„Hobbitul“ a declanşat o isterie: 100.000 de fani prezenţi la lansare

„Hobbitul“
a declanşat o isterie: 100.000 de fani prezenţi la lansare

Premiera mondială „Hobbitul“ în capitala Noii Zeelande FOTO Reuters

Premiera mondială a filmului „Hobbitul“ a adunat marţi, la Wellington, capitala Noii Zeelande, toate vedetele din distribuţia peliculei, dar şi peste 100.000 de fani. „The Hobbit“, care spune povestea hobbitului Bilbo Baggins, este unul dintre cele mai aşteptate filme ale sfârşitului de an şi un candidat serios la Oscar.

Ştiri pe aceeaşi temă


Regizorul Peter Jackson, dar şi actorii Martin Freeman (interpretul rolului principal), Cate Blanchett, Elijah Wood şi Andy Serkis (Gollum) sunt doar câteva dintre starurile prezente pe covorul roşu, la eveniment.

 

După ce seria „Stăpânul Inelelor“ a declanşat o isterie în toată lumea şi a cucerit milioane de oameni, era de aşteptat ca şi această peliculă (care precede acţiunea trilogiei) să genereze aşteptări uriaşe. 

 

Astfel, aproximativ 100.000 de fani, majoritatea costumaţi precum personajele preferate, s-au aliniat lângă covorul roşu, lung de 500 de metri. Unii dintre ei sosiseră cu o noapte înainte. „Acest lucru are un ecou în trecut pentru mine“, a comentat Elijah Wood, care îl interpretează pe Frodo Baggins, făcând referire la lansarea părţii a treia din serie „Stăpânul inelelor: Întorcerea regelui“.

 

Cate Blanchett, pe covorul roşu, la premieră FOTO Reuters


În ciuda numărului mare de fani, nu au existat incidente. „Pentru o mulţime gălăgioasă, s-au comportat foarte bine“, a comentat Martin Freeman, interpretul hobbitului Bilbo Baggins.


Asaltaţi de fanii care voiau autografe şi fotografii, actorii au avut nevoie de două ore pentru a defila pe covorul roşu.

 

Regizorul filmului, Peter Jackson, a mărturisit că nu exista loc mai bun pentru premiera mondială a peliculei, mai ales că „Hobbitul“ a fost filmat în Noua Zeelandă. „Este lumea de acasă, nu? Mai bine de atât nu se poate“, a declarat acesta. „Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă n-am fi avut lansarea aici. Aş fi avut mari probleme“, a glumit regizorul.

 

Cate Blanchett a atras numeroase priviri cu ţinuta sa, însă, deşi fericită că se afla la eveniment, a mărturisit că absenţa actorului Ian McKellen (interpretul lui Gandalf) a întristat-o puţin. 

 

Premiera în cinematografele din România va avea loc pe data de 14 decembrie.

 


 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările