Ce cadou de nuntă le-a făcut David Beckham fiului său Brooklyn şi Nicolei Peltz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Fostul internaţional englez David Beckham le-a făcut cadou de nuntă fiului său Brooklyn şi actriţei Nicola Peltz un automobil Jaguar de epocă de 500.000 de lire sterline, relatează presa engleză.

Maşina Jaguar XK140 de epocă a fost complet restaurată, modernizată şi motorul a fost înlocuit cu unul electric.

Automobilul de două locuri, de culoare albastru deschis, are un interior crem deschis restaurat şi reciclat.

Beckham a comandat vehiculul personalizat de la compania Lunaz, care are sediul în Silverstone, în Marea Britanie. El este şi investitor în companie.

David Lorenz, Fondator şi CEO Lunaz, a declarat: "Creând acest Jaguar XK140 frumos şi electrificat, suntem onoraţi să facem o legătură între viaţa profesională a lui David Beckham, unde este un investitor în Lunaz şi viaţa de familie. Această maşină remarcabilă este cadoul perfect pentru fiul său Brooklyn şi nora lui, Nicola, în ziua nunţii lor. Din toate punctele de vedere, această maşină clasică electrică extraordinară de la Lunaz simbolizează un viitor strălucit şi pozitiv.”

Potrivit presei, fostul căpitan al Angliei nu a putut rezista să încerce maşina, astfel că el şi soţia sa Victorie ar fi folosit-o pentru a-şi face intrarea la nunta din Palm Beach, Florida, de sâmbătă.

Brooklyn şi Nicola au fost apoi văzuţi conducând-o a doua zi.

În vârstă de 23 de ani, Brooklyn Beckham, fiul cel mare al lui David şi Victoria Beckham, s-a căsătorit, sâmbătă, cu actriţa Nicola Peltz, fiica miliardarului Nelson Peltz, într-o ceremonie fastuoasă la Palm Beach, care a costat peste trei milioane de dolari.

Serena Williams, Eva Longoria, Mel C sau Chef Gordon Ramsay s-au aflat printre invitaţi.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite