fanfara Ciocârlia au plecat din satul zece prăjini şi au ajuns pe marile scene ale lumii

Descoperiţi şi promovaţi de un tânăr inginer de sunet din Berlin, 12 lăutari din satul ieşean Zece Prăjini au devenit celebri în toată lumea, în timp ce în România au rămas aproape necunoscuţi. Anul trecut, „Ciocârlia“ a cântat la decernarea Premiului Nobel pentru Pace.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ţiganii lăutari n-au avut niciodată o viaţă uşoară. Şi-au câştigat pâinea cu greu, suflând în instrumentele lor de alamă, cântându-le oamenilor cu o măiestrie nemaiîntâlnită. Oamenii s-au bucurat de muzica lor, au petrecut nopţile, iar când a venit dimineaţa i-au tăbărât la bătaie. În romanul „Groapa“, al lui Eugen Barbu, e amintită o situaţie în care nişte nuntaşi înfierbântaţi i-au urcat pe lăutari într-un prun, să le cânte de-acolo. În sutele de ani, ţiganii s-au împăcat cu gândul că aceasta e soarta lor: să cânte bine şi să fie horopsiţi. Până când în România au ajuns nişte străini, care i-au dat jos de prin pruni şi i-au urcat pe marile scene ale lumii.

Unul dintre aceşti străini este germanul Henry Ernst, care a creat, în 1996, Fanfara Ciocârlia, adunând cei mai buni muzicanţi din satul ieşean Zece Prăjini. Ajunsă în Occident, „Ciocârlia“ i-a lăsat pe toţi cu gurile căscate şi a devenit una dintre cele mai apreciate formaţii din lume. A susţinut sute de concerte, în peste 50 de ţări, a câştigat premii internaţionale, a fost subiect de documentar şi a compus pentru producătorii de la Hollywood. Anul trecut, Fanfara Ciocârlia a fost chemată la Oslo, să cânte la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace. A fost prezentată drept una dintre marile formaţii ale lumii, venită din România. Ţara în care formidabila poveste a celor 12 muzicanţi este aproape necunoscută.

„FEREŞTE-TE DE ŢIGANI!“

Ne întoarcem în anul 1996. Un neamţ de 25 de ani, inginer de sunet la Berlin, vizitează România datorită prietenilor saşi pe care îi avea la Braşov şi Sibiu. Ajuns aici, înainte de toate primeşte un sfat: „Fereşte-te de ţigani! Ţiganii sunt foarte periculoşi!“. Străinul se încăpăţânează, îşi bagă mâinile în buzunare şi se duce în cel mai periculos cartier de ţigani din zona Braşovului. „Eram blond şi aveam părul lung, era imposibil de ascuns că sunt străin. Şi totuşi, oamenii m-au primit foarte deschis, nimeni n-a vrut ceva de la mine, nimeni nu m-a atins. Mi-au dat mâncare, dar erau atât de săraci încât nu ştiam cum să fac să nu se supere că-i refuz. După experienţa asta mi-am dorit tot mai mult să caut să-i înţeleg şi am călătorit prin România, vizitând mai multe comunităţi de ţigani“, îşi aminteşte, astăzi, Henry Ernst.

La Zece Prăjini, un sat din Moldova, acoperit de noroaie şi de tânguiala mai multor generaţii de lăutari, imediat s-a dus vestea că venit un străin cu ochii albaştri şi cu pletele galbene ca alama. Odată l-au înconjurat ţiganii pe Henry! Au pus mâna pe instrumente şi au început să cânte, care mai de care.

Neamţul a rămas uluit, şi astăzi i se aprind ochii când povesteşte: „Eu, în Germania, am crescut cu muzică de suflători, muzică pentru duminică, şi era cel mai plictisitor lucru. La Zece Prăjini, când au început toţi să cânte, am rămas blocat. Muzica lor m-a şocat, în sensul bun al cuvântului. Şi talentul lor, şi tehnica lor briliantă. M-am gândit că dacă mie îmi place atât de tare, trebuie să fie în ţara mea şi alţi oameni care vor fi la fel de impresionaţi“.

Henry Ernst (foto dreapta) a rămas câteva săptămâni la Zece Prăjini, i-a înregistrat pe lăutari pe un reportofon şi a plecat la el în Germania. Ţiganii au rămas pe loc, uitându-se lung din mijlocul noroaielor. Într-unii au încolţit gânduri negre şi prin sat s-a vorbit că străinul i-a înregistrat pe casete, că va face bani mulţi pe seama lor şi că nu se va mai întoarce niciodată.

UN NEAMŢ, CU 12 ŢIGANI DUPĂ EL

După aproape o jumătate de an, când satul începuse să uite, străinul s-a întors la Zece Prăjini. Vânduse tot ce avea ca să facă rost de bani. „Am avut un fix – spune acum Henry Ernst – să-i duc pe aceşti băieţi să ţină măcar un singur concert în Germania“.

A ales 12 lăutari, le-a făcut paşapoarte şi le-a cumpărat bilete de avion. La un singur lucrur nu s-a gândit: ca să plece în Occident, românii aveau nevoie de vize. „Atunci am crezut că visul meu o să se năruie. Era în 1997, în Germania erau discuţii aprinse despre problemele pe care romii le creau acolo şi îmi era foarte clar că mă vor considera un om nebun când mă voi duce la ambasada din Bucureşti, cu 12 ţigani după mine, spunând că vreau să-i duc în Germania. Nu am nicio şansă, o să mă împuşte lumea. Atunci mi-am amintit de un prieten al cărui tată fusese cândva ambasador. L-am sunat, tatăl lui fusese ambasador în Argentina, dar s-a întâmplat că era bun prieten cu ambasadorul german de la Bucureşti. A pregătit o scrisoare de recomandare şi în acest fel am primit vize şi am putut merge la primul turneu“.

 

„Regele Norvegiei, un fan al nostru“

Primul concert al Fanfarei Ciorcârlia a avut loc la Frankfurt, în 1997. Obişnuiţi să cânte pe la nunţi şi botezuri, lăutarii din Zece Prăjini au fost temători când s-au văzut pe scenă, în faţa câtorva mii de oameni, şi au început să se caute din ochi, neştiind ce ar putea să-i aştepte. De cântat, cântaseră bine mereu şi câte nu păţiseră!

Când îşi aminteşte de prima experienţă peste graniţă, Costică Trifan (foto dreapta), unul dintre cei 12 membri ai fanfarei, trage aer în piept de parcă s-ar pregăti să sufle în trompetă: „La început a fost ceva straniu pentru noi, în România cântasem pe la nunţi, mai o sârbă, mai o horă, după 12 noaptea mai băgam şi oleacă de jazz din anii ’60. Aici nu ştiam ce ne aşteaptă, nu ştiam ce le place, dar, văzând că sunt înnebuniţi după muzica noastră, imediat ne-am acomodat şi am cântat cu şi mai mare suflet. Când am văzut că ne apreciază, noi imediat ne-am apucat de treabă“.  

Concertul de la Frankfurt a fost un succes uriaş, iar în următoarea lună Fanfara Ciocârlia a cântat în alte nouă oraşe din Germania. Apoi, lăutarilor le-au expirat vizele şi s-au trezit în avionul de Bucureşti, neştiind ce să înţeleagă din tot ce li se întâmplase.

Rămas în Germania, Henry a constatat că fusese un manager prost. „Pe vremea aceea eram foarte naiv. Dacă ni se ofereau 500 de mărci pentru un concert, acceptam, deşi cheltuielile noastre erau mai mari. La capătul celor zece concerte m-am trezit cu datorii de 20.000 de mărci. În final a fost frumos, a fost o aventură minunată, ei s-au întors în România şi am crezut că totul s-a terminat. Numai că, după câteva săptămâni, m-au sunat de la un festival din Germania şi au cerut Fanfara Ciocârlia. Le-am explicat că nu sunt disponibili pentru că s-au întors în România şi nimeni nu poate să plătească o sumă atât de mare ca să-i aducă doar pentru un concert. E vorba de avioane, de vize, de hotel. Ei au insistat şi eu am zis: «OK, vă fac un calcul, dar mi-e ruşine să spun preţul pentru că e absurd». Am făcut o socoteală şi chiar le-am prezentat o sumă sinceră, fără să caut să-i păcălesc, era vorba de câteva mii de mărci. Ei au spus doar atât: «OK, trimiteţi contractul»“.

„THE NEW YORK TIMES“: „CEA MAI RAPIDĂ FANFARĂ DIN LUME“

Henry Ernst a înţeles atunci că Fanfara Ciorcârlia putea fi mai mult decât visul său de a aduce nişte lăutari români să ţină un concert în Germania. Şi-a înfiinţat o firmă de impresariat artistic şi a mers cu fanfara la un concert de promovare în Franţa, la Marsilia. Acolo erau adunaţi organizatori de festivaluri, manageri şi case de discuri din toată lumea şi toţi au rămas impresionaţi de muzica ţiganilor veniţi din România. De atunci, totul a curs de la sine şi au fost 16 ani în care Fanfara Ciocârlia a susţinut peste 1.500 de concerte în toată lumea. De la Moscova la New York şi de la Londra la Melbourne, toate naţiile Pământului au dansat pe muzica lor.

 

Zece Prăjini, satul lăutarilor

Satul Zece Prăjini, parte a comunei Dagâţa din judeţul Iaşi, este o aşezare de câteva sute de locuitori, din care cea mai mare parte sunt ţigani lăutari. Se pare că numele satului vine de la o întâmplare petrecută în urmă cu peste 150 de ani, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza ar fi împroprietărit mai multe familii de ţigani cu câte zece prăjini de pământ. În afară de agricultură, muzica a fost mereu ocupaţia de bază a locuitorilor din Zece Prăjini. „Părinţii, bunicii noştri şi multe generaţii în urmă au fost muzicanţi, drept pentru care şi noi am luat de la ei meseria asta şi am dus-o mai departe. Străbunicul meu a fost tot trompetist şi eu având în casă trompeta am preluat acest instrument. De obicei se preia instrumentul tatălui sau bunicului. Eu am început pe la 6-7 ani să cânt la trompetă, iniţiat de bunicul meu“, mărturiseşte Costică Trifan, trompetist în Fanfara Ciocârlia.

„La început cântau exact ca la nuntă: rusească, bătută, sârbă, horă. Însă după primele concerte mi-am dat seama că trebuie să intervenim cu nişte aranjamente. O horă durează o jumătate de oră, iar la concerte asta e prea mult. Am făcut unele schimbări, în turnee au întâlnit tot felul de muzicieni precum Goran Bregovici sau Dire Straits şi de la fiecare au preluat influenţe, mai ales că lăutarii au un talent extraordinar de a prinde după ureche. De exemplu, am avut un deal cu cei de la Hollywood, care ne-au cerut ca Fanfara Ciocârlia să facă un aranjament în stilul lor al melodiei «Born to be wild». S-au adunat băieţii şi le-am pus melodia, să o asculte. Au ascultat vreo cinci minute, au început să fluiere între ei şi în patru ore tot aranjamentul era gata. Cei de la Hollywood au fost foarte încântaţi de ce a ieşit“, spune managerul Henry Ernst.

Fascinaţi de virtuozitatea lăutarilor români, americanii au scris în „The New York Times“ că Fanfara Ciocârlia este cea mai rapidă din lume şi s-au întrebat cum pot 12 oameni să cânte atât de repede şi să se sincronizeze atât de bine. Trompetistul Costică Trifan, uns purtător de cuvânt al fanfarei, încearcă să explice cu cuvintele lui: „A fost multă muncă pentru a reuşi să ne sincronizăm atât de bine, iar muzica noastră din Moldova este cu ritm, e foarte repede. Noi am cântat de mici copii împreună şi având în sânge viteza asta am zis să o avem ca un atu al nostru“.

Cu viteza în sânge şi cu muzica lor învăţată după ureche, lăutarii noştri şi-au câştigat admiratori peste tot în lume. La Oslo, când au cântat la decernarea Premiului Nobel pentru Pace, s-au trezit cu ditamai regele peste ei, în culise. „După ce am cântat, a venit să ne felicite regele Norvegiei, care e un fan al nostru. Ne-a strâns mâna şi ne-a spus: «Eu sunt un fan al Fanfarei Ciocârlia». A făcut şi poze cu noi, vă daţi seama? Atunci am avut o satisfacţie şi mi-am dat seama că am făcut şi noi ceva bun pentru România, pentru ţara noastră“.

Celebri în toată lumea, ignoraţi în România

În 17 ani de carieră, Fanfara Ciocârlia a susţinut peste 1.500 de concerte   FOTO: A. Reinhardt

Nouă ani le-au trebuit românilor să descopere Fanfara Ciocărlia! Nouă ani în care lăutarii din Zece Prăjini se făcuseră cunoscuţi în toată lumea, numai la ei în ţară nu. De câteva ori pe an, ţiganii plecau cu instrumentele în spate. Schimbau avioane şi hoteluri, traversau oceane, plecau de pe un continent pe altul, îşi ţineau concertele. După câteva luni se întorceau acasă, neştiuţi de nimeni.

Abia în 2006 au fost chemaţi să ţină primul concert pe pământ românesc, dar a fost un miracol că s-a întâmplat şi atunci. „Ironia e că la primele concerte ale lor în România producătorii au fost străini. Ei au zis: «Vrem concert mare în România? De ce nu e şi Fanfara Ciocârlia?». E ironic şi absurd, dar aşa s-a întâmplat. Când a început cariera lor în străinătate, în România alt gen de muzică era apreciat, nimeni nu dădea atenţie muzicii cântate de o fanfară. Au venit unele ecouri de la românii care trăiau în străinătate şi doar atât. Ani de zile, în România nu s-a ştiut nimic despre Fanfara Ciocârlia şi lucrul ăsta i-a durut foarte tare pe băieţi. Ei şi-au dorit foarte mult să fie recunoscuţi şi la ei în ţară“, spune Henry Ernst.

Culmea e că alte formaţii de lăutari, imitaţii ale Fanfarei Ciocârlia, au devenit la noi în ţară mai cunoscute decât originalul. Managerul neamţ susţine că autorităţile din România au fost deranjate la început de faptul că un străin i-a luat pe muzicanţii din România şi i-a dus în străinătate şi au creat, tot cu lăutari din satul Zece Prăjini, o copie a Fanfarei Ciocârlia: „Un artist din România, cu sprijinul autorităţilor, a creat o fanfară şi s-a promovat pe spatele nostru. Mulţi oameni din România nu înţeleg nici acum care e diferenţa dintre Fanfara Ciocârlia şi alte fanfare de la Zece Prăijini. Acum nu există o Fanfară numită Zece Prăjini, pentru că s-au schimbat după cum a bătut vântul, dar n-a rezistat niciuna. Mulţi s-au folosit de aceste confuzii, tot felul de fanfare se prezentau că au făcut turnee în toată lumea, iar ei nu fuseseră nicăieri“.

În toamna anului 2002, „Evenimentul zilei“ scria despre un scandal izbucnit la Festivalul DaKino din Bucureşti, unde spectatorii au fost invitaţi să vizioneze documentarul „Iag Bari: Brass On Fire“, realizat de un regizor german despre Fanfara Ciocârlia. Pe scenă însă a apărut Fanfara Speranţa, împreună cu Ovidiu Lipan Ţandărică, iar oamenii din sală, văzând că lăutarii din film nu sunt aceiaşi cu cei de pe scenă, s-au luat la ceartă cu organizatorii.

„NU AM ŞTIUT CĂ ŢIGANII POT FACE AŞA CEVA“

În timp ce în ţară au fost ignoraţi, ţiganii din Fanfara Ciocârlia şi-au strigat în gura mare originile pe toate scenele lumii, aducând României uriaşe servicii de imagine. La Berlin, Londra sau Chicago, în ţări unde imigranţii români se jenează să fie auziţi vorbind în limba maternă, mii de oameni au venit să-i asculte pe ţiganii noştri cântând în limba română: „Că de mamă şi de tată, nu te saturi niciodată/ Lume, lume, soro lume“.

Henry Ernst: „Au fost mulţi oameni din Germania care au venit la mine după concerte şi mi-au spus: «Nu am ştiut că ţiganii pot face aşa ceva». Pot să vă spun că datorită Fanfarei Ciocârlia peste o mie de oameni din străinătate care nici nu ştiau unde e România au vrut să vină să viziteze ţara după ce au văzut un concert. Noi chiar am pus la punct un program turistic în acest sens, numit «Drumul Lăutarilor», prin care am adus în România oameni din Germania, India, Israel, America. De 5-6 ani facem lucrul ăsta, în colaborare cu o agenţie de turism. Îi ducem la Clejani, la Zece Prăjini, în comunităţile de ţigani, stau cu lăutarii în casă, nu sunt cazaţi la hotel, iau parte la viaţa din sat, la petreceri. La un moment dat am făcut nişte calcule şi a rezultat că Fanfara Ciocârlia a produs peste 10 milioane de euro pentru România de pe urma turiştilor pe care i-a atras în ţară. Plus beneficiile de imagine, oameni care şi-au schimbat părerea despre România datorită lor“.

Noi suntem mulţumiţi că prin ceea ce am făcut am pus o bilă albă pentru ţigani.
Costică Trifan, trompetist şi purtător de cuvânt al Fanfarei Ciocârlia

În primăvara acestui an, Fanfara Ciocârlia a susţinut primul turneu în România, cu concerte în şase oraşe din ţară. „Poate dacă nu eram o trupă de ţigani am fi fost apreciaţi mai demult. Însă e bine şi acum, noi suntem bucuroşi că începe să ne ştie lumea şi la noi în ţară“, spune Costică Trifan, purtătorul de cuvânt al fanfarei.

Pe 13 septembrie, Fanfara Ciocârlia a cântat în Bucureşti, la Festivalul Balcanic, iar sâmbătă, 14 septembrie, concertează la Târgu-Mureş. Începând cu 21 octombrie, fanfara porneşte într-un nou turneu naţional, care include concerte în şapte oraşe din România.

PROGRAMUL TURNEULUI NAŢIONAL AL FANFAREI CIOCÂRLIA
21.10.2013   Piteşti
22.10.2013  Vâlcea
23.10.2013  Timişoara
24.10.2013  Cluj Napoca
25.10.2013  Iaşi
26.10.2013  Bacău
27.10.2013  Constanţa

Mărturisirea unui german: „Am trăit 17 ani alături de ţigani şi m-am simţit foarte bine“

Henry Ernst are 42 de ani şi este născut la Berlin. În 1996 a creat Fanfara Ciocârlia, iar de 17 ani este managerul acestei trupe, reuşind să o transforme într-una dintre cele mai apreciate din lume.

„Weekend Adevărul“: Ce părere are un neamţ care lucrează de 17 ani cu o formaţie de ţigani despre problemele pe care această etnie le creează în Europa?
Henry Ernst: Sunt conştient că există multe probleme cu ţiganii, iar eu nu am nicio soluţie. Dar vreau totuşi să spun că exemple bune există şi toţi cei care ne considerăm democraţi şi avem un suflet, trebuie să ne străduim să vedem şi faptele lor bune, nu doar pe cele rele. Nemţii au creat probleme mari în timpul lui Hitler şi tot globul ne-a iertat. Suntem cel mai respectat popor, cea mai apreciată şi mai căutată naţie, iar naţia mea a făcut ravagii în lumea asta, a creat un război incredibil şi am fost cel mai mare exemplu de jigodii şi de criminali. Şi fără ajutorul incredibil pe care l-am primit nu am fi reuşit niciodată să ne ridicăm.

La ce ajutor vă referiţi, mai exact?
A existat un Plan Marshall, care a cerut de la americani multă răbdare şi înţelegere. Aşa am reuşit să ajungem un stat democrat şi puternic, dar fără ajutor, astăzi nu am fi fost cine suntem. Asta trebuie să luăm ca exemplu şi în situaţia ţiganilor. Problemele sunt imense, dar fără să ajutăm, fără să facem pasul să-i înţelegem, nu vom rezolva nimic. Problemele nu se rezolvă alocând un buget, poftim, avem 100 de milioane pentru problema ţiganilor. Asta nu se rezolvă mare lucru.

Ce le-aţi spune celor care au o părere formată despre ţigani şi nu sunt dispuşi să încerce să-i înţeleagă?
Eu sunt dispus întotdeauna să le explic celor care îi acuză pe ţigani că am trăit 17 ani alături de ei şi
m-am simţit foarte bine. Mulţi s-au întrebat cum poate lucra un neamţ cu ţiganii, cum pot sta ţiganii 17 ani sub contract cu o firmă nemţească? Pare ceva necurat, dar a fost posibil. Eu am decis că în capul meu rămân neamţ, organizez foarte bine concertele, dar pun şi suflet şi mă apropii de ei, caut să-i înţeleg. Sunt multe lucruri unde le-am zis „Stop“ sau, aşa, mai în glumă, le-am spus: „Asta e o treabă ţigănească, nu funcţionează, pierdem dacă facem aşa“. Şi ei au înţeles, au înţeles ce important este un plan, ce importantă e seriozitatea, ce efort trebuie să faci. Să ştiţi că, pe lângă muzica lor, membrii Fanfarei Ciocârlia mai sunt faimoşi pentru ceva în faţa tuturor organizatorilor de prin toată lumea. Dacă e vorbă ca la ora 9 să fim la hotel, ei sunt cu cinci minute înainte. Au o disciplină şi o punctualitate admirabilă. Au înţeles că, dacă unul întârzie, suferă alţi 11 oameni.

N-aţi avut şi momente în care nu v-aţi înţeles? Totuşi, nu cred că e uşor să fi managerul unei formaţii compuse din 12 oameni…
Bineînţeles că în viaţa unei trupe de 12 oameni mai sunt şi momente dificile. Marea satisfacţie este că am rămas împreună 17 ani, cu bune şi cu rele. Când am avut probleme, ne-am aşezat la masă, le-am discutat şi am reuşit să mergem mai departe. Să ţii o trupă 17 ani la un succes permanent pe plan mondial este un lucru formidabil. Este un efort uriaş din partea tuturor, de multe ori te întrebi: „Mai vreau să merg din nou în Australia? Mai vreau să merg atâtea ore cu avionul?“. Deocamdată rezistăm. Eu, unul, când nu o să mai pot, o să merg în Tahiti. O să-mi deschid un chioşc pe malul mării şi o să vând limonadă. Nu vreau să fac bani, doar să mă odihnesc pentru tot restul vieţii.

 

Cum şi-au luat numele de Fanfara Ciocârlia

Henry Ernst povesteşte cum şi-au ales cei 12 muzicanţi din Zece Prăjini numele de Fanfara Ciocârlia: „Înainte să plecăm la primul turneu, ne-am dat seama că avem nevoie şi de un nume. Au venit cu zeci de propuneri, dar
în final au insistat pentru «Ciocârlia». Astăzi n-aş mai accepta acest nume, dar atunci am zis: «Ok, dacă aşa vreţi». E un nume care sună greoi, e greu de pronunţat pentru străini şi nu e compatibil cu nimic. E un clişeu, dar eu atunci n-am fost capabil să-i îndrept către un nume mai bun. Acum ştiu că au luat numele de la Ansamblul Ciocârlia pe care îl ştiau de la televizor, dar până la urmă ce importanţă are? Cântau prea bine ca să mai conteze numele“.

Lăutarii din Fanfara Ciocârlia nu şi-au negat niciodată originile. Deşi se bucură de un succes internaţional, cu toţii locuiesc în continuare în România     FOTO: Jubel Hirte

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: