Oprah, cel mai bine plătit realizator de talk-show

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit topului 13 realizat de revista „Forbes“, Oprah Winfrey este din nou cea mai bine plătită gazdă de talk-show, cu venituri de 315 milioane de dolari în perioada iunie 2009 - iulie 2010.

Suma obţinută de Oprah reprezintă o treime din câştigurile totale ale tuturor celor 13 gazde de talk-show-uri (din TV şi radio) din top, respectiv 985 de milioane de dolari. Câştigurile lui Oprah sunt rezultatul extinderii „imperiului" media care cuprinde o revistă, un site şi o televiziune.

Cei doi prezentatori TV de pe a doua poziţie, Simon Cowell şi dr Phil, au câştigat fiecare câte 80 de milioane de dolari. Iar popularitatea lui dr Phil i se datorează tot lui Oprah, care l-a lansat în urmă cu câţiva ani cu o rubrică în show-ul ei. Simon Cowell, care şi-a încheiat în luna mai mandatul ca „jurat" al celui mai popular show de televiziune din SUA, „American Idol", a produs mai multe emisiuni de succes din domeniul muzical.

Pe poziţia a patra se clasează realizatorul radio Howard Stern, cunoscut pentru comportamentul său extravagant. Acesta a câştigat în ultimele 12 luni peste 70 de milioane de dolari. Datorită show-ului care-i poartă numele, Ellen DeGeneres s-a clasat pe locul al şaselea, cu câştiguri de 55 de milioane de dolari în ultimul an. Ryan Seacrest, prezentatorul emisiunii-concurs „American Idol" şi gazda unei emisiuni radio, ocupă a şaptea poziţie din clasament, cu 51 de milioane de dolari.

În ciuda scandalului cu sex şi şantaj de la începutul lui 2010, David Letterman a făcut bani frumoşi în ultimele 12 luni: 45 de milioane de dolari. Câştigurile au apărut şi din show-ul de noapte, dar şi din reluările unor seriale pe care le-a produs, precum „Everybody Loves Raymond". 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite