Marius Manole, despre „România Educată“ promisă de Iohannis: „Nu s-a dus nicăieri, a fost doar un enunţ şi atât“

Marius Manole, despre „România Educată“ promisă de Iohannis: „Nu s-a dus nicăieri, a fost doar un enunţ şi atât“

Foto: Facebook Marius Manole

Programul pe care preşedintele Klaus Iohannis şi-a bazat o bună parte din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014 s-a dovedit a fi „doar un enunţ şi atât”, afirmă actorul Marius Manole în cadrul emisiunii „La cină”, difuzată de Digi 24.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit acestuia, România ideală este o ţară în care oamenii stiu şi respectă foarte bine ce au de făcut, iar tinerii îşi doresc să rămână aici pentru totdeauna şi care ar fi fost posibilă dacă aleşii noştri ar fi demni de respect.

„Eu cred că tot ce se întâmplă acum greşit în România este consecinţa faptului că am distrus educaţia. Şi că am distrus asta, de aici încolo nici nu mai avem despre ce vorbi. Eu mi-aş dori o Românie educată, vorba unui clasic în viaţă. Acest proiect văd că nu s-a dus nicăieri, a fost doar un enunţ şi atât. Dacă România ar fi educată, lucrurile ar sta bine. Eu asta îmi doresc! O Românie în care oamenii să respecte ce au de făcut, fiecare să-şi ştie meseria, noi să respectăm aleşii noştri, aleşii noştri să ne respecte pe noi şi să fie în slujba noastră”, a declarat Marius Manole.

În ceea ce priveşte parlamentarii români, „nici din acest punct de vedere nu putem spune că suntem într-o situaţie mai fericită”, a continuat actorul, potrivit Fanatik.

„Dacă iei nişte CV-uri de acolo, te îngrozeşti realmente. Nici nu-ţi dai seama cum am ajuns noi conduşi de nişte oameni care n-ar trebui să fie nici măcar în faţa Parlamentului”, a mai spus Manole.

„Nu înţeleg cum cineva care e cu limba română la pământ îndrăzneşte să pună piciorul acolo şi să ia nişte decizii în numele oamenilor”, a spus actorul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările