Prinţul Harry, aşteptat la înmormântarea bunicului său. Nu se ştie dacă îl va însoţi şi Meghan. Câte zile trebuie să stea în carantină ducele de Sussex, la revenirea din SUA

Prinţul Harry, aşteptat la înmormântarea bunicului său. Nu se ştie dacă îl va însoţi şi Meghan. Câte zile trebuie să stea în carantină ducele de Sussex, la revenirea din SUA

Foto: Arhivă Adevărul

Întoarcerea prinţului Harry în Marea Britanie pentru înmormântarea bunicului său, prinţul Philip, va fi un moment esenţial pentru familia regală care este împărţită în prezent şi care încă se reface în urma interviului ducilor de Sussex cu Oprah Winfrey, transmite Dailymail.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, Harry va participa la înmormântarea prinţului Philip de la Capela St George, Windsor, ce va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Nu se ştie încă dacă va veni însoţit de Meghan, care este însărcinată pentru a doua oară. Surse apropiate cuplului susţin că este puţin probabil în aceste condiţii.
 
”Cel mai probabil Harry va călători către Londra cu avionul privat de la casa sa de lângă Los Angeles. Este posibil să folosească o scutire diplomatică pentru a fi derogat de la normele normale de carantină Covid aplicabile zborurilor din SUA. Cuplul nu a făcut încă nicio declaraţie cu privire la moartea lui Philip.”, transmite sursa citată.
 
Se crede că Harry va fi testat pentru Covid-19 înainte de plecarea din SUA şi la sosirea în Marea Britanie, în loc să fie supus carantinei normale de 10 zile. În mod normal, călătorii ce vin din Statele Unite au voie să părăsească locuinţa  abia după cinci zile, cu un test covid negativ.
 
Sursa citată precizează că încă nu este ştiut locul unde va sta Harry în timpul şederii sale în Marea Britanie şi nici pentru cât timp va rămâne după înmormântare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările